Rugăciunea lui Iov în suferință

Tafsirul șeicului Abdurrahman as-Saadi

Adică: amintește-l pe robul și mesagerul Nostru, Iov, preamărindu-l și cinstindu-l, înălțându-i rangul, atunci când l-am încercat cu o încercare grea și l-am găsit răbdător și mulțumit de El. Aceasta s-a întâmplat deoarece Allah l-a lăsat pe Șeitan să-i afecteze trupul, ca încercare și probă. Acesta a suflat asupra trupului său, care s-a umplut de răni mari; starea lui a durat mult și suferința i s-a întețit. Familia i-a murit, iar averea i s-a dus.

Atunci L-a chemat pe Domnul său: „Domnul meu, răul m-a atins, iar Tu ești Cel mai Milostiv dintre cei milostivi!” El s-a rugat lui Allah înfățișându-I starea sa și arătând că suferința ajunsese la cea mai mare măsură.

Tafsirul imamului Ibn Kathir

Allah Preaînaltul relatează despre încercarea care l-a lovit pe Iov, pacea fie asupra lui, în averea, copiii și trupul său. El avea multe animale, vite și ogoare, numeroși copii și locuințe îmbelșugate. A fost încercat în toate acestea, iar totul i-a fost luat. Apoi a fost încercat în trupul său — se spune că a fost lovit de lepră pe tot corpul și că nu i-au rămas sănătoase decât inima și limba, cu care Îl pomenea pe Allah, Cel Atotputernic și Măreț.

Până și cei care ședeau cu el au început să-l ocolească, iar el a fost lăsat singur într-o parte a orașului. Nimeni nu mai avea grijă de el în afară de soția sa, care se ocupa de el. Se spune că, ajunsă în nevoie, ea a început să lucreze pentru oameni ca să-i poarte de grijă. Profetul, Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace, a spus: „Cei mai greu încercați dintre oameni sunt profeții, apoi cei drepți, apoi cei asemenea lor, unul după altul.”

Într-un alt hadis se spune: „Omul este încercat potrivit credinței sale. Dacă credința lui este puternică, încercarea îi este sporită.”

Profetul lui Allah, Iov, pacea fie asupra lui, a fost un model de răbdare, iar răbdarea lui a devenit proverb. Yazīd ibn Maysara a spus: „Când Allah l-a încercat pe Iov, pacea fie asupra lui, luându-i familia, averea și copiii, și nu i-a mai lăsat nimic, el L-a pomenit pe Allah în cel mai frumos chip și a spus: «Te laud, Domnul domnilor, Tu, Care Te-ai purtat frumos cu mine. Mi-ai dat avere și copii, iar în inima mea nu a rămas niciun loc care să nu fi fost cuprins de acestea. Apoi mi-ai luat toate acestea și mi-ai golit inima, astfel încât nimic nu se mai află între mine și Tine.

Dacă dușmanul meu, Iblīs, ar ști ce ai făcut, m-ar invidia.»” El a spus: „Iblīs a fost tulburat de aceasta.” Iov, pacea fie asupra lui, a mai spus: „Domnul meu, mi-ai dat avere și copii, dar nimeni nu a venit la ușa mea să se plângă că l-aș fi nedreptățit, iar Tu știi aceasta. Mi se așternea un pat, dar îl lăsam și îmi spuneam: «Suflete, nu ai fost creat pentru tihna patului.»

Nu am făcut aceasta decât căutând Fața Ta.” Relatarea este transmisă de Ibn Abī Ḥātim.

Ibn Jarīr și Ibn Abī Ḥātim au consemnat, cu lanțul de transmitere de la Wahb ibn Munabbih, o relatare lungă despre el, pe care au menționat-o și alți comentatori târzii ai Coranului. Relatarea conține lucruri neobișnuite, pe care le-am lăsat deoparte pentru a nu lungi prea mult.

S-a relatat că Iov a rămas mult timp în încercare. Părerile diferă cu privire la ceea ce l-a determinat să facă această rugăciune. Al-Hasan și Qatāda au spus că Iov, pacea fie asupra lui, a fost încercat timp de șapte ani și câteva luni, zăcând pe o grămadă de gunoi a israeliților, în timp ce animalele treceau peste trupul lui. Apoi Allah l-a izbăvit, i-a mărit răsplata și l-a lăudat frumos.

Wahb ibn Munabbih a spus că a stat în încercare trei ani, nici mai mult, nici mai puțin.

As-Suddī a spus: „Carnea lui Iov s-a desprins până când nu i-au mai rămas decât nervii și oasele. Soția lui se ocupa de el și îi aducea hrana. După ce boala i-a durat mult, soția lui i-a spus: «Iov, de ce nu-L rogi pe Domnul tău să te izbăvească?» El a răspuns: «Am trăit șaptezeci de ani sănătos.

Oare este prea mult pentru Allah să rabd pentru El șaptezeci de ani?» Ea și-a pierdut răbdarea și a plecat. A lucrat pentru oameni pe plată, apoi îi aducea lui ceea ce câștiga și îl hrănea.”

Iblīs s-a dus la doi bărbați din Palestina, prieteni și frați ai lui Iov, și le-a spus: „Fratele vostru, Iov, a fost lovit de o asemenea încercare.” I-a îndemnat să-l viziteze și să ia cu ei vin din ținutul lor, spunând că, dacă va bea din el, se va vindeca. Când au ajuns la Iov și l-au văzut, au plâns. El i-a întrebat: „Cine sunteți?”

Ei au răspuns: „Cutare și cutare.” Iov i-a întâmpinat cu bucurie: „Bine ați venit, voi, cei care nu mă părăsiți la vreme de încercare!” Ei i-au spus: „Poate că ascundeai ceva și arătai altceva, iar de aceea te-a încercat Allah.” Iov și-a ridicat capul spre cer și a spus: „El știe.

Nu am ascuns niciodată ceva arătând altceva. Domnul meu m-a încercat ca să vadă dacă voi răbda sau îmi voi pierde răbdarea.” Ei i-au spus: „Iov, bea din vinul nostru; dacă bei, te vei vindeca.” El s-a mâniat și a spus: „A venit la voi cel rău și v-a poruncit aceasta?

Vorbele, mâncarea și băutura voastră îmi sunt oprite.” Ei s-au ridicat și au plecat.

Soția lui a plecat să lucreze pentru oameni. A copt pâine pentru o familie care avea un copil. Le-a făcut o lipie, iar copilul dormea; părinții nu au vrut să-l trezească și i-au dăruit ei lipia. Ea a dus-o la Iov, dar el a recunoscut că nu obișnuia să-i aducă asemenea hrană și a întrebat-o ce se întâmplase.

Ea i-a povestit. El a spus: „Poate că băiatul s-a trezit, a cerut lipia și plânge după ea, iar părinții lui nu-i dau nimic altceva.” Ea a spus: „Allah să aibă milă de Iov”, i-a dat lipia și s-a întors.

Apoi Iblīs a venit la ea sub chipul unui medic și i-a spus: „Soțul tău este bolnav de multă vreme. Dacă vrea să se vindece, să ia o muscă, s-o înjunghie în numele idolului cutăruia și se va vindeca.” Ea i-a spus aceasta lui Iov. El a răspuns: „A venit la tine cel rău.

Dacă mă vindec, voi jura să te lovesc cu o sută de lovituri.” Ea a plecat să-i caute de lucru, dar traiul i-a fost îngreunat și nicio familie nu voia s-o angajeze. Când situația i s-a înrăutățit și s-a temut că Iov va flămânzi, și-a tăiat o șuviță din păr și a vândut-o unei fete dintr-o familie nobilă. Aceștia i-au dat multă hrană bună, pe care ea i-a dus-o lui Iov.

Când a văzut-o, el a întrebat de unde o avea. Ea a spus: „Am lucrat pentru niște oameni și m-au hrănit.” El a mâncat. A doua zi, ea a ieșit să caute de lucru, dar nu a găsit. Și-a tăiat încă o șuviță și a vândut-o aceleiași fete, care i-a dat din nou hrană.

Când a adus-o lui Iov, el a spus: „Pe Allah, nu voi mânca până nu voi afla de unde este.” Ea și-a dat jos vălul. Când i-a văzut capul ras, el s-a tulburat cumplit. Atunci L-a chemat pe Allah, Cel Atotputernic și Măreț: „Răul m-a atins, iar Tu ești Cel mai Milostiv dintre cei milostivi!”

Ibn Abī Ḥātim a spus: „Tatăl meu ne-a relatat: Mūsā ibn Ismā‘īl ne-a relatat: Ḥammād ne-a relatat: Abū ‘Imrān al-Jawnī, de la Nawf al-Bikālī, a relatat că șeitanul care a fost trimis împotriva lui Iov se numea Sawṭ.” Nawf a spus: „Soția lui Iov îi spunea: «Roagă-L pe Allah să te vindece.» El nu se ruga. Într-o zi au trecut pe lângă el niște israeliți, iar unul dintre ei i-a spus celuilalt: «Nu l-a lovit pe Iov o asemenea nenorocire decât din cauza unui păcat mare pe care l-a făcut.»

Atunci el a spus: «Domnul meu, răul m-a atins, iar Tu ești Cel mai Milostiv dintre cei milostivi!»”

Tatăl meu ne-a relatat: Abū Salama ne-a relatat: Jarīr ibn Ḥāzim ne-a relatat, de la ‘Abd Allāh ibn ‘Ubayd ibn ‘Umayr, care a spus: „Iov, pacea fie asupra lui, avea doi frați. Într-o zi, aceștia au venit, dar nu au putut să se apropie de el din cauza mirosului său și au rămas la distanță. Unul i-a spus celuilalt: «Pe Allah, dacă Allah ar fi știut că Iov are vreun bine, nu l-ar fi încercat astfel.»

Iov s-a tulburat din pricina cuvintelor lor mai mult decât se tulburase vreodată de orice altceva și a spus: «Allahumma, dacă știi că nu am petrecut niciodată o noapte sătul, știind că există un flămând, confirmă aceasta pentru mine!» Și o confirmare s-a auzit din cer, iar ei au auzit-o. Apoi a spus: «Allahumma, dacă știi că nu am avut niciodată două cămăși, știind că există cineva fără haine, confirmă aceasta pentru mine!» Și o confirmare s-a auzit din cer, iar ei au auzit-o.

Apoi a spus: «Pe măreția Ta!» și s-a prăbușit în prosternare. Apoi a spus: «Allahumma, pe măreția Ta, nu-mi voi ridica niciodată capul până nu mă vei izbăvi!» Și nu și-a ridicat capul până când nu a fost izbăvit.”

Ibn Abī Ḥātim a transmis această relatare și printr-un alt lanț, într-o versiune atribuită Profetului, spunând: Yūnus ibn ‘Abd al-A‘lā ne-a înștiințat: Ibn Wahb ne-a înștiințat: Nāfi‘ ibn Yazīd mi-a relatat, de la ‘Uqayl, de la az-Zuhrī, de la Anas ibn Mālik, că Mesagerul lui Allah, Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace, a spus: „Profetul lui Allah, Iov, a rămas în încercarea sa optsprezece ani. L-au părăsit toți, apropiați și îndepărtați, în afară de doi bărbați dintre frații lui, care îi erau cei mai apropiați. Ei veneau la el dimineața și seara.

Într-o zi, unul dintre ei i-a spus celuilalt: «Pe Allah, Iov a făcut un păcat pe care nu l-a făcut nimeni altcineva dintre oamenii lumii.» Celălalt l-a întrebat: «Și care este acela?» El a răspuns: «De optsprezece ani, Allah nu a avut milă de el, ca să-l izbăvească de ceea ce i s-a întâmplat.» Când au venit seara la el, bărbatul nu s-a putut abține și i-a spus aceasta.

Iov, pacea fie asupra lui, a zis: «Nu știu ce spui, dar Allah, Cel Atotputernic și Măreț, știe că treceam pe lângă doi oameni care se certau și Îl pomeneau pe Allah. Apoi mă întorceam acasă și ispășeam în locul lor, pentru că nu voiam ca ei să-L pomenească pe Allah decât în chip drept.»” El ieșea să-și facă nevoile, iar când termina, soția lui îl lua de mână și-l conducea până acasă. Într-o zi ea a întârziat, iar lui Iov i s-a revelat, în locul în care se afla: «Lovește pământul cu piciorul!

Iată o baie răcoroasă și o băutură.»” Această relatare, atribuită Profetului, este foarte neobișnuită.

Ibn Abī Ḥātim a spus: „Tatăl meu ne-a relatat: Mūsā ibn Ismā‘īl ne-a relatat: Ḥammād ne-a înștiințat: ‘Alī ibn Zayd, de la Yūsuf ibn Mihrān, de la Ibn ‘Abbās, a spus: Allah l-a îmbrăcat pe Iov într-o haină din Paradis. Iov s-a retras și s-a așezat într-un colț. Soția lui a venit și nu l-a recunoscut. Ea a spus: «Robule al lui Allah, unde a plecat cel încercat care era aici?

Poate că l-au luat câinii sau lupii.» A vorbit cu el o vreme, apoi el a spus: «Vai de tine! Eu sunt Iov.» Ea a zis: «Robule al lui Allah, îți bați joc de mine?» El a răspuns: «Vai de tine! Eu sunt Iov; Allah mi-a redat trupul.»”

Ibn ‘Abbās a mai spus că i-au fost înapoiate, pe lângă ceea ce avusese, averea și copiii, precum și încă tot atâtea. Wahb ibn Munabbih a spus: „Allah i-a revelat lui Iov: «Ți-am înapoiat familia și averea, și încă tot atâtea pe lângă ele. Spală-te cu această apă, căci în ea se află vindecarea ta; adu o jertfă pentru soția ta și cere iertare pentru ei, căci s-au răzvrătit împotriva Mea în privința ta.»” Relatarea este transmisă și de Ibn Abī Ḥātim.

Abū Zur‘a ne-a relatat: ‘Amr ibn Marzūq ne-a relatat: Hammām, de la Qatāda, de la an-Naḍr ibn Anas, de la Bashīr ibn Nahīk, de la Abū Hurayra, de la Profet, Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace, a relatat că acesta a spus: „Când Allah l-a vindecat pe Iov, a făcut să plouă peste el lăcuste de aur, iar el le lua cu mâna și le punea în haina sa.” I s-a spus: „Iov, nu te saturi?” El a răspuns: „Domnul meu, cine s-ar putea sătura de mila Ta?” Temelia acestei relatări se află în cele două Sahih-uri și va fi menționată într-un alt loc.

Așadar, ea a plecat cu el la el. Când a ajuns la treapta unde se aflau oamenii, o oaie a lor a împuns-o, iar ea a spus: „Să piară Iov, cel păcătos!” Când a urcat, a găsit copilul treaz, cerând lipia și plângând după părinții lui; și așa mai departe.

Tafsirul lui al-Baghawi

Allah Preaînaltul spune: „Și [amintește-l pe] Iov, când L-a chemat pe Domnul său”, adică L-a rugat pe Domnul său. Wahb ibn Munabbih a spus: „Iov, pacea fie asupra lui, era un bărbat din ținutul romanilor. Numele lui era Iov, fiul lui Amoz, fiul lui Rāzikh, fiul lui Rūm, fiul lui ‘Īs, fiul lui Isaac, fiul lui Avraam. Mama lui era dintre urmașii lui Lūṭ ibn Hārān.

Allah l-a ales și l-a făcut profet, i-a dăruit o viață îmbelșugată și i-a dat ținutul al-Bathaniyya din Șām, cu câmpiile și munții lui. Acolo avea toate felurile de bogății — vite, cămile, oi, cai și măgari — atât de multe și numeroase, încât nimeni nu avea mai mult decât el. Avea cinci sute de ferme, fiecare deservită de cinci sute de robi; fiecare rob avea soție, copii și avere. Pentru uneltele fiecărei ferme era câte o măgăriță, iar fiecare măgăriță avea doi, trei, patru, cinci sau chiar mai mulți pui.

Allah, Cel Atotputernic și Măreț, i-a dăruit familie și copii, fii și fiice. Iov era drept, temător de Allah, milostiv cu săracii, îi hrănea pe nevoiași, îi ocrotea pe văduve și pe orfani, îl cinstea pe oaspete și îl ajuta pe călător. Îi mulțumea lui Allah pentru binecuvântări și-I împlinea drepturile. Dușmanul lui Allah, Iblīs, nu reușea să-l ademenească, așa cum îi ademenea pe cei bogați, prin înșelăciune, nepăsare și preocuparea de cele lumești în detrimentul poruncii lui Allah.

Iov avea trei tovarăși care credeau în el și îl socoteau sincer: un bărbat din Yemen, numit al-Yaqīn, și doi bărbați din orașul său, unul numit Yaldad și celălalt Ṣāfir. Ei erau bărbați în vârstă.

Iblīs nu era oprit să ajungă în niciunul dintre ceruri și putea să stea unde voia, până când Allah l-a înălțat pe ‘Īsā [Isus], după care i s-a interzis accesul în patru ceruri. Când a fost trimis Muḥammad, Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace, i s-a interzis accesul și în celelalte trei. Iblīs a auzit îngerii răspunzându-și unii altora cu rugăciuni pentru Iov, când Allah l-a pomenit și l-a lăudat.

Invidia și răutatea l-au cuprins, așa că s-a grăbit să urce până la locul din cer unde obișnuia să stea și a zis: «Dumnezeul meu, m-am uitat la situația robului Tău, Iov, și l-am găsit rob căruia i-ai dăruit binecuvântări, iar el Ți-a mulțumit; l-ai ținut sănătos, iar el Te-a lăudat. Dacă l-ai încerca luându-i ceea ce i-ai dat, și-ar schimba atitudinea de recunoștință și adorare și s-ar îndepărta de supunerea față de Tine.» Allah, Preaînaltul, a spus: «Du-te! Ți-am dat putere asupra averii lui.»

Dușmanul lui Allah, Iblīs, s-a năpustit până pe pământ, apoi a adunat demonii puternici dintre djinni și șeitani și le-a spus: «Câtă putere aveți? Mi s-a dat stăpânire asupra averii lui Iov, iar aceasta este o nenorocire cumplită și o încercare pe care bărbații nu o pot răbda.» Un demon dintre șeitani a spus: «Am puterea ca, atunci când vreau, să mă prefac într-un vârtej de foc și să ard tot ce întâlnesc.» Iblīs i-a spus: «Du-te la cămile și la păstorii lor.»

Demonul s-a dus la cămile, care își coborâseră capetele și pășteau. Oamenii nu au băgat de seamă până când un vârtej de foc a țâșnit de sub pământ. Nimeni nu se putea apropia de el fără să ardă. Acesta a ars cămilele și păstorii lor, până la ultimul.

Apoi dușmanul lui Allah, Iblīs, a venit la Iov, într-o înfățișare hidoasă, călare pe o cămilă. L-a găsit în picioare, rugându-se. I-a spus: «Iov, a venit un foc care ți-a cuprins cămilele și le-a ars pe toate, împreună cu cei care erau cu ele. Numai eu am scăpat.»

Iov a răspuns: «Laudă lui Allah, Cel care mi le-a dat și tot El mi le-a luat! De multă vreme mi-am pregătit averea și sufletul pentru pierire.» Iblīs a spus: «Domnul tău a trimis asupra lor foc din cer, care le-a ars.» Oamenii au rămas înmărmuriți și se minunau.

Unii spuneau: «Iov nu se închina la nimic; totul era doar o amăgire.» Alții spuneau: «Dacă Dumnezeul lui Iov ar fi fost în stare să facă ceva, l-ar fi împiedicat.» Iar alții spuneau: «El a făcut aceasta ca să-și bucure dușmanul și să-și întristeze prietenul.» Iov a zis: «Laudă lui Allah atât atunci când mi-a dat, cât și atunci când mi-a luat!

Am ieșit gol din pântecele mamei mele, gol mă voi întoarce în pământ și gol voi fi înviat înaintea lui Allah. Nu ai dreptul să te bucuri când ți se împrumută ceva și să te întristezi când ți se ia înapoi ceea ce ți-a fost împrumutat. Allah este mai îndreptățit să aibă stăpânire asupra ta și asupra celor pe care ți le-a dat. Dacă Allah ar fi știut că există bine în tine, ți-ar fi luat sufletul odată cu sufletele lor și ai fi devenit martir.

Dar El știe că este rău în tine, de aceea te-a lăsat în viață.» Iblīs s-a întors la tovarășii lui, umilit și înfrânt, și le-a spus: «Ce putere aveți? N-am izbutit să-i ating inima.» Un demon a spus: «Am o putere prin care pot scoate un țipăt pe care, dacă îl aude o ființă vie, sufletul i se desprinde.»

Iblīs i-a spus: «Du-te la oi și la păstorii lor.» Demonul s-a dus în mijlocul lor și a țipat; toate au căzut moarte până la ultima, iar păstorii au murit și ei. Apoi Iblīs a venit la Iov, prefăcut în vătaful păstorilor, în timp ce acesta se ruga, și i-a spus același lucru ca mai înainte. Iov i-a răspuns la fel ca prima dată.

Iblīs s-a întors la tovarășii săi și a întrebat: «Ce putere aveți? N-am izbutit să ating inima lui Iov.» Un demon a spus: «Am puterea să mă prefac, când vreau, într-un vânt năprasnic care spulberă tot ce întâlnește.» Iblīs i-a spus: «Du-te la plugari și la ogoare.»

Demonul a plecat și, fără ca oamenii să-și dea seama, s-a stârnit un vânt năprasnic care a spulberat totul, de parcă nimic nu ar fi fost acolo. Apoi Iblīs a venit la Iov, prefăcut în vătaful lucrătorilor de pe ogor, în timp ce acesta stătea în rugăciune, și i-a spus același lucru ca înainte. Iov i-a răspuns la fel ca prima dată. Ori de câte ori pierdea una dintre averile sale, Îl lăuda pe Allah, Îi aducea laudă frumoasă, se supunea hotărârii Lui și se pregătea să rabde încercarea, până când nu i-a mai rămas nicio avere.

Când Iblīs a văzut că îi nimicise averea, s-a înălțat și a spus: «Dumnezeul meu, Iov crede că Tu îi vei da iarăși avere, fiindcă i-ai lăsat copiii. Îmi vei da putere și asupra copiilor lui? Aceasta este nenorocirea pe care inimile bărbaților nu o pot îndura.» Allah, Preaînaltul, a spus: «Du-te!

Ți-am dat putere asupra copiilor lui.» Dușmanul lui Allah s-a năpustit până la copiii lui Iov, care se aflau în palatul lor, și a zguduit clădirea până când aceasta s-a prăbușit din temelii. Apoi a izbit pereții unii de alții și i-a lovit cu lemne și pietre. După ce i-a schilodit cumplit, a ridicat palatul și l-a răsturnat, astfel încât copiii au rămas cu capetele în jos.

Apoi a venit la Iov, prefăcut în învățătorul care îi învăța înțelepciunea, cu fața rănită și zgâriată, plină de sânge și de creier. I-a spus: «Dacă ai fi văzut cum au fost chinuiți și răsturnați copiii tăi, cu capetele în jos, cu sângele și creierul curgându-le! Dacă ai fi văzut cum li s-au despicat pântecele și li s-au împrăștiat măruntaiele, ți s-ar fi sfâșiat inima.» A continuat să-i spună lucruri asemănătoare până când Iov a fost cuprins de milă, a plâns și a luat un pumn de țărână, pe care și l-a pus pe cap, spunând: «Mai bine ar fi fost să nu mă nască mama mea!»

Iblīs a profitat de aceasta și s-a grăbit să urce, bucurându-se că Iov își pierduse răbdarea. Dar Iov și-a revenit îndată, și-a dat seama și a cerut iertare. Îngerii care îi erau aproape s-au înălțat cu vestea pocăinței lui, iar pocăința lui a ajuns la Allah înaintea lui Iblīs — Allah știe mai bine. Iblīs a rămas umilit și a spus: «Dumnezeul meu, averea și copiii l-au făcut pe Iov să socotească ușoară această încercare, pentru că vede că Tu îi vei da înapoi averea și copiii.

Îmi vei da putere și asupra trupului lui?» Allah, Cel Atotputernic și Măreț, a spus: «Du-te! Ți-am dat putere asupra trupului lui, dar nu ai putere asupra limbii și inimii lui.» Allah știa mai bine în privința lui și nu i-a dat putere asupra lui decât din milă față de Iov, pentru ca răsplata lui să fie mărită și să devină pildă pentru cei răbdători și amintire pentru cei care Îl adoră atunci când sunt loviți de încercări, ca ei să-i urmeze exemplul în răbdare și în nădejdea răsplății.

Dușmanul lui Allah s-a năpustit și l-a găsit pe Iov în prosternare. S-a grăbit să-l atace înainte ca acesta să-și ridice capul. A suflat asupra lui dinspre față, prin nările lui, iar din suflarea aceea trupul i-a ars. Din creștet până în tălpi i-au apărut umflături ca ugerele oilor.

L-a cuprins o mâncărime, iar el s-a scărpinat cu unghiile până când acestea au căzut. Apoi s-a scărpinat cu pânză aspră, până când pielea s-a rupt, apoi cu cioburi și pietre aspre. A continuat să se scarpine până când carnea i s-a umflat, s-a rupt, și-a schimbat culoarea și a început să miroasă urât. Oamenii din sat l-au scos afară și l-au așezat pe o grămadă de gunoi, făcându-i un adăpost.

Toată lumea l-a părăsit, în afară de soția lui, Raḥma, fiica lui Afrāthīm, fiul lui Yūsuf, fiul lui Ya‘qūb. Ea venea la el cu cele de trebuință și rămânea alături de el.

Când cei trei prieteni ai lui — Yaqīn, Yaldad și Ṣāfir — au văzut încercarea pe care Allah o trimisese asupra lui, au început să-l bănuiască și l-au părăsit, fără să-și părăsească însă credința. Când încercarea lui s-a prelungit, au venit la el, l-au mustrat și i-au spus: «Pocăiește-te față de Allah pentru păcatul pentru care ai fost pedepsit.» Cu ei era un tânăr care credea în Iov și îl socotea sincer.

El le-a spus: «Bătrânilor, voi ați vorbit și, din pricina vârstei voastre, era potrivit să vorbiți, dar ați lăsat deoparte un cuvânt mai bun decât ceea ce ați spus, o judecată mai dreaptă decât părerea voastră și o atitudine mai frumoasă decât cea pe care ați adoptat-o. Iov are asupra voastră drepturi și legături mai mari decât cele pe care le-ați descris. Știți voi, bătrânilor, dreptul cui ați încălcat, a cui sfințenie ați nesocotit și pe cine ați învinuit și bănuit? Oare nu știți că Iov este profetul lui Allah, alesul Lui dintre făpturi și cel mai curat dintre oamenii de pe pământ, până în ziua de azi?

Nu știți și Allah nu v-a dezvăluit nimic care să arate că, de când Allah i-a dăruit ceea ce i-a dăruit și până astăzi, El ar fi fost nemulțumit de vreo faptă a lui; nici că i-ar fi luat vreo cinste cu care îl cinstise; și nici că Iov ar fi spus vreodată neadevăr despre Allah, în tot timpul în care i-ați fost alături, până în ziua de azi. Dacă încercarea este cea care l-a coborât în ochii voștri și v-a făcut să-l disprețuiți, știți că Allah îi încearcă pe credincioși, pe cei sinceri, pe martiri și pe cei drepți.

Încercarea lor nu este o dovadă că Allah este nemulțumit de ei sau că îi socotește lipsiți de preț, ci este o cinste și o alegere. Chiar dacă Iov nu ar fi avut înaintea lui Allah rangul pe care îl are și ar fi fost doar un frate pe care l-ați iubit ca prieten, nu se cuvine ca un om blând să-și certe fratele când este lovit de o nenorocire, să-i reproșeze încercarea și să-l învinuiască pentru ceva ce nu știe. Dimpotrivă, ar trebui să aibă milă de el, să plângă împreună cu el, să se roage pentru iertarea lui, să-i împărtășească durerea și să-l călăuzească spre ceea ce este drept.

Cel care nu înțelege aceasta nu este nici blând, nici înțelept. Vă îndemn, bătrânilor, să vă temeți de Allah! Măreția și slava lui Allah, precum și pomenirea morții, ar trebui să vă oprească limbile și să vă zdrobească inimile. Nu știți că Allah are robi pe care teama de El îi face să tacă, fără să fie nepricepuți sau muți?

Ei sunt oratori elocvenți, nobili, inteligenți și cunoscători ai lui Allah. Dar, când Îi pomenesc măreția, li se leagă limba, li se înfioară pielea, li se frâng inimile și li se rătăcește mintea, din respect și venerație față de Allah, Cel Atotputernic și Măreț. Când își revin, se grăbesc să-I slujească lui Allah prin fapte curate. Se socotesc printre cei nedrepți și păcătoși, deși sunt drepți și nevinovați; și se socotesc neglijenți și delăsători, deși sunt înțelepți și puternici.»

Iov a spus: «Allah, Cel Atotputernic și Măreț, sădește înțelepciunea prin milostivire în inima celui tânăr și a celui bătrân. Când ea încolțește în inimă, Allah o face să se vadă pe limbă. Înțelepciunea nu vine odată cu vârsta, bătrânețea sau îndelunga experiență. Când Allah face dintr-un rob un înțelept încă din tinerețe, rangul lui nu scade în ochii înțelepților, căci aceștia văd asupra lui lumina cinstirii de către Allah.»

Apoi Iov s-a întors de la ei și s-a îndreptat spre Domnul său, chemându-L cu stăruință și rugându-L cu umilință: «Domnul meu, de ce m-ai creat? Dacă nu Ți-am fost pe plac, mai bine nu m-ai fi creat. O, dacă aș fi știut păcatul pe care l-am făcut și fapta pe care am săvârșit-o, pentru care Fața Ta nobilă s-a întors de la mine! Dacă m-ai fi făcut să mor și m-ai fi alăturat părinților mei nobili, moartea mi-ar fi fost mai potrivită.

Oare nu am fost eu adăpost pentru străin, loc de tihnă pentru sărac, ocrotitor pentru orfan și sprijin pentru văduvă? Dumnezeul meu, sunt robul Tău. Dacă am făcut binele, binecuvântarea este a Ta; dacă am făcut răul, pedeapsa Ta este în mâna Ta. M-ai făcut țintă a nenorocirilor și prada încercării.

Asupra mea a venit o încercare pe care, dacă ai trimite-o asupra unui munte, acesta n-ar putea-o îndura; cum ar putea s-o poarte slăbiciunea mea? Hotărârea Ta m-a umilit, puterea Ta m-a îmbolnăvit și mi-a slăbit trupul. Dacă Domnul meu ar ridica teama care mi-a umplut pieptul și mi-ar dezlega limba, ca să vorbesc pe larg și să mă apăr așa cum se cuvine unui rob, aș nădăjdui că m-ar vindeca de ceea ce mă încearcă. Dar Tu m-ai lepădat și Te-ai îndepărtat de mine.

Tu mă vezi, dar eu nu Te văd; mă auzi, dar eu nu Te aud. Nu Te-ai uitat spre mine ca să ai milă de mine, nu Te-ai apropiat de mine și nici nu m-ai adus aproape, ca să-mi pot aduce apărarea, să-mi spun nevinovăția și să mă apăr.»

Când Iov a spus acestea, în timp ce prietenii lui erau lângă el, un nor i-a umbrit, iar ei au crezut că era o pedeapsă dureroasă. Atunci s-a auzit o chemare: «Iov, Allah, Cel Atotputernic și Măreț, spune: Iată, M-am apropiat de tine și nu am fost niciodată departe de tine. Ridică-te, prezintă-ți apărarea, vorbește despre nevinovăția ta și apără-te. Încinge-ți mijlocul și stai precum un puternic care se judecă cu un alt puternic; dacă poți, căci numai un puternic ca Mine se poate judeca cu Mine.

Sufletul tău ți-a făgăduit un lucru pe care nu-l poți atinge prin puterea ta. Unde erai când am creat pământul și l-am așezat pe temeliile lui? Ai fost cu Mine, ținându-l de marginile lui? Știi cu ce măsură l-am făcut sau pe ce i-am așezat laturile?

Prin supunerea ta a fost ținută apa deasupra pământului sau prin înțelepciunea ta a devenit pământul înveliș pentru apă? Unde erai când am ridicat cerul ca un acoperiș în văzduh, fără să fie legat de ceva deasupra lui și fără să fie sprijinit de ceva dedesubt? Ești tu în stare, prin înțelepciunea ta, să-i poruncești luminii să curgă, stelelor să se miște sau nopții și zilei să se schimbe după porunca ta? Unde erai când au țâșnit râurile și au fost închise mările?

Stăpânirea ta a oprit valurile mărilor la hotarele lor? Sau puterea ta a deschis pântecele când le-a venit sorocul? Unde erai când am vărsat apa peste pământ și am înălțat munții semeți? Știi pe ce i-am așezat și cu ce greutate i-am cântărit?

Ai tu un braț în stare să-i poarte? Știi de unde este apa pe care am pogorât-o din cer? Știi din ce sunt făcuți norii? Știi unde sunt depozitele zăpezii, unde sunt munții grindinei și unde se află depozitul nopții și al zilei, precum și cel al vântului?

În ce limbă vorbesc copacii? Cine a așezat mințile în trupurile oamenilor? Cine a despicat auzul și vederea? Cine i-a supus pe îngeri stăpânirii Sale, i-a înfrânt pe tirani prin puterea Sa și a împărțit mijloacele de trai cu înțelepciunea Sa?» I-a vorbit îndelung despre semnele puterii Sale.

Iov a spus: «Măreția Ta mi-a micșorat însemnătatea, mi-a legat limba și mi-a împiedicat mintea. Puterea mea este neputincioasă în fața celor pe care mi le-ai spus, Dumnezeul meu. Știu că toate cele pe care le-ai pomenit sunt lucrarea mâinilor Tale și rânduiala înțelepciunii Tale; iar lucrurile făcute de Tine sunt și mai mărețe și mai uimitoare. Dacă ai voi, ai face lucruri pe care nimic nu le poate împiedica și de care nimic nu poate rămâne ascuns.

Când m-a lovit încercarea, am vorbit fără să-mi pot stăpâni limba, iar încercarea a fost cea care m-a făcut să vorbesc. Mai bine s-ar fi deschis pământul și m-ar fi înghițit, decât să fi spus ceva care să-L mânie pe Domnul meu. Mai bine aș fi murit de durere în cea mai grea clipă a încercării mele. Am vorbit numai ca să mă dezvinovățesc, iar când am tăcut, am făcut-o ca să mă miluiești.

Mi-a scăpat un cuvânt, dar nu mă voi mai întoarce la el. Mi-am pus mâna la gură, mi-am mușcat limba și mi-am lipit obrazul de pământ. Astăzi caut ocrotire la Tine împotriva Ta, cer adăpost la Tine de povara încercării, izbăvește-mă; cer ajutorul Tău împotriva pedepsei Tale, ajută-mă; caut sprijinul Tău pentru treaba mea, sprijină-mă; mă încred în Tine, fii de ajuns pentru mine; mă agăț de Tine, ocrotește-mă; Îți cer iertare, iartă-mă. Nu mă voi mai întoarce la nimic din ceea ce nu-Ți place.»

Allah, Preaînaltul, a spus: «Cunoașterea Mea s-a împlinit cu privire la tine, iar mila Mea a luat-o înaintea mâniei Mele. Te-am iertat și ți-am înapoiat familia și averea, ba chiar încă tot atâtea pe lângă ele, pentru ca tu să fii un semn pentru făpturile Mele și o pildă pentru cei încercați și o mângâiere pentru cei răbdători. Lovește pământul cu piciorul! Aceasta este o apă răcoroasă pentru spălat și de băut; în ea se află vindecarea ta.

Adu o jertfă pentru prietenii tăi și cere iertare pentru ei, căci s-au răzvrătit împotriva Mea în privința ta.» Iov a lovit pământul cu piciorul și a țâșnit pentru el un izvor. A intrat în apă și s-a spălat, iar Allah a îndepărtat toate suferințele care îl încercaseră. Apoi a ieșit și s-a așezat.

Soția lui a venit să-l caute în locul unde dormea, dar nu l-a găsit. S-a ridicat, tulburată și rătăcind încoace și încolo, apoi a spus: «Robule al lui Allah, știi ceva despre omul încercat care era aici?» El a întrebat-o: «L-ai recunoaște dacă l-ai vedea?» Ea a răspuns: «Da, de ce nu l-aș recunoaște?»

El a zâmbit și a spus: «Eu sunt.» Ea l-a recunoscut după zâmbet și l-a îmbrățișat. Ibn ‘Abbās a spus: «Pe Cel în mâna Căruia se află sufletul lui ‘Abd Allāh, nu s-au despărțit din îmbrățișare până când toată averea și toți copiii lor au trecut pe lângă ei.»

Aceasta este semnificația cuvintelor lui Allah Preaînaltul: „Și [amintește-l pe] Iov, când L-a chemat pe Domnul său: «Răul m-a atins…»” Părerile diferă cu privire la momentul în care L-a chemat, la motivul pentru care a spus „răul m-a atins” și la durata încercării lui. Ibn Shihāb a relatat de la Anas, atribuind relatarea Profetului, că Iov a rămas în încercare optsprezece ani. Wahb a spus că a rămas trei ani, fără să se adauge nici măcar o zi. Ka‘b a spus că a rămas în încercare șapte ani, șapte luni și șapte zile.

Al-Hasan a spus că Iov a zăcut șapte ani și câteva luni pe o grămadă de gunoi a israeliților, în timp ce animalele treceau peste el. Nimeni nu se apropia de el în afară de Raḥma, care a rămas alături de el cu sinceritate, îi aducea mâncare și Îl lăuda pe Allah împreună cu el atunci când el Îl lăuda. Iov nu înceta să-L pomenească pe Allah și să rabde încercarea.

Iblīs a scos un țipăt și și-a adunat oștile din toate părțile pământului. Când s-au strâns, l-au întrebat: «Ce te întristează?» El a spus: «M-a biruit acest rob. Nu i-am lăsat nici avere, nici copii, dar el nu a făcut decât să-și sporească răbdarea.

Apoi am primit stăpânire asupra trupului lui și l-am lăsat zăcând pe o grămadă de gunoi, acoperit de răni; nimeni nu se apropie de el în afară de soția lui. V-am chemat să mă ajutați împotriva lui.» Ei l-au întrebat: «Unde este viclenia prin care i-ai nimicit pe cei de dinainte?» El a spus: «Toată viclenia aceea a fost neputincioasă în fața lui Iov.

Dați-mi un sfat.» Ei au spus: «Îți vom arăta de unde ai ajuns la Adam când l-ai scos din Paradis.» El a întrebat: «De unde?» Ei au răspuns: «Prin soția lui. Fă la fel cu Iov prin soția sa. El nu o poate nesocoti, iar nimeni altcineva nu se apropie de el.»

Iblīs a spus: «Aveți dreptate.» S-a dus la soția lui, care era credincioasă, și i s-a arătat sub chipul unui bărbat. A întrebat-o: «Unde este soțul tău, roaba lui Allah?» Ea a răspuns: «Este acolo, își scarpină rănile, iar animalele trec peste trupul lui.»

Când a auzit-o, Iblīs a sperat că va rosti un cuvânt de nemulțumire. A ispitit-o, amintindu-i de binecuvântările și averea de care se bucuraseră, de frumusețea și tinerețea lui Iov și de suferința lui, spunând că aceasta nu se va sfârși niciodată. Al-Hasan a spus: «Ea a strigat. Când a strigat, Iblīs a știut că își pierduse răbdarea.

El a venit la ea cu un miel și i-a spus: «Iov să-l înjunghie pentru mine și se va vindeca.» Ea a venit strigând: «Iov, până când te va chinui Domnul tău? Unde sunt averea, copiii, prietenii, culoarea frumoasă și trupul tău? Înjunghie acest miel și odihnește-te!»

Iov a spus: «Dușmanul lui Allah a venit la tine și te-a ispitit. Vai de tine! Averea, copiii și sănătatea pentru care plângi — cine mi le-a dat?» Ea a răspuns: «Allah.» El a întrebat: «Cât timp ne-am bucurat de ele?» Ea a spus: «Optzeci de ani.»

El a întrebat: «De cât timp ne încearcă?» Ea a răspuns: «De șapte ani și câteva luni.» El a spus: «Vai de tine, nu ai fost dreaptă! Nu ai putut răbda în încercare optzeci de ani, așa cum am trăit optzeci de ani în tihnă?

Pe Allah, dacă Allah mă vindecă, te voi lovi cu o sută de lovituri. Mi-ai poruncit să înjunghii pentru altcineva decât Allah. Mâncarea și băutura pe care mi le-ai adus îmi sunt de acum înainte oprite; nu voi mai gusta nimic din ceea ce-mi aduci. Pleacă și nu te mai arăta înaintea mea!»

El a alungat-o, iar ea a plecat. Când Iov a văzut că nu mai avea nici mâncare, nici băutură, nici prieten, s-a prăbușit în prosternare și a spus: «Domnul meu, răul m-a atins, iar Tu ești Cel mai Milostiv dintre cei milostivi!» I s-a spus: «Ridică-ți capul, căci rugăciunea ți-a fost primită. Lovește pământul cu piciorul!»

El a lovit pământul, iar un izvor a țâșnit. S-a spălat în el și nu i-a mai rămas nicio urmă vizibilă a bolii; toate rănile au căzut, iar tinerețea și frumusețea i-au revenit, mai mari decât înainte. Apoi a lovit din nou pământul cu piciorul și a țâșnit un alt izvor. A băut din el și nu i-a mai rămas nicio boală înăuntrul trupului.

S-a ridicat sănătos și a fost îmbrăcat într-o haină. S-a uitat în jur și nu a văzut nimic din familia sau averea pe care le avusese, până când Allah nu i le-a înmulțit. Pe Allah, ni s-a relatat că apa în care se spălase a țâșnit de pe pieptul lui sub chipul unor lăcuste de aur, pe care el le strângea cu mâna. Allah i-a revelat: «Iov, oare nu te-am îmbogățit?»

El a răspuns: «Ba da, dar aceasta este binecuvântarea Ta; cine s-ar putea sătura de ea?»

Apoi a ieșit și s-a așezat într-un loc înalt. Soția lui și-a spus: «Dacă l-am alungat, cine îi va da de mâncare? Să-l las să moară de foame și să fie sfâșiat de fiare? Mă voi întoarce la el.» Când s-a întors, nu a mai văzut nici grămada de gunoi, nici starea de odinioară; lucrurile se schimbaseră.

A început să se plimbe prin locul unde fusese grămada de gunoi, plângând, iar Iov o privea. Ea se temea de omul îmbrăcat în haina frumoasă și nu îndrăznea să se apropie și să-l întrebe despre el. Iov a chemat-o: «Ce dorești, roaba lui Allah?» Ea a plâns și a spus: «Am venit să-l caut pe acel om încercat, care fusese aruncat pe grămada de gunoi.

Nu știu dacă s-a pierdut sau ce i s-a întâmplat.» Iov a întrebat-o: «Ce legătură ai cu el?» Ea a răspuns: «Este soțul meu.» El a întrebat-o: «L-ai recunoaște dacă l-ai vedea?» Ea a spus: «Cum să nu-l recunoască cineva care l-a văzut?»

A început să-l privească cu teamă și apoi a spus: «Dar seamănă cu tine, așa cum erai când erai sănătos.» El a răspuns: «Eu sunt Iov. Mi-ai spus să înjunghii pentru Iblīs, dar eu L-am ascultat pe Allah și am nesocotit șeitanul, iar Allah mi-a redat ceea ce vezi.»

Wahb a spus că Iov a rămas în încercare trei ani. Când Iov l-a învins pe Iblīs, iar acesta nu a putut obține nimic de la el, Iblīs i-a apărut soției într-o înfățișare diferită de cea a oamenilor, având o statură, un trup și o frumusețe ieșite din comun și călătorind pe o montură nemaivăzută, impunătoare, frumoasă și desăvârșită. El a întrebat-o: «Tu ești soția lui Iov, bărbatul încercat?» Ea a răspuns: «Da.»

El a întrebat-o: «Mă cunoști?» Ea a zis: «Nu.» El a spus: «Eu sunt dumnezeul pământului. Eu i-am făcut soțului tău ceea ce i-am făcut, fiindcă el este robul Dumnezeului cerului și m-a părăsit, stârnindu-mi mânia. Dacă mi s-ar fi închinat o singură dată, ți-aș fi redat ție și lui tot ce ați avut din avere și copii, căci acestea se află la mine.»

Apoi i-a arătat toate acestea în valea în care o întâlnise. Wahb a spus: «Am auzit că i-a spus: «Dacă soțul tău ar mânca hrană fără să rostească numele lui Allah asupra ei, s-ar vindeca de boala lui.» Allah știe mai bine.» În unele cărți se spune că Iblīs i-a zis: «Închină-te mie o singură dată și îți voi reda averea și copiii și îți voi vindeca soțul.»

Ea s-a întors la Iov și i-a povestit ce spusese. El a răspuns: «A venit la tine dușmanul lui Allah, ca să te ispitească și să te îndepărteze de religia ta.» A jurat atunci că o va lovi cu o sută de lovituri și a spus: «Răul m-a atins din cauza nădejdii lui Iblīs că soția mea i se va închina și din cauza chemării lui la necredință, adresată ei și mie.»

Apoi Allah, Cel Atotputernic și Măreț, s-a îndurat de soția lui Iov pentru că a răbdat alături de el în timpul încercării și a ușurat încercarea ei. Allah a voit ca Iov să-și împlinească jurământul fără să-i facă rău, așa că i-a poruncit să ia un mănunchi cu o sută de nuiele subțiri și să o lovească o singură dată cu el, așa cum spune Allah Preaînaltul: „Ia în mâna ta un mănunchi și lovește cu el, dar nu-ți încălca jurământul” (Ṣād, 44).

S-a relatat că Iblīs a făcut un cufăr, a pus în el leacuri și s-a așezat pe drumul soției lui Iov, dându-le oamenilor leacuri. Soția lui Iov a trecut pe acolo și a întrebat: «Am un bolnav; îl poți trata?» El a răspuns: «Da, nu vreau nimic decât ca, după ce îl vindec, să spui: «Tu m-ai vindecat.»» Ea i-a povestit aceasta lui Iov.

El a spus: «Acesta este Iblīs; te-a amăgit.» Și a jurat că, dacă Allah îl va vindeca, o va lovi cu o sută de lovituri.

Wahb și alții au spus: Soția lui Iov lucra pentru oameni și îi aducea hrana. Când încercarea lui s-a prelungit și oamenii s-au săturat de ea, nimeni nu a mai angajat-o. Într-o zi, a căutat ceva de mâncare pentru el și nu a găsit nimic. Și-a tăiat o șuviță de păr și a vândut-o pe o pâine, pe care i-a adus-o.

El a întrebat-o unde îi era șuvița. Când ea i-a spus, atunci a zis: «Răul m-a atins.»

Unii au spus că a rostit aceste cuvinte când viermii s-au apropiat de inima și limba lui și s-a temut că nu va mai fi în stare să-L pomenească și să se gândească la Allah. Ḥabīb ibn Abī Thābit a spus: „Nu L-a rugat pe Allah să-l izbăvească decât după ce s-au arătat trei lucruri. Mai întâi au venit la el doi prieteni, după ce au aflat despre starea lui. Nu-i mai rămăseseră decât ochii, iar ei au văzut ceva cumplit și i-au spus: «Dacă ai fi avut un rang înaintea lui Allah, nu ți s-ar fi întâmplat aceasta.»

În al doilea rând, soția lui a căutat hrană, dar nu a găsit nimic, așa că și-a vândut coada de păr și i-a adus mâncare. În al treilea rând, Iblīs i-a spus că îl va vindeca dacă va declara: «Tu m-ai vindecat.»”

S-a spus că Iblīs l-a ispitit, spunându-i că soția lui comisese adulter, iar ea și-a tăiat coada de păr. Atunci Iov și-a pierdut răbdarea, L-a chemat pe Allah și a jurat că o va lovi cu o sută de lovituri. S-a spus că prin cuvintele sale a vrut să spună: „M-a atins răul provocat de bucuria răutăcioasă a dușmanilor”, căci s-a relatat că a fost întrebat: «Ce ți-a fost cel mai greu în încercarea ta?» El a răspuns: «Bucuria răutăcioasă a dușmanilor.»

S-a mai spus că a rostit acestea când un vierme a căzut de pe coapsa lui; l-a pus la loc și i-a spus: «Mănâncă, căci Allah m-a făcut hrana ta.» Viermele l-a mușcat, iar durerea acelei mușcături a fost mai mare decât toate durerile pe care le îndurase de la viermi.

Dacă se întreabă cum de Allah l-a numit răbdător, când el și-a arătat plângerea și întristarea prin cuvintele: „Răul m-a atins” și „Șeitanul m-a lovit cu oboseală și chin” (Ṣād, 41), răspunsul este că aceasta nu a fost o plângere de nemulțumire, ci o rugăciune, după cum arată cuvintele lui Allah: „Și Noi i-am răspuns”. În plus, pierderea răbdării înseamnă să te plângi oamenilor; plângerea către Allah, Cel Atotputernic și Măreț, nu este pierdere a răbdării și nici abandonare a acesteia, așa cum a spus Ya‘qūb: „Eu nu-mi jelesc durerea și mâhnirea decât lui Allah” (Yūsuf, 86).

Sufyān ibn ‘Uyayna a spus: «Tot astfel, cel care își arată plângerea oamenilor, dar este mulțumit de hotărârea lui Allah, nu și-a pierdut răbdarea. S-a relatat că Jibrīl a intrat la Profet, Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace, în timpul bolii lui și l-a întrebat: «Cum te simți?» El a răspuns: «Mă simt copleșit de mâhnire și apăsat de suferință.» Iar când ‘Ā’ișa a spus: «Vai de capul meu!», el a zis: «Nu, vai de capul meu!»»