Despre ediție

01. Esența dua în Coran și în limba arabă

Allah spune în Sfântul Coran: „Domnul vostru a spus: «Chemați-Mă și Eu vă voi răspunde!»” (Ghafir 40:60). În limba arabă, rădăcina د ع و înseamnă chemare, adresare și rugăminte. În textul coranic, această rădăcină apare de 207 ori, dintre care 205 versete se referă direct la rugăciune. Imam Abu Sulayman al-Khattabi definea esența rugăminții ca exprimarea de către robi a unei profunde nevoi spirituale (iftikar — إِفْتِقَارٌ) înaintea Creatorului și renunțarea deplină la propria putere și forță (at-tabarri min al-haul wa al-quwwa — التَّبَرِّي مِنَ الْحَوْلِ وَالْقُوَّةِ).

Qadi Abu Bakr ibn al-Arabi o definea ca pe solicitarea de către rob a grijii și ajutorului Domnului său (истид‘а аль-‘абд раббаху аль-‘инайя ва истимдадуху аль-ма‘уна).

02. Du‘ā al-mas’ala și du‘ā al-‘ibāda

Șeih al-Islam Ibn Taymiyya și imamul Ibn al-Qayyim au explicat că invocațiile coranice se împart în două categorii. Du‘ā al-mas’ala (دُعَاءُ الْمَسْأَلَةِ) este cererea: solicitarea concretă a unui bine sau îndepărtarea unui rău, fie că este vorba de iertare, călăuzire, sănătate, mijloace de subzistență sau izbăvirea de Foc. Du‘ā al-‘ibāda (دُعَاءُ الْعِبَادَةِ) este adorarea: preamărirea, mărturisirea Unicității lui Allah, tasbihul și rugăciunea. Prin adorare, omul cere prin însăși fapta sa răsplată și ocrotire.

Ibn Taymiyya a subliniat înțelepciunea faptului că majoritatea invocațiilor coranice încep cu numele „ar-Rabb” (الرَّبّ): acesta indică crearea, asigurarea mijloacelor de trai, ocrotirea, îndreptarea stării și protecția — toate corespunzând esenței cererii de ajutor.

03. Superioritatea rugăminților transmise

Atotputernicul Allah spune în Coran: „Și l-a învățat pe Adam numele tuturor lucrurilor…” (Al-Baqara 2:31). Rugămințile revelate în Coran și transmise de la Profetul Muhammad (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) (al-ad‘iyya al-ma’thura — الْأَدْعِيَةُ الْمَأْثُورَةُ) sunt în mod absolut superioare oricăror rugăciuni alcătuite de om din proprie inițiativă. Ele se remarcă prin cuprinderea deplină a sensurilor (jami‘ al-kalim — جَوَامِعُ الْكَلِمِ), prin desăvârșirea etichetei rugăciunii și prin absența garantată a exagerării sau a erorilor. Îi îndemnăm pe toți musulmanii să memoreze aceste dua coranice, să se adreseze cu ele Domnului și să le transmită familiilor și copiilor lor.

04. Cinci forme gramaticale și retorice ale invocației

În retorica arabă (balāgha), vorbirea îndreptată de la făptură către Creator își pierde caracterul poruncitor și devine o invocație smerită. În Coran, du‘ā se exprimă prin cinci forme.

• Modul imperativ (fi‘l al-amr — فِعْلُ الْأَمْرِ). „Dăruiește”, „Iartă”, „Întărește” — peste 230 de contexte.
• Construcții de interdicție (asālīb an-nahy — أَسَالِيبُ النَّهْيِ). Invocația pentru îndepărtarea răului: „Nu ne pedepsi”, „Nu ne abate inimile”.
• Masdar substitutiv (al-masdar an-nā’ib — الْمَصْدَرُ النَّائِبُ). Formule concise de căință, precum „Ghufrānaka” (2:285).
• Descrierea stării de nevoie (lisān al-hāl — لِسَانُ الْحَالِ). Cuvintele lui Musa: „Doamne, am nevoie de orice bine pe care mi-l vei pogorî”; cuvintele lui Ayyub: „M-a atins răul”.
• Întrebare retorică (asālīb al-istifhām — أَسَالِيبُ الِاسْتِفْهَامِ). Cuvintele lui Musa: „Oare ne vei nimici pentru ceea ce au făcut cei nesocotiți dintre noi?”

05. De ce culegerea cuprinde 60 de rugăminți din peste 230

Dacă ne bazăm pe forma gramaticală strictă, modul imperativ (fi‘l al-amr — فِعْلُ الْأَمْرِ), adresat de jos în sus — de la creație către Creator — apare în Coran de peste 230 de ori. Cu toate acestea, în această culegere academică au fost incluse anume 60 de rugăminți canonice, selectate conform următoarelor criterii sharia și metodologice.

• Criteriul subiectului. Culegerea include exclusiv invocațiile binecuvântate ale Profeților și Trimișilor (pacea fie asupra lor), ale credincioșilor evlavioși și ale îngerilor care poartă Tronul. Strigătele locuitorilor Focului, rugămințile celor nelegiuiți și cererea lui Iblis de a i se acorda un răgaz au fost excluse, deoarece sunt menționate în Coran ca îndemn eshatologic, nu ca exemplu de urmat în practică.
• Unirea blocurilor tematice. Textele de rugăciune care cuprind mai multe versete (de exemplu, 2:127–128, 2:285–286, 3:191–194, 25:65–74) au fost reunite în formule complete, fără a fi fragmentate în fraze separate.
• Accentul pe dua ca rugăminte. Au fost selectate rugăminți gata formulate, care cuprind cererea directă sau indirectă a binelui și a izbăvirii și sunt potrivite pentru memorare și rostire în rugăciune (dua al-mas’ala — دُعَاءُ الْمَسْأَلَةِ).