Cererea sporirii cunoașterii

Tafsirul șeicului Abdurrahman as-Saadi

După ce Allah Preaînaltul a menționat hotărârea Sa răsplătitoare cu privire la robii Săi și hotărârea Sa poruncitoare, religioasă, pe care a revelat-o în Cartea Sa — acestea fiind urmări ale stăpânirii Sale — a spus: „Preaînalt este Allah”, adică El este măreț, înălțat și preaslăvit, fără nicio lipsă sau meteahnă. „Al-Malik” [Regele, Stăpânitorul], a Cărui însușire este stăpânirea, iar toate făpturile sunt în posesia Lui; hotărârile Sale, atât cele referitoare la destin, cât și cele religioase, se împlinesc asupra lor.

„Al-Haqq” [Adevărul] înseamnă că existența Lui, stăpânirea Lui și desăvârșirea Lui sunt adevărate. Însușirile desăvârșirii sunt cu adevărat doar ale Celui Măreț. Printre acestea se numără stăpânirea: dacă altcineva dintre făpturi stăpânește unele lucruri pentru o vreme, stăpânirea lui este limitată, neadevărată și trecătoare; însă Domnul rămâne veșnic, nu piere, fiind Stăpânitorul cel Viu, Susținătorul tuturor, Măreț.

„Și nu te grăbi cu recitarea Coranului mai înainte de a ți se încheia revelarea lui” înseamnă: nu te grăbi să repeți Coranul pe măsură ce ți-l recită Jibril, ci așteaptă până când termină. Când a încheiat, recită-l, căci Allah ți-a garantat că îl va aduna în pieptul tău și că îl vei recita, așa cum a spus Preaînaltul: „Nu-ți mișca limba cu el [Coranul] pentru a te grăbi cu el! Noi suntem cei care îl vom aduna și îl vom recita! Iar când îl recităm, urmează-i recitarea!

Apoi, Noi suntem cei care îl vom lămuri!” [Al-Qiyāma, 75:16–19].

Deoarece graba Profetului, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, de a primi revelația și de a o repeta îndată arăta cât de mult iubea cunoașterea și cât de dornic era de ea, Allah Preaînaltul i-a poruncit să-I ceară sporirea cunoașterii. Cunoașterea este un bine, iar sporirea binelui este un lucru dorit și vine de la Allah. Calea către ea este străduința, dorința arzătoare de cunoaștere, rugămintea adresată lui Allah, căutarea ajutorului Său și recunoașterea dependenței de El în orice moment.

Din acest verset măreț se învață buna conduită în dobândirea cunoașterii: cel care ascultă trebuie să fie răbdător și să aștepte până când cel care dictează sau profesorul își încheie discursul, ale cărui părți se leagă unele de altele. După ce acesta termină, ascultătorul poate întreba dacă are vreo întrebare. Să nu se grăbească să întrebe întrerupând vorbirea celui care transmite cunoașterea, căci aceasta este o cauză a lipsirii de folos.

Tot astfel, celui căruia i se adresează o întrebare i se cuvine să asculte întrebarea până la capăt și să-i înțeleagă scopul înainte de a răspunde, căci aceasta ajută la nimerirea răspunsului corect.

Tafsirul imamului Ibn Kathir

Cuvintele Sale: „Și nu te grăbi cu recitarea Coranului mai înainte de a ți se încheia revelarea lui” sunt asemenea cuvintelor Sale, din sura „Nu! Jur pe Ziua Învierii”: „Nu-ți mișca limba cu el [Coranul] pentru a te grăbi cu el! Noi suntem cei care îl vom aduna și îl vom recita! Iar când îl recităm, urmează-i recitarea!

Apoi, Noi suntem cei care îl vom lămuri!” [Al-Qiyāma, 75:16–19]. Într-un hadis autentic transmis de la Ibn Abbas se relatează că Trimisul lui Allah întâmpina greutăți la primirea revelației și își mișca limba. Allah a revelat acest verset: atunci când Jibril venea la el cu revelația, de fiecare dată când Jibril recita un verset, Profetul îl recita împreună cu el, din dorința arzătoare de a memora Coranul.

Allah Preaînaltul l-a îndrumat spre ceea ce era mai ușor și mai blând pentru el, ca să nu-i fie greu, spunând: „Nu-ți mișca limba cu el [Coranul] pentru a te grăbi cu el! Noi suntem cei care îl vom aduna și îl vom recita!”, adică: îl vom aduna în pieptul tău, iar apoi îl vei recita oamenilor fără să uiți nimic din el. „Iar când îl recităm, urmează-i recitarea! Apoi, Noi suntem cei care îl vom lămuri!”

În acest verset, Allah a spus: „Și nu te grăbi cu recitarea Coranului mai înainte de a ți se încheia revelarea lui”, adică: ascultă în liniște; când îngerul termină de ți-l recitat, recită-l după el. „Și spune: «Doamne, sporește-mi cunoașterea!»”, adică: sporește-mi cunoașterea de la Tine. Ibn Uyayna, Allah să aibă milă de el, a spus: „El, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, a continuat să sporească [în cunoaștere] până când Allah Preaînaltul l-a luat la Sine.”

De aceea, a fost transmis într-un hadis: „Allah a continuat să-i trimită revelație Trimisului Său, până când revelația a fost mai multă ca niciodată în ziua în care a murit Trimisul lui Allah.”

Ibn Mājah a spus: Ne-a relatat Abū Bakr ibn Abī Shayba; ne-a relatat ʿAbd Allāh ibn Numayr, de la Mūsā ibn ʿUbayda, de la Muḥammad ibn Thābit, de la Abū Hurayra, Allah să fie mulțumit de el, care a spus: Trimisul lui Allah obișnuia să spună: „O, Allah, fă-mi folositor ceea ce m-ai învățat, învață-mă ceea ce îmi este folositor și sporește-mi cunoașterea. Și laudă lui Allah în orice împrejurare!” At-Tirmidhī a transmis acest hadis de la Abū Kurayb, de la ʿAbd Allāh ibn Numayr, cu același lanț de transmitători, și a spus: „Este singular pe această cale.”

Al-Bazzār l-a transmis de la ʿAmr ibn ʿAlī al-Fallās, de la Abū ʿĀṣim, de la Mūsā ibn ʿUbayda, cu același lanț, adăugând la sfârșit: „Și caut adăpost la Allah de starea locuitorilor Focului.”

Tafsirul lui al-Baghawi

„Preaînalt este Allah, Al-Malik [Regele], Al-Haqq [Adevărul]”: Allah este mai presus de erezia ereticilor și de ceea ce spun politeiștii.

„Și nu te grăbi cu recitarea Coranului”: se referă la Profet, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui. Când Jibril cobora la el cu Coranul, Profetul se grăbea să recite împreună cu el, înainte ca Jibril să încheie recitarea pe care urma să o transmită, de teamă că o parte i-ar putea scăpa sau că ar putea-o uita. Allah l-a oprit de la aceasta, spunând: „Și nu te grăbi cu recitarea Coranului”, adică nu te grăbi să-l reciți „mai înainte de a ți se încheia revelarea lui”, adică înainte ca Jibril să termine transmiterea.

Un verset asemănător este cuvântul lui Allah: „Nu-ți mișca limba pentru a te grăbi cu el” [Al-Qiyāma, 75:16]. Yaʿqūb a recitat „naqḍī” — cu nūn-ul deschis, ḍād-ul cu kasra și yāʾ-ul deschis — iar „waḥyahu” cu terminația la acuzativ. Mujāhid și Qatāda au spus că sensul este: „Nu-l recita tovarășilor tăi și nu li-l dicta până când înțelesurile lui nu ți se lămuresc.”

„Și spune: «Doamne, sporește-mi cunoașterea!»”, adică sporește-mi cunoașterea Coranului și a înțelesurilor lui. S-a mai spus: sporește-mi cunoașterea peste ceea ce m-ai învățat deja. Când Ibn Masʿūd recita acest verset, spunea: „O, Allah, Domnul meu, sporește-mi cunoașterea, credința și certitudinea.”