Rugăciunea lui Yunus în încercare

Tafsirul șeicului Abdurrahman as-Saadi

Adică: amintește-l pe robul și trimisul Nostru, Dhū an-Nūn, adică Yunus, «stăpânul peștelui» (an-nūn), care este balena. Amintește-l cu cuvinte frumoase și laudă-l în chip vrednic. Allah Preaînaltul l-a trimis la poporul său, iar el i-a chemat [la credință], însă ei nu au crezut. Atunci le-a făgăduit că pedeapsa avea să coboare asupra lor la un termen pe care li l-a precizat.

Când au văzut-o cu ochii lor, au strigat către Allah, s-au rugat stăruitor și s-au căit, iar Allah a îndepărtat de la ei pedeapsa, după cum spune Preaînaltul: «Dacă ar fi fost vreo cetate care să fi crezut, iar credința ei să-i fi fost de folos, aceea ar fi fost neamul lui Yunus. Când ei au crezut, Noi am îndepărtat de la ei pedeapsa rușinii din viața lumească și le-am îngăduit să se bucure pentru un timp» (Coranul, 10:98). Și spune: «Și l-am trimis la o sută de mii sau chiar mai mulți, iar ei au crezut. Și le-am îngăduit să se bucure pentru un timp» (Coranul, 37:147–148).

Acest popor numeros, care a crezut în chemarea lui Yunus, se numără printre cele mai mari virtuți ale sale. Însă el, pacea fie asupra lui, a plecat mânios și s-a îndepărtat de Domnul său din pricina unui păcat pe care Allah nu ni l-a menționat în Cartea Sa; nu este nevoie să-l precizăm. Ceea ce pare să se fi întâmplat este că s-a grăbit, s-a mâniat pe poporul său și a plecat dintre ei înainte ca Allah să-i poruncească aceasta, socotind că Allah nu-l va strâmtora, adică nu-l va pune în dificultate în pântecele peștelui, sau a crezut că va scăpa de Allah.

Nu este exclus ca un asemenea gând să-i vină celor mai desăvârșiți dintre oameni, pentru o clipă, fără să se statornicească în ei și fără să persiste. A urcat pe o corabie împreună cu niște oameni, iar aceștia au tras la sorți pentru a hotărî pe cine să arunce în mare, de teama că, dacă rămâneau cu toții, corabia avea să se scufunde. Sorții au căzut asupra lui Yunus, iar peștele l-a înghițit și l-a purtat în întunericul mărilor. Atunci el a strigat în acel întuneric: «Nu există altă divinitate în afară de Tine!

Slavă Ție! Eu am fost dintre cei nelegiuiți!» Astfel, el a recunoscut desăvârșirea divinității lui Allah, L-a declarat mai presus de orice lipsă, defect și neajuns și și-a mărturisit propria nedreptate și greșeală. Pedeapsa a venit asupra lor din pricina faptului că el «a fugit spre corabie» și «era vrednic de mustrare» (Coranul, 37:140, 142), adică făcuse ceva pentru care putea fi mustrat.

Tafsirul imamului Ibn Kathir

Această întâmplare este menționată aici, în sura „As-Sāffāt” și în sura „Nūn”. Yunus ibn Mattā, pacea fie asupra lui, a fost trimis de Allah la locuitorii cetății Ninive, o localitate din ținutul Mosulului. El i-a chemat la Allah, dar ei l-au respins și au stăruit în necredința lor. Atunci el a plecat dintre ei mânios și i-a prevenit că pedeapsa avea să vină după trei zile.

Când s-au convins de aceasta și au știut că un profet nu minte, au ieșit în pustiu cu copiii, animalele și turmele lor. Au despărțit mamele de puii lor, apoi s-au rugat cu smerenie și au strigat către Allah. Cămilele au scos mugete, iar puii lor au behăit; vacile au mugetat, împreună cu vițeii lor; oile au behăit, împreună cu mieii lor. Atunci Allah a îndepărtat de la ei pedeapsa.

Allah Preaînaltul spune: «Dacă ar fi fost vreo cetate care să fi crezut, iar credința ei să-i fi fost de folos, aceea ar fi fost neamul lui Yunus. Când ei au crezut, Noi am îndepărtat de la ei pedeapsa rușinii din viața lumească și le-am îngăduit să se bucure pentru un timp» (Coranul, 10:98).

Cât despre Yunus, pacea fie asupra lui, el a plecat și s-a urcat pe o corabie împreună cu niște oameni. Marea s-a învolburat și aceștia s-au temut că se vor îneca. Au tras la sorți pentru a hotărî pe cine să arunce peste bord, ca să ușureze corabia. Sorții au căzut asupra lui Yunus, dar au refuzat să-l arunce.

Au tras din nou la sorți și sorții au căzut iarăși asupra lui, însă au refuzat din nou. Au tras a treia oară, iar sorții au căzut din nou asupra lui. Allah Preaînaltul spune: «El a tras la sorți și a fost dintre cei care au pierdut» (Coranul, 37:141), adică sorții au căzut asupra lui. Yunus, pacea fie asupra lui, s-a ridicat, și-a scos hainele și s-a aruncat în mare.

Allah Preaslăvitul a trimis din Marea Verde — după cum a relatat Ibn Masʿūd — un pește care străbătea mările. Acesta a venit și l-a înghițit pe Yunus când el s-a aruncat de pe corabie. Allah i-a revelat peștelui să nu-i mănânce carnea și să nu-i zdrobească oasele, căci Yunus nu era hrană pentru el; pântecele său trebuia să-i fie închisoare.

Cuvintele «și pe omul peștelui» îl desemnează pe Yunus; atribuirea lui peștelui este corectă în această formă. Cât despre cuvintele «când a plecat mânios» (Coranul, 21:87), Ad-Daḥḥāk a spus: „Mânios pe poporul său”. «Și a socotit că Noi nu-l vom strâmtora» înseamnă: [nu-l vom pune în dificultate] în pântecele peștelui. Se relatează o interpretare asemănătoare de la Ibn ʿAbbās, Mujāhid, Ad-Daḥḥāk și alții.

Ibn Jarīr a ales această interpretare și a adus ca argument cuvintele lui Allah Preaînaltul: «Iar cel căruia i-a fost restrânsă înzestrarea să cheltuiască din ceea ce Allah i-a dăruit. Allah nu impune niciunui suflet mai mult decât i-a dat. Allah va face să vină ușurare după greutate» (Coranul, 65:7).

ʿAṭiyya al-ʿAwfī a spus că «a socotit că Noi nu-l vom strâmtora» înseamnă: „că nu vom hotărî asupra lui”, considerând că aici cuvântul are sensul de a hotărî. În limba arabă, qadara și qaddara pot avea același sens. Poetul a spus: «Nu se întoarce vremea aceea care a trecut; binecuvântat ești Tu — orice hotărăști se împlinește, iar porunca Îți aparține». De aici și cuvintele lui Allah Preaînaltul: «Apele s-au întâlnit după o poruncă hotărâtă» (Coranul, 54:12), adică stabilită.

Cuvintele «și a strigat în întunecimi: „Nu există altă divinitate în afară de Tine! Slavă Ție! Eu am fost dintre cei nelegiuiți!”» (Coranul, 21:87). Ibn Masʿūd a spus că era vorba despre întunericul pântecelui peștelui, întunericul mării și întunericul nopții.

Aceeași relatare este transmisă de la Ibn ʿAbbās, ʿAmr ibn Maymūn, Saʿīd ibn Jubayr, Muḥammad ibn Kaʿb, Ad-Daḥḥāk, Al-Ḥasan și Qatāda. Sālim ibn Abī al-Jaʿd a spus: „Întunericul unui pește aflat în pântecele altui pește, în întunericul mării”. Ibn Masʿūd, Ibn ʿAbbās și alții au spus că peștele l-a purtat prin mări, străbătându-le, până a ajuns în adâncul mării. Yunus a auzit atunci pietricelele preamărindu-L pe Allah în adâncurile ei, iar acolo a rostit: «Nu există altă divinitate în afară de Tine!

Slavă Ție!» ʿAwf a spus: „Când Yunus a ajuns în pântecele peștelui, a crezut că murise. Apoi și-a mișcat picioarele; când s-au mișcat, s-a prosternat acolo unde se afla și a strigat: «O, Doamne, mi-am făcut un loc de rugăciune pentru Tine într-un loc în care nimeni nu și-a făcut vreodată!»” Saʿīd ibn Abī al-Ḥasan al-Baṣrī a spus că a rămas în pântecele peștelui patruzeci de zile. Aceste două relatări sunt transmise de Ibn Jubayr.

Muḥammad ibn Isḥāq ibn Yasār a relatat, de la cineva care i-a povestit, de la ʿAbd Allāh ibn Rāfiʿ, eliberatul lui Umm Salama, că l-a auzit pe Abū Hurayra spunând: Trimisul lui Allah ﷺ a spus: «Când Allah a voit să-l țină pe Yunus în pântecele peștelui, i-a revelat peștelui: „Ia-l, dar nu-i răni carnea și nu-i zdrobi oasele”, iar peștele l-a luat. Când l-a dus în adâncul mării, Yunus a auzit un sunet și s-a întrebat în sinea lui: „Ce este acesta?” Allah i-a revelat, în timp ce se afla în pântecele peștelui: „Aceasta este preamărirea rostită de viețuitoarele mării”.

Atunci Yunus L-a preamărit pe Allah în pântecele peștelui. Îngerii i-au auzit preamărirea și au spus: „Doamne, auzim o voce slabă”. Allah a spus: „Acesta este robul Meu, Yunus. Mi-a fost neascultător și l-am ținut în pântecele peștelui, în mare”.

Ei au întrebat: „Robul cel drept, de la care se înălța către Tine, în fiecare zi și noapte, o faptă bună?” Allah a spus: „Da”. El [relatorul] a spus: „Atunci au mijlocit pentru el, iar Allah i-a poruncit peștelui să-l arunce pe țărm, după cum spune Allah Preaînaltul: «Și l-am aruncat pe țărmul pustiu, în timp ce era bolnav»” (Coranul, 37:145).» Ibn Jarīr a transmis această relatare, iar Al-Bazzār a consemnat-o în Musnad-ul său prin lanțul lui Muḥammad ibn Isḥāq, de la ʿAbd Allāh ibn Rāfiʿ, de la Abū Hurayra, cu o relatare asemănătoare.

Apoi a spus: „Nu știm să fi fost transmisă de la Profet ﷺ decât pe această cale, prin acest lanț de relatatori”. Ibn ʿAbd al-Ḥakam a transmis și relatarea lui Shuʿba, de la ʿAmr ibn Murra, de la ʿAbd Allāh ibn Salama, de la ʿAlī, atribuită Profetului ﷺ: «Nu se cuvine ca un rob să spună: „Eu sunt mai bun decât Yunus ibn Mattā”; el L-a preamărit pe Allah în întunecimi». Această relatare a fost transmisă și fără adaosul menționat, de la Ibn ʿAbbās, Ibn Masʿūd și ʿAbd Allāh ibn Jaʿfar; lanțurile ei de relatatori vor fi prezentate în sura „Nūn”.

Ibn Abī Ḥātim a spus: Abū ʿAbd Allāh Aḥmad ibn ʿAbd ar-Raḥmān, nepotul lui Ibn Wahb, ne-a relatat; unchiul meu mi-a relatat; Abū Ṣakhr mi-a relatat că Yazīd ar-Raqāshī i-a povestit: L-am auzit pe Anas ibn Mālik — și cred că Anas atribuia această relatare Trimisului lui Allah ﷺ — spunând că profetul Yunus, pacea fie asupra lui, când a hotărât să rostească aceste cuvinte în pântecele peștelui, a spus: «Allahumma, nu există altă divinitate în afară de Tine! Slavă Ție! Eu am fost dintre cei nelegiuiți!» Această rugăciune s-a înălțat înconjurând Tronul.

Îngerii au spus: „Doamne, auzim o voce slabă, cunoscută, venind dintr-un ținut străin”. Allah a spus: „Nu-l recunoașteți?” Ei au răspuns: „Nu, Doamne. Cine este?” Allah a spus: „Robul Meu, Yunus”. Ei au spus: „Robul Tău, Yunus, de la care se înălța mereu către Tine, în fiecare zi și noapte, o faptă bună primită și o rugăciune împlinită?”

Apoi au spus: „Doamne, nu vei avea milă de ceea ce făcea în vreme de bunăstare și nu-l vei izbăvi din încercare?” Allah a spus: „Ba da”. Atunci i-a poruncit peștelui să-l arunce pe uscat. (Coranul, 37:98; 37:141; 65:7; 54:12; 37:145; într-un ținut străin; Al-Baṣrī a spus: „Da”.)

Tafsirul lui al-Baghawi

Cuvintele lui Allah Preaînaltul: «și pe omul peștelui» înseamnă: amintește-l pe stăpânul peștelui, Yunus ibn Mattā.

Despre cuvintele «când a plecat mânios» există mai multe interpretări. Ad-Daḥḥāk a spus: „Mânios pe poporul său”. Aceasta este și relatarea transmisă de Al-ʿAwfī și de alții de la Ibn ʿAbbās. El a spus că Yunus și poporul său locuiau în Palestina.

Un rege i-a atacat și a luat în robie nouă triburi și jumătate, iar un trib și jumătate au rămas. Allah i-a revelat profetului Șaʿyāʾ să meargă la regele Ḥizqīl și să-i spună să trimită un profet puternic, căci Allah avea să pună în inimile celor [care îi luaseră în robie] dorința de a-i trimite împreună cu el pe copiii lui Israel. Regele l-a întrebat: „Pe cine socotești potrivit?” În regatul său se aflau cinci profeți.

Șaʿyāʾ a răspuns: „Yunus este puternic și vrednic de încredere”. Regele l-a chemat pe Yunus și i-a poruncit să plece. Yunus l-a întrebat: „Ți-a poruncit Allah să mă trimiți?” Regele a răspuns: „Nu”. Yunus a întrebat: „Mi-a menționat numele?”

El a răspuns: „Nu”. Yunus a spus: „Mai sunt aici și alți profeți puternici”. Ei au stăruit, iar Yunus a plecat dintre ei mânios pe profet, pe rege și pe poporul său. A ajuns la Marea Mediterană și s-a urcat pe o corabie.

ʿUrwa ibn az-Zubayr, Saʿīd ibn Jubayr și un grup de învățați au spus că el a plecat de la poporul său mânios pe Domnul său, deoarece Allah îndepărtase pedeapsa de la popor după ce îl amenințase cu ea. Lui nu i-a plăcut să rămână printre oameni care văzuseră că amenințarea pe care le-o făcuse nu se împlinise. S-a rușinat în fața lor și nu cunoștea motivul pentru care fusese îndepărtată pedeapsa. Mânia lui era mândria rănită de faptul că părea că-și încălcase făgăduința și că putea fi numit mincinos; nu era o împotrivire față de hotărârea lui Allah.

În unele relatări se spune că obiceiul poporului său era să-l omoare pe cel despre care se dovedea că mințise. El s-a temut că îl vor ucide, fiindcă pedeapsa nu venise la termenul anunțat, și s-a mâniat. Aici, forma verbală «mughāḍiban» are sensul unei acțiuni săvârșite de o singură persoană, ca în cuvintele «a călători» și «a pedepsi»; astfel, «a plecat mânios» înseamnă că era mânios.

Al-Ḥasan a spus: El s-a mâniat pe Domnul său pentru că Allah îi poruncise să meargă la poporul său, să-i prevină asupra pedepsei Sale și să-i cheme la El. Yunus I-a cerut Domnului să-i mai dea răgaz, ca să se pregătească de plecare, dar i s-a spus că porunca era grabnică. El a cerut măcar răgazul de a-și lua o sandală, însă nu i s-a acordat, pentru că firea lui era nerăbdătoare. Ibn ʿAbbās a relatat: Jibrīl a venit la Yunus și i-a spus: „Mergi la locuitorii Ninivei și previne-i”.

Yunus a spus: „Să caut un animal de călărie”. I s-a răspuns: „Porunca este prea grabnică”. Atunci el s-a mâniat și a pornit spre corabie. Wahb ibn Munabbih a spus: Yunus ibn Mattā era un rob drept, dar avea o fire nerăbdătoare.

Când i-au fost puse pe umeri poverile profeției, s-a prăbușit sub ele, asemenea unui animal de povară care se prăbușește sub o sarcină grea. Le-a lepădat și a fugit de ele. De aceea Allah l-a scos din rândul trimișilor înzestrați cu hotărâre statornică. Allah i-a spus Profetului Său: «Fii răbdător, așa cum au fost răbdători trimișii înzestrați cu hotărâre statornică» (Coranul, 46:35) și: «Nu fi asemenea omului peștelui» (Coranul, 68:48).

Cuvintele lui Allah Preaînaltul: «și a socotit că Noi nu-l vom strâmtora» înseamnă: a socotit că nu vom hotărî asupra lui pedeapsa. Aceasta este interpretarea lui Mujāhid, Qatāda, Ad-Daḥḥāk și Al-Kalbī și este transmisă de Al-ʿAwfī de la Ibn ʿAbbās. În arabă, qaddara Allah al-amra și qadara au sensul de „Allah a hotărât lucrul”. De aici cuvintele: «Noi am hotărât moartea între voi» (Coranul, 56:60), potrivit lecturii cu forma ușurată.

Această interpretare este susținută de lectura transmisă de ʿUmar ibn ʿAbd al-ʿAzīz și Az-Zuhrī: «fa-ẓanna an lan nuqaddira ʿalayhi», cu forma întărită. ʿAṭāʾ și mulți învățați au spus că înseamnă: „a socotit că nu-i vom strâmtora locul de ședere”, după cum spune Allah Preaînaltul: «Allah dă belșug de înzestrare cui voiește și o restrânge» (Coranul, 13:26), adică o îngustează. Ibn Zayd a spus că este o întrebare retorică, cu sensul: „A socotit el oare că Domnului său Îi va fi cu neputință să-l stăpânească și că nu va putea asupra lui?” Yaʿqūb a citit verbul la diateza pasivă, cu forma ușurată.

Al-Ḥasan a spus: Mi-a ajuns că, atunci când Yunus a săvârșit greșeala, a plecat mânios pe Domnul său, iar Șayṭān l-a făcut să alunece până când a socotit că Allah nu-l va strâmtora. El avea o viață de evlavie și de adorare, dar Allah nu a vrut să-l lase pradă lui Șayṭān, așa că l-a aruncat în pântecele peștelui. A rămas acolo patruzeci de zile și nopți. ʿAṭāʾ a spus: șapte zile.

S-a spus că peștele l-a purtat vreme de șase mii de ani; s-a mai spus că l-a dus până la adâncurile celui de-al șaptelea pământ. În pântecele peștelui, el s-a căit înaintea Domnului său și și-a cercetat sufletul, spunând: «Nu există altă divinitate în afară de Tine! Slavă Ție! Eu am fost dintre cei nelegiuiți», adică: «Când nu Te-am ascultat și prin ceea ce am făcut, am fost dintre cei nelegiuiți; nu mă voi închina nimănui în afară de Tine».

Allah l-a scos din pântecele peștelui prin mila Sa. Interpretările menționate mai înainte sunt însă mai potrivite stării profeților: Yunus a plecat mânios pe poporul său sau pe rege.

Cuvintele «și a strigat în întunecimi» înseamnă: în întunericul nopții, în întunericul mării și în întunericul pântecelui peștelui. «Nu există altă divinitate în afară de Tine! Slavă Ție! Eu am fost dintre cei nelegiuiți!» (Coranul, 21:87).

De la Abū Hurayra este transmisă, cu lanțul ajungând până la Profet ﷺ, relatarea că Allah i-a revelat peștelui: «Ia-l, dar nu-i răni carnea și nu-i zdrobi oasele». Peștele l-a luat și l-a dus în sălașul său din mare. Când a ajuns cu el în adâncul mării, Yunus a auzit un sunet și s-a întrebat în sinea lui: «Ce este acesta?» Allah i-a revelat că acel sunet era preamărirea rostită de viețuitoarele mării.

Atunci Yunus L-a preamărit pe Allah în pântecele peștelui, iar îngerii i-au auzit preamărirea și au spus: «Doamne, auzim o voce slabă venind dintr-un ținut străin». Într-o altă versiune: «o voce cunoscută venind dintr-un loc necunoscut». Allah a spus: «Acesta este robul Meu, Yunus. Mi-a fost neascultător și l-am ținut în pântecele peștelui».

Ei au spus: «Robul cel drept, de la care se înălța către Tine, în fiecare zi și noapte, o faptă bună?» Allah a răspuns: «Da». Atunci ei au mijlocit pentru el, iar Allah i-a poruncit peștelui să-l arunce pe țărm, după cum spune Allah Preaînaltul: «Și l-am aruncat pe țărmul pustiu, în timp ce era bolnav» (Coranul, 37:145).