Cererea călăuzirii pe calea dreaptă

Tafsirul șeicului Abdurrahman as-Saadi

Apoi Allah Preaînaltul a spus: „Călăuzește-ne pe calea cea dreaptă”, adică: arată-ne, îndrumă-ne și dă-ne izbândă pe calea cea dreaptă. Aceasta este calea limpede care duce la Allah și la Paradisul Său; ea înseamnă cunoașterea adevărului și punerea lui în practică. Așadar, călăuzește-ne către cale și călăuzește-ne pe cale. Călăuzirea către cale înseamnă să rămânem statornici în religia Islamului și să părăsim toate celelalte religii.

Călăuzirea pe cale cuprinde călăuzirea în toate amănuntele religiei, în cunoaștere și în fapte. Această rugăciune se numără printre cele mai cuprinzătoare și mai folositoare rugăciuni pentru rob; de aceea, omul trebuie să-L roage pe Allah cu ea în fiecare rakʿa a rugăciunii sale, căci are mare nevoie de ea.

Această cale dreaptă este „calea celor asupra cărora ai revărsat binefacerea Ta”: dintre profeți, cei sinceri, martirii și cei drepți. Nu calea celor asupra cărora este mânia, care au cunoscut adevărul, dar l-au părăsit, precum evreii și cei asemenea lor; și nici calea celor rătăciți, care au părăsit adevărul din neștiință și rătăcire, precum creștinii și cei asemenea lor.

În pofida conciziei sale, această sură cuprinde ceea ce nu cuprinde nicio altă sură din Coran.

Ea cuprinde cele trei feluri de unicitate a lui Allah: unicitatea stăpânirii și cârmuirii (tawḥīd ar-rubūbiyya), dedusă din cuvintele „Stăpânul lumilor”; unicitatea dumnezeirii (tawḥīd al-ulūhiyya), care înseamnă să-I consacrăm lui Allah singur actele de adorare și este dedusă din numele „Allah” și din cuvintele „Ție ne închinăm”; și unicitatea numelor și atributelor, adică afirmarea atributelor desăvârșirii lui Allah Preaînaltul, pe care El Și le-a afirmat și pe care I le-a afirmat Trimisul Său, fără negare, fără asemănare și fără a-L compara cu făpturile.

Aceasta este indicată de cuvântul „laudă”, după cum s-a arătat mai înainte.

Sura cuprinde și afirmarea profeției, în cuvintele „Călăuzește-ne pe calea cea dreaptă”, întrucât aceasta nu ar fi cu putință fără Trimisul lui Allah. Ea afirmă răsplata pentru fapte, prin cuvintele „Stăpânul Zilei Judecății”, și faptul că răsplata se face cu dreptate, căci „religia” înseamnă răsplătirea cu dreptate. Sura cuprinde și afirmarea destinului predeterminat (qadar) și faptul că robul acționează în mod real, spre deosebire de qadarīyya și jabriyya.

Ba chiar cuprinde respingerea tuturor adepților inovațiilor religioase, prin cuvintele „Călăuzește-ne pe calea cea dreaptă”, fiindcă aceasta înseamnă cunoașterea adevărului și punerea lui în practică, iar orice inovator religios se abate de la acestea. Sura cuprinde consacrarea sinceră a religiei lui Allah Preaînaltul, prin adorare și cererea ajutorului, în cuvintele „Ție ne închinăm și Ție Îți cerem ajutorul”. Așadar, laudă lui Allah, Stăpânul lumilor. Rătăcire; rătăcit.

Tafsirul imamului Ibn Kathir

„Călăuzește-ne pe calea cea dreaptă.” Majoritatea recitatorilor citesc ṣād [ص]; s-a recitat și cu sīn [س], iar o altă recitare este cu zāy [ز]. Al-Farrāʾ a spus: aceasta este o particularitate a limbii triburilor Banū ʿUḏra, Balqayn și Banū Kalb.

După ce a fost adusă laude Celui Căruia I se cere, Preaînaltul, se potrivea ca acestea să fie urmate de cerere, după cum El a spus: „O jumătate este a Mea și o jumătate este a robului Meu, iar robului Meu i se va da ceea ce a cerut.” Aceasta este cea mai desăvârșită stare a celui care cere: să-L laude pe Cel Căruia Îi cere și apoi să-I ceară ceea ce are nevoie, căci astfel cererea are mai multe șanse să fie împlinită, iar răspunsul primit să fie mai folositor. De aceea Allah Preaînaltul ne-a îndrumat către această cale, fiind cea mai desăvârșită.

Uneori, cererea poate fi formulată prin prezentarea stării și a nevoii celui care cere, precum a spus Moise, pacea fie asupra lui: „Doamne, eu am mare nevoie de orice bine pe care mi-l vei trimite” [al-Qaṣaṣ, 24]. Uneori, pe lângă aceasta, cererea poate fi precedată de descrierea Celui Căruia I se cere, asemenea rugăciunii lui Ḏū n-Nūn: „Nu există altă divinitate în afară de Tine! Mărire Ție! Eu am fost dintre cei nelegiuiți” [al-Anbiyāʾ, 87].

Alteori, se aduce doar laudă Celui Căruia I se cere, așa cum spune poetul:

„Să-mi spun oare dorința, sau modestia ta mi-a fost de ajuns, căci firea ta este modestia? Dacă cineva te laudă într-o zi, lauda aceasta îi este de ajuns, fără să-și mai expună cererea.”

Călăuzirea în acest verset înseamnă îndrumare și izbândă. Verbul „a călăuzi” poate avea aici complement direct, așa cum se întâmplă în cuvintele „Călăuzește-ne pe calea cea dreaptă”; în acest caz, el cuprinde sensurile: „inspiră-ne”, „dă-ne izbândă”, „dăruiește-ne” sau „oferă-ne”. În cuvintele „Și i-am arătat cele două căi” [al-Balad, 10], înseamnă: i-am lămurit binele și răul.

Verbul poate fi urmat de prepoziția „către”, ca în cuvintele lui Allah Preaînaltul: „L-a ales și l-a călăuzit către o cale dreaptă” [an-Naḥl, 121], „duceți-i către calea Iadului” [aṣ-Ṣāffāt, 23]; aici sensul este îndrumarea și arătarea drumului. Tot astfel, în cuvintele lui Allah Preaînaltul: „Tu călăuzești către o cale dreaptă” [aš-Šūrā, 52]. Verbul poate fi urmat și de prepoziția „pentru”, ca în cuvintele locuitorilor Paradisului: „Laudă lui Allah, Care ne-a călăuzit la aceasta” [al-Aʿrāf, 43], adică: ne-a dat izbândă să ajungem aici și ne-a făcut vrednici de aceasta.

În privința „căii drepte”, imamul Abū Jaʿfar ibn Jarīr a spus: „Toți oamenii care tâlcuiesc Coranul sunt de acord că drumul drept este calea limpede, fără nicio strâmbătate. Același sens îl are cuvântul în toate graiurile arabe.” Ca exemplu, el a citat versul lui Jarīr ibn ʿAṭiyya al-Ḫaṭafī:

„Conducătorul credincioșilor este pe o cale dreaptă, chiar și atunci când drumurile se strâmbă.”

El a spus: „Dovezile în acest sens sunt prea numeroase pentru a fi cuprinse aici.” Apoi a adăugat: „Arabii folosesc prin extensie cuvântul «cale» pentru orice vorbă sau faptă descrisă drept dreaptă ori strâmbă; ceea ce este drept este numit astfel pentru dreptatea sa, iar ceea ce este strâmb, pentru strâmbătatea sa.”

Tălmăcitorii din primele generații și cei de mai târziu au oferit interpretări diferite ale căii, dar toate se întorc la un singur înțeles: urmarea lui Allah și a Trimisului Său. S-a transmis că ea este Cartea lui Allah.

Ibn Abī Ḥātim a spus: al-Ḥasan ibn ʿArafa ne-a relatat, spunând: Yaḥyā ibn Yamān mi-a relatat de la Ḥamza az-Zayyāt, de la Saʿd, adică Abū al-Muḫtār aṭ-Ṭāʾī, de la fiul fratelui lui al-Ḥāriṯ al-Aʿwar, de la al-Ḥāriṯ al-Aʿwar, de la ʿAlī ibn Abī Ṭālib, fie ca Allah să fie mulțumit de el, care a spus: Trimisul lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, a spus: „Calea cea dreaptă este Cartea lui Allah.” Ibn Jarīr a transmis același lucru printr-un lanț de transmitători de la Ḥamza ibn Ḥabīb az-Zayyāt.

Aḥmad și at-Tirmiḏī au transmis, de asemenea, de la al-Ḥāriṯ al-Aʿwar, de la ʿAlī, ca relatare atribuită Profetului: „Ea este frânghia trainică a lui Allah, pomenirea înțeleaptă și calea cea dreaptă.” S-a transmis și ca vorbă a lui ʿAlī, iar aceasta pare mai probabilă. Allah știe mai bine.

Aṯ-Ṯawrī a relatat de la Manṣūr, de la Abū Wāʾil, de la ʿAbdullāh, care a spus: „Calea cea dreaptă este Cartea lui Allah.” S-a spus și că este Islamul. Aḍ-Ḍaḥḥāk a relatat de la Ibn ʿAbbās că Jibrīl i-a spus lui Muḥammad, pacea fie asupra amândurora: „Spune: «O, Muḥammad, călăuzește-ne pe calea cea dreaptă»”, adică: „Călăuzește-ne către drumul călăuzitor, religia lui Allah, în care nu există strâmbătate.” Maymūn ibn Mihrān a relatat de la Ibn ʿAbbās că, referitor la cuvintele „Călăuzește-ne pe calea cea dreaptă”, acesta a spus: „Este Islamul.”

Ismāʿīl ibn ʿAbd ar-Raḥmān as-Suddī cel Mare a relatat de la Abū Mālik și de la Abū Ṣāliḥ, de la Ibn ʿAbbās, precum și de la Murra al-Hamdānī, de la Ibn Masʿūd și de la unii dintre companionii Profetului, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, că au spus: „Călăuzește-ne pe calea cea dreaptă” înseamnă „Islamul”. ʿAbdullāh ibn Muḥammad ibn ʿAqīl a relatat de la Jābir că acesta a spus: „Călăuzește-ne pe calea cea dreaptă” înseamnă „Islamul”; el a adăugat că aceasta este mai cuprinzătoare decât spațiul dintre cer și pământ.

Ibn al-Ḥanafiyya a spus, referitor la versetul „Călăuzește-ne pe calea cea dreaptă”: „Este religia lui Allah, în afara căreia El nu acceptă nimic de la robi.” ʿAbd ar-Raḥmān ibn Zayd ibn Aslam a spus: „Este Islamul.”

Într-un hadis transmis de imamul Aḥmad în Musnad-ul său, acesta a spus: al-Ḥasan ibn Sawwār Abū al-ʿAlāʾ ne-a relatat; ne-a relatat Layṯ, adică ibn Saʿd, de la Muʿāwiya ibn Ṣāliḥ, care a spus că ʿAbd ar-Raḥmān ibn Jubayr ibn Nufayr i-a relatat de la tatăl său, de la an-Nawwās ibn Samʿān, de la Trimisul lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, care a spus: „Allah a dat drept pildă o cale dreaptă. De o parte și de alta a căii se află două ziduri, în care sunt porți deschise, acoperite cu perdele lăsate.

La intrarea căii se află un vestitor care spune: «O, oameni, intrați cu toții pe cale și nu vă abateți!»; iar un alt vestitor cheamă deasupra căii. Când omul vrea să deschidă una dintre acele porți, i se spune: «Vai de tine, nu o deschide, căci, dacă o deschizi, vei intra pe ea.» Calea este Islamul; cele două ziduri sunt hotarele lui Allah; porțile deschise sunt lucrurile pe care Allah le-a interzis; vestitorul de la capătul căii este Cartea lui Allah, iar vestitorul de deasupra căii este îndemnătorul lui Allah din inima fiecărui musulman.”

Ibn Abī Ḥātim și Ibn Jarīr au transmis același hadis de la Layṯ ibn Saʿd. At-Tirmiḏī și an-Nasāʾī l-au transmis amândoi de la ʿAlī ibn Ḥujr, de la Baqiyya, de la Bujayr ibn Saʿd, de la Ḫālid ibn Maʿdān, de la Jubayr ibn Nufayr, de la an-Nawwās ibn Samʿān. Lanțul de transmitători este autentic. Allah știe mai bine.

Mujāhid a spus că „Călăuzește-ne pe calea cea dreaptă” înseamnă „adevărul”. Această interpretare este mai cuprinzătoare și nu contrazice cele menționate anterior. Ibn Abī Ḥātim și Ibn Jarīr au transmis, prin Abū an-Naḍr Hāšim ibn al-Qāsim, care a spus: Ḥamza ibn al-Muġīra ne-a relatat de la ʿĀṣim al-Aḥwal, de la Abū al-ʿĀliya, că acesta a spus: „Calea cea dreaptă este Profetul, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, și cei doi care i-au urmat, după el.” ʿĀṣim a spus: „I-am pomenit aceasta lui al-Ḥasan, iar el a răspuns: «Abū al-ʿĀliya a spus adevărul și a dat un sfat bun.»”

Toate aceste interpretări sunt corecte și se completează reciproc. Cel care îl urmează pe Profet, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, și îi urmează pilda celor doi care au venit după el, Abū Bakr și ʿUmar, a urmat adevărul; cel care urmează adevărul a urmat Islamul; cel care urmează Islamul a urmat Coranul, Cartea lui Allah, frânghia Sa trainică și calea Sa cea dreaptă. Toate aceste interpretări sunt corecte și se adeveresc una pe alta. Laudă lui Allah!

Aṭ-Ṭabarānī a spus: Muḥammad ibn al-Faḍl as-Saqaṭī ne-a relatat; Ibrāhīm ibn Mahdī al-Muṣṣīṣī ne-a relatat; Yaḥyā ibn Zakarīyā ibn Abī Zāʾida ne-a relatat de la al-Aʿmaš, de la Abū Wāʾil, de la ʿAbdullāh, care a spus: „Calea cea dreaptă este aceea pe care ne-a lăsat-o Trimisul lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui.”

De aceea, imamul Abū Jaʿfar ibn Jarīr, fie ca Allah să aibă milă de el, a spus: „Interpretarea pe care o consider cea mai potrivită pentru acest verset — adică «Călăuzește-ne pe calea cea dreaptă» — este ca el să însemne: dă-ne izbândă să rămânem statornici în ceea ce ai ales și în ceea ce le-ai dat izbândă să urmeze celor dintre robii Tăi asupra cărora ai revărsat binefacerea, în vorbele și faptele lor. Aceasta este calea cea dreaptă.

Căci cel căruia i s-a dat izbândă să urmeze ceea ce le-a fost dat celor asupra cărora Allah a revărsat binefacerea — profeții, cei sinceri, martirii și cei drepți — a primit izbândă în Islam, în credința în trimiși, în ținerea cu putere a Cărții, în împlinirea poruncilor lui Allah, în înfrânarea de la ceea ce El a oprit și în urmarea căii Profetului, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, a celor patru califi și a fiecărui rob drept. Toate acestea fac parte din calea cea dreaptă.”

Dacă cineva întreabă: „De ce credinciosul cere călăuzire în orice moment, în rugăciune și în afara ei, deși este deja călăuzit? Oare nu înseamnă aceasta să ceri ceea ce ai deja?”, răspunsul este: nu. Dacă omul nu ar avea nevoie, noaptea și ziua, să ceară călăuzirea, Allah nu l-ar fi îndrumat să facă această cerere. Robul are nevoie, în fiecare ceas și în fiecare stare, de Allah Preaînaltul, ca să-l întărească în călăuzire, să-l facă statornic în ea, să-i dea discernământ și să-i sporească această călăuzire, ajutându-l să rămână neîntrerupt pe ea.

Robul nu are puterea de a-și aduce singur nici folos, nici vătămare, decât prin ceea ce voiește Allah. De aceea, Allah Preaînaltul l-a îndrumat să-I ceară, în fiecare clipă, sprijin, statornicie și izbândă. Fericit este cel căruia Allah îi dă izbândă să-I ceară, căci El S-a angajat să răspundă celui care Îl cheamă, mai ales celui aflat în nevoie, care are trebuință de El și se simte lipsit de ajutorul Său în toate ceasurile nopții și ale zilei.

Allah Preaînaltul a spus: „O, voi, cei care credeți! Credeți în Allah, în Trimisul Său, în Cartea pe care a pogorât-o asupra Trimisului Său și în Cartea pe care a pogorât-o mai înainte...” [an-Nisāʾ, 136]. El le-a poruncit celor care credeau să creadă, dar aceasta nu înseamnă să ceară ceea ce au deja; sensul este să rămână statornici, să persevereze și să continue faptele care îi ajută să facă aceasta. Allah știe mai bine.

Allah le-a poruncit credincioșilor să spună: „Doamne, nu abate inimile noastre după ce ne-ai călăuzit și dăruiește-ne nouă îndurare de la Tine, căci Tu ești Dăruitorul!” [Āl ʿImrān, 8]. Abū Bakr, fie ca Allah să fie mulțumit de el, obișnuia să recite în taină acest verset, după al-Fātiḥa, în a treia rakʿa a rugăciunii de apus. Așadar, sensul cuvintelor „Călăuzește-ne pe calea cea dreaptă” este: „Fă-ne să rămânem statornici pe ea și nu ne abate către alta.”

Hadisul privind cuvintele robului „Călăuzește-ne pe calea cea dreaptă” și continuarea lor, la care Allah răspunde: „Aceasta este pentru robul Meu, iar robului Meu i se va da ceea ce a cerut”, a fost menționat mai înainte.

Cuvintele „calea celor asupra cărora ai revărsat binefacerea” explică „calea cea dreaptă” și sunt, potrivit gramaticienilor, un substitut pentru aceasta; este posibil și să fie o apoziție explicativă. Cei asupra cărora Allah a revărsat binefacerea sunt pomeniți în Sūra an-Nisāʾ, unde Allah spune: „Aceștia vor fi împreună cu aceia asupra cărora Allah a revărsat binefacerea Sa: profeții, cei sinceri, martirii și cei drepți. Și ce buni tovarăși sunt aceștia! Acesta este harul lui Allah și Allah este de ajuns ca Atoateștiutor!” [an-Nisāʾ, 69–70].

Aḍ-Ḍaḥḥāk a relatat de la Ibn ʿAbbās că „calea celor asupra cărora ai revărsat binefacerea” înseamnă: „cei asupra cărora ai revărsat binefacerea, dându-le izbândă în ascultarea și adorarea Ta: dintre îngeri, profeți, cei sinceri, martiri și cei drepți.” Aceasta este asemănătoare cu ceea ce a spus Domnul nostru: „Aceștia vor fi împreună cu aceia asupra cărora Allah a revărsat binefacerea Sa...” [an-Nisāʾ, 69]. Abū Jaʿfar a relatat de la ar-Rabīʿ ibn Anas că „cei asupra cărora ai revărsat binefacerea” sunt profeții. Ibn Jurayj a relatat de la Ibn ʿAbbās că sunt credincioșii; tot astfel a spus Mujāhid.

Wakīʿ a spus că sunt musulmanii. ʿAbd ar-Raḥmān ibn Zayd ibn Aslam a spus că sunt Profetul, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, și cei care au fost cu el. Interpretarea mai cuprinzătoare relatată mai înainte de la Ibn ʿAbbās este mai generală. Allah știe mai bine.

Cuvintele lui Allah Preaînaltul „nu a celor asupra cărora este mânia și nici a celor rătăciți” înseamnă: călăuzește-ne pe calea cea dreaptă, calea celor asupra cărora ai revărsat binefacerea, așa cum au fost ei descriși: oamenii călăuzirii, ai statorniciei și ai ascultării de Allah și de trimișii Săi, care împlinesc poruncile Sale și se feresc de interdicțiile și opreliștile Sale; nu pe calea celor asupra cărora este mânia, cei ale căror dorințe au fost corupte: au cunoscut adevărul, dar s-au îndepărtat de el; și nici pe calea celor rătăciți, cărora le-a lipsit cunoașterea, astfel încât rătăcesc fără țintă în rătăcire și nu găsesc adevărul.

Cuvântul „nu” a fost repetat pentru a arăta că există două căi corupte, și anume căile evreilor și creștinilor, de care trebuie să ne ferim.

Unii gramaticieni au susținut că „alții decât” are aici sensul unei excepții, iar în acest caz construcția ar fi o excepție discontinuă, întrucât aceștia sunt excluși dintre cei asupra cărora s-a revărsat binefacerea, nefiind dintre ei. Interpretarea pe care am prezentat-o este însă mai potrivită, după cum arată versul poetului: „Pari să fii dintre cămilele Banū Aqīš; lângă picioarele lui răsună un burduf de piele.” Adică: „Pari să fii o cămilă dintre cămilele Banū Aqīš”; substantivul descris a fost omis și s-a păstrat numai descrierea.

Tot astfel, „nu a celor asupra cărora este mânia” înseamnă „nu pe calea celor asupra cărora este mânia”; termenul determinat a fost omis, iar cuvântul care îl determină a rămas, contextul indicând termenul omis: „Călăuzește-ne pe calea cea dreaptă, calea celor asupra cărora ai revărsat binefacerea”; apoi a spus: „nu a celor asupra cărora este mânia”.

Unii au susținut că particula „lā” din „și nici a celor rătăciți” este în plus, astfel încât, potrivit lor, sensul ar fi: „nu a celor asupra cărora este mânia și a celor rătăciți”. Ei au adus drept dovadă versul lui al-ʿAjjāj: „Într-o fântână, nu ḥawr, a mers fără să știe”, spunând că sensul este: „într-o fântână ḥawr”. Corectă este însă interpretarea prezentată mai sus.

De aceea, Abū ʿUbayd al-Qāsim ibn Sallām a transmis în cartea sa Faḍāʾil al-Qurʾān, de la Abū Muʿāwiya, de la al-Aʿmaš, de la Ibrāhīm, de la al-Aswad, de la ʿUmar ibn al-Ḫaṭṭāb, fie ca Allah să fie mulțumit de el, că acesta recita: „nu a celor asupra cărora este mânia și nici a celor rătăciți”. Lanțul de transmitători este autentic. Aceasta trebuie înțeleasă ca o recitare explicativă rostită de el, care confirmă ceea ce am spus: particula a fost folosită pentru a întări negația și a deosebi cele două căi, astfel încât să ne ferim de amândouă.

Calea oamenilor credinței cuprinde cunoașterea adevărului și punerea lui în practică; evreii au pierdut practica, iar creștinii au pierdut cunoașterea. De aceea mânia este asociată cu evreii, iar rătăcirea cu creștinii, căci cel care cunoaște adevărul și îl părăsește merită mânia, spre deosebire de cel care nu îl cunoaște. Creștinii urmăreau un scop, dar nu știau să ajungă la el, fiindcă nu au urmat calea potrivită, adică urmarea adevăratului Trimis; astfel, s-au rătăcit.

Atât evreii, cât și creștinii sunt rătăciți și se află sub mânie, dar trăsătura cea mai caracteristică a evreilor este mânia, iar a creștinilor este rătăcirea. În acest sens au venit hadisurile și relatările transmise.

Imamul Aḥmad a spus: Muḥammad ibn Jaʿfar ne-a relatat; Šuʿba ne-a relatat, spunând: l-am auzit pe Sammāk ibn Ḥarb spunând: l-am auzit pe ʿAbbād ibn Ḥubayš relatând de la ʿAdī ibn Ḥātim, care a spus: „Călăreții Trimisului lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, au venit și au luat-o pe mătușa mea și pe alți oameni. Când i-au adus înaintea Trimisului lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, i-au așezat în rând. Ea a spus: «O, Trimis al lui Allah, cel care trebuia să vină a întârziat, copiii mi-au murit, iar eu sunt o bătrână neputincioasă, incapabilă de vreun serviciu.

Fă-mi o favoare, Allah să-ți facă ție favoare!» El a întrebat: «Cine este cel de la care aștepți să vină?» Ea a răspuns: «ʿAdī ibn Ḥātim.» El a spus: «Cel care a fugit de Allah și de Trimisul Său?» Apoi i-a făcut favoarea cerută.

Când s-a întors, era împreună cu un bărbat alături de care îl vedeai pe ʿAlī, iar bărbatul a spus: «Cere-i să-ți dea un mijloc de transport.» Ea i-a cerut, iar el a poruncit să i se dea unul. Apoi ea a venit la mine și mi-a spus: «A făcut un lucru pe care tatăl tău nu l-ar fi făcut. Cutare a venit la el și a primit de la el, iar apoi a venit cutare și a primit de la el...»

M-am dus la el și l-am găsit lângă o femeie și niște copii — sau un copil — și a pomenit cât de aproape erau de Profet, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui. Atunci mi-am dat seama că el nu era un rege precum Kisrā sau Qayṣar. El mi-a spus: «O, ʿAdī, ce te împiedică să spui: «Nu există altă divinitate în afară de Allah»? Oare există vreo altă divinitate în afară de Allah?

Ce te împiedică să spui: «Allah este Cel mai Mare»? Oare există ceva mai mare decât Allah, Preaînaltul?»” A spus: „Am îmbrățișat Islamul, iar el s-a bucurat văzându-mi chipul. Apoi a spus: «Cei asupra cărora este mânia sunt evreii, iar cei rătăciți sunt creștinii.»”

Apoi a menționat hadisul. At-Tirmiḏī l-a transmis de la Sammāk ibn Ḥarb și a spus: „Este un hadis bun, rar; îl cunoaștem doar pe această cale.” Eu spun: Ḥammād ibn Salama l-a transmis de la Sammāk, de la Marī ibn Quṭrī, de la ʿAdī ibn Ḥātim, care a spus: „L-am întrebat pe Trimisul lui Allah despre cuvintele lui Allah: «nu a celor asupra cărora este mânia». El a răspuns: «Sunt evreii».

Am întrebat: «Și nici a celor rătăciți?» El a răspuns: «Creștinii sunt cei rătăciți.»” Tot astfel l-a transmis Sufyān ibn ʿUyayna, de la Ismāʿīl ibn Abī Ḫālid, de la aš-Šaʿbī, de la ʿAdī ibn Ḥātim. Hadisul lui ʿAdī a fost transmis prin mai multe lanțuri și în numeroase versiuni, a căror menționare ar lungi prea mult expunerea.

ʿAbd ar-Razzāq a spus: Maʿmar ne-a relatat de la Budayl al-ʿUqaylī, care mi-a spus că ʿAbdullāh ibn Šaqīq i-a relatat de la cineva care l-a auzit pe Profet, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, în Wādī al-Qurā, călare pe cal, când un bărbat din Banū al-Qayn l-a întrebat: „O, Trimis al lui Allah, cine sunt aceștia?” El a răspuns: „Cei asupra cărora este mânia” și a arătat către evrei; „iar cei rătăciți sunt creștinii.” Al-Jarīrī, ʿUrwa și Ḫālid al-Ḥaḏḏāʾ l-au transmis de la ʿAbdullāh ibn Šaqīq ca hadis mursal, fără să menționeze persoana care îl auzise de la Profet.

Într-o versiune transmisă de ʿUrwa, este numit ʿAbdullāh ibn ʿUmar. Allah știe mai bine. Ibn Mardawayh a transmis de la Ibrāhīm ibn Ṭahmān, de la Budayl ibn Maysara, de la ʿAbdullāh ibn Šaqīq, de la Abū Ḏarr, care a spus: „L-am întrebat pe Trimisul lui Allah despre cei asupra cărora este mânia. El a răspuns: «Evreii.» Am întrebat: «Și cei rătăciți?» El a răspuns: «Creștinii.»”

As-Suddī a relatat de la Abū Mālik și Abū Ṣāliḥ, de la Ibn ʿAbbās, precum și de la Murra al-Hamdānī, de la Ibn Masʿūd și de la unii dintre companionii Profetului, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, că „cei asupra cărora nu este mânia” sunt evreii, iar „cei rătăciți” sunt creștinii. Aḍ-Ḍaḥḥāk și Ibn Jurayj au relatat de la Ibn ʿAbbās același lucru. La fel au spus ar-Rabīʿ ibn Anas, ʿAbd ar-Raḥmān ibn Zayd ibn Aslam și alții. Ibn Abī Ḥātim a spus: „Nu cunosc vreo divergență între tălmăcitorii Coranului în această privință.”

Ceea ce au spus acești mari învățați este susținut de hadisul menționat anterior: evreii sunt cei asupra cărora este mânia, iar creștinii sunt cei rătăciți. De asemenea, Allah spune, adresându-Se fiilor lui Israel în Sūra al-Baqara: „Ce lucru rău este acela pentru care și-au vândut sufletele, tăgăduind ceea ce a pogorât Allah, din invidie față de ceea ce Allah pogoară, prin harul Său, cui voiește dintre robii Săi! Și au atras asupra lor mânie după mânie. Iar pentru cei necredincioși va fi osândă umilitoare” [al-Baqara, 90].

Iar în Sūra al-Māʾida El spune: „Spune: «Să vă vestesc eu despre o răsplată mai rea decât aceasta la Allah? Cei pe care Allah i-a blestemat și asupra cărora S-a mâniat și din care a făcut maimuțe și porci, precum și cei care au adorat pe ṭāġūt; aceștia sunt mai răi în privința locului și mai îndepărtați de calea cea dreaptă»” [al-Māʾida, 60]. Și spune: „Au fost blestemați cei care nu au crezut dintre fiii lui Israel, prin limba lui David și a lui Isus, fiul Mariei. Aceasta s-a întâmplat pentru că s-au răzvrătit și au fost nelegiuiți.

Ei nu se opreau unii pe alții de la faptele reprobabile pe care le săvârșeau. Ce rău este ceea ce făceau!” [al-Māʾida, 78–79].

În Sīra se relatează că Zayd ibn ʿAmr ibn Nufayl, când a plecat în Șām împreună cu un grup de tovarăși ai săi, căutând religia cea dreaptă, evreii i-au spus: „Nu vei putea intra în religia noastră până nu-ți iei partea ta din mânia lui Allah.” El a răspuns: „Eu fug de mânia lui Allah.” Creștinii i-au spus: „Nu vei putea intra în religia noastră până nu-ți iei partea ta din dezaprobarea lui Allah.” El a răspuns: „Nu o pot face.”

A rămas astfel pe firea sa primordială, îndepărtându-se de adorarea idolilor și de religia politeiștilor, fără să intre nici în religia evreilor, nici în cea a creștinilor. Cât despre tovarășii săi, ei au devenit creștini și au intrat în religia creștină, deoarece li s-a părut atunci mai apropiată decât religia evreilor. Printre ei s-a aflat Waraqa ibn Nawfal, până când Allah l-a călăuzit prin Profetul Său, după ce acesta a fost trimis; el a crezut în revelația pe care a întâlnit-o. Allah să fie mulțumit de el.

Notă: Opinia corectă a savanților este că poate fi trecut cu vederea faptul că cineva nu distinge perfect între ḍād [ض] și ẓāʾ [ظ], deoarece locurile lor de articulare sunt apropiate. Sunetul ḍād se articulează de la partea din față a marginii limbii și de la ceea ce se află în dreptul măselelor, iar ẓāʾ se articulează cu vârful limbii și cu marginile incisivilor superiori. În plus, ambele sunt consoane sonore, fricative și emfatică. De aceea, este trecut cu vederea ca persoana care nu le distinge să folosească una în locul celeilalte.

Allah știe mai bine. Cât despre hadisul „Eu sunt cel mai elocvent dintre cei care au rostit sunetul ḍād”, acesta nu are temei. Allah știe mai bine.

Această nobilă sură, alcătuită din șapte versete și având un mare merit, cuprinde lauda, preamărirea și elogierea lui Allah prin pomenirea numelor Sale cele mai frumoase, care implică atributele Sale cele mai înalte. Ea pomenește Ziua Întoarcerii, adică Ziua Judecății, și îi îndrumă pe robi să-I ceară, să se roage stăruitor Lui și să renunțe la propria lor putere și capacitate, consacrându-I adorarea cu sinceritate și mărturisindu-I unicitatea în dumnezeire. Ea Îl declară pe Allah Preaînaltul cu totul departe de a avea asociat, egal sau asemănător.

De asemenea, îi învață pe oameni să-I ceară călăuzirea către calea cea dreaptă, religia dreaptă, și să-i întărească pe această cale până când vor trece calea materială [ṣirāṭ] în Ziua Învierii, care îi va duce în Grădinile desfătărilor, în apropierea profeților, a celor sinceri, a martirilor și a celor drepți. Sura îndeamnă la fapte bune, pentru ca oamenii să fie alături de cei care le-au săvârșit în Ziua Învierii, și avertizează împotriva căilor neadevărului, ca să nu fie adunați în Ziua Învierii alături de cei care le-au urmat: cei asupra cărora este mânia și cei rătăciți.

Cât de potrivit este faptul că binefacerea este atribuită lui Allah în cuvintele „calea celor asupra cărora ai revărsat binefacerea Ta”, în timp ce în cuvintele „nu a celor asupra cărora este mânia” agentul mâniei nu este menționat, deși, în realitate, El este Cel care o face, după cum spune Allah: „Nu i-ai văzut pe aceia care s-au aliat cu oameni asupra cărora Allah S-a mâniat?” [al-Mujādala, 14].

Tot astfel, rătăcirea este atribuită celor care o urmează, deși Allah este Cel care i-a rătăcit prin hotărârea Sa, după cum spune: „Pe acela pe care Allah îl călăuzește, acela este bine călăuzit, iar pe acela pe care El îl rătăcește, nu vei găsi pentru el niciun ocrotitor care să-l îndrume” [al-Kahf, 17]; și: „Pe acela pe care Allah îl rătăcește, nimeni nu-l poate călăuzi, iar El îi lasă să rătăcească în nelegiuirea lor” [al-Aʿrāf, 186].

Și alte versete arată că Allah Preaînaltul este Singurul care dă călăuzirea și rătăcirea, nu așa cum susțin qadarīyya și cei care le urmează, potrivit cărora robii aleg și săvârșesc singuri aceste lucruri. Ei își sprijină inovația pe versete cu sens neclar și lasă deoparte versetele care îi resping în mod explicit. Aceasta este calea oamenilor rătăcirii și a abaterii. În hadisul autentic se spune: „Când îi vedeți pe cei care urmează versetele cu sens neclar, aceștia sunt cei pe care Allah i-a numit; feriți-vă de ei.”

Aceasta se referă la cuvintele lui Allah Preaînaltul: „Cei în ale căror inimi este abatere urmează ceea ce este neclar...” [Āl ʿImrān, 7]. — Așadar, laudă lui Allah, niciun inovator religios nu are în Coran un argument valid, căci Coranul a fost revelat pentru a deosebi adevărul de neadevăr și a despărți călăuzirea de rătăcire. În el nu există contradicție și nici nepotrivire, fiindcă este pogorât de la Allah, Înțeleptul, Cel Demn de Laudă.

Este recomandat ca cel care recită Sūra al-Fātiḥa să spună după ea „Āmīn”. Se poate rosti și „Amīn”, cu vocala scurtă. Sensul este: „O, Allah, primește [rugăciunea noastră]!” Dovada este relatarea transmisă de imamul Aḥmad, Abū Dāwūd și at-Tirmiḏī, de la Wāʾil ibn Ḥujr, care a spus: „L-am auzit pe Profet, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, recitând «nu a celor asupra cărora este mânia și nici a celor rătăciți», apoi a spus «Āmīn», prelungindu-i sunetul.”

În versiunea lui Abū Dāwūd se spune că și-a ridicat vocea. At-Tirmiḏī a spus: „Acesta este un hadis bun.” S-a transmis și de la ʿAlī, Ibn Masʿūd și alții. Abū Hurayra a spus: „Când Trimisul lui Allah recita «nu a celor asupra cărora este mânia și nici a celor rătăciți», spunea «Āmīn» atât de tare, încât era auzit de cei din primul rând din apropierea lui.”

Au transmis aceasta Abū Dāwūd și Ibn Māja, iar acesta din urmă a adăugat: „Moscheea răsuna de ea.” Și ad-Dāraquṭnī a transmis-o, spunând: „Lanțul de transmitători este bun.” Bilāl i-a spus: „O, Trimis al lui Allah, nu spune «Āmīn» înaintea mea.” A transmis Abū Dāwūd.

Abū Naṣr al-Qušayrī a relatat de la al-Ḥasan și Jaʿfar aṣ-Ṣādiq că ei dublau sunetul literei mīm din „Āmmīn”, ca în expresia „Āmmīn al-Bayt al-Ḥarām” [al-Māʾida, 2]. Învățații noștri și alții au spus că este recomandat și celui care se află în afara rugăciunii, dar recomandarea este cu atât mai puternică pentru cel care se roagă, fie că se roagă singur, conduce rugăciunea sau se roagă în spatele imamului, în toate situațiile.

Aceasta se bazează pe relatările din cele două Ṣaḥīḥ-uri, de la Abū Hurayra, fie ca Allah să fie mulțumit de el, că Trimisul lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, a spus: „Când imamul spune «Āmīn», spuneți și voi «Āmīn», căci celui a cărui rostire a lui «Āmīn» coincide cu rostirea îngerilor îi vor fi iertate păcatele săvârșite mai înainte.”

Muslim a transmis că Trimisul lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, a spus: „Când unul dintre voi spune «Āmīn» în rugăciune, iar îngerii din cer spun «Āmīn», dacă una coincide cu cealaltă, îi vor fi iertate păcatele săvârșite mai înainte.” În Ṣaḥīḥ Muslim, de la Abū Mūsā, ca relatare atribuită Profetului, se transmite: „Când imamul spune «și nici a celor rătăciți», spuneți «Āmīn»; Allah vă va răspunde.”

Jubayr a relatat de la aḍ-Ḍaḥḥāk, de la Ibn ʿAbbās, care a spus: „I-am spus: «O, Trimis al lui Allah, ce înseamnă Āmīn?» El a răspuns: «Doamne, fă [să se împlinească]!»” Al-Jawharī a spus că „Āmīn” înseamnă: „Așa să fie!” At-Tirmiḏī a spus că înseamnă: „Nu ne dezamăgi nădejdea!”

Majoritatea au spus că înseamnă: „O, Allah, răspunde-ne!” Al-Qurṭubī a relatat de la Mujāhid, Jaʿfar aṣ-Ṣādiq și Hilāl ibn Kaysān că „Āmīn” este unul dintre numele lui Allah Preaînaltul. S-a transmis acest lucru de la Ibn ʿAbbās ca relatare atribuită Profetului, însă nu este autentică; aceasta este opinia lui Abū Bakr ibn al-ʿArabī al-Mālikī.

Partizanii lui Mālik au spus că imamul nu rostește „Āmīn”, însă cel care se roagă în spatele lui o rostește, bazându-se pe relatarea transmisă de Mālik, de la Sumayy, de la Abū Ṣāliḥ, de la Abū Hurayra, că Trimisul lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, a spus: „Când el — adică imamul — spune «și nici a celor rătăciți», spuneți «Āmīn»...” Ei s-au sprijinit și pe hadisul lui Abū Mūsā: „Când el recită «și nici a celor rătăciți», spuneți «Āmīn».”

Am menționat mai înainte relatarea transmisă de comun acord: „Când imamul spune «Āmīn», spuneți și voi «Āmīn»”, precum și faptul că Profetul, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, spunea „Āmīn” după ce recita „nu a celor asupra cărora este mânia și nici a celor rătăciți”.

Învățații noștri au avut opinii diferite cu privire la rostirea cu voce tare a lui „Āmīn” de către cel care se roagă în spatele imamului, în rugăciunile în care recitarea este cu voce tare. Pe scurt, dacă imamul uită să spună „Āmīn”, cel care se roagă în spatele lui o spune cu voce tare; asupra acestui lucru sunt cu toții de acord.

Dacă imamul spune „Āmīn” cu voce tare, opinia nouă este că cel care se roagă în spatele lui nu o spune cu voce tare; aceasta este opinia lui Abū Ḥanīfa și o relatare de la Mālik, întrucât este una dintre formulele de pomenire și nu trebuie rostită cu voce tare, asemenea celorlalte formule de pomenire din rugăciune. Potrivit opiniei vechi, ea se rostește cu voce tare; aceasta este opinia imāmului Aḥmad ibn Ḥanbal și cealaltă relatare de la Mālik, după cum s-a menționat: „până când moscheea răsuna de ea”.

Mai există și o a treia opinie: dacă moscheea este mică, cel care se roagă în spatele imamului nu o spune cu voce tare, deoarece aude recitarea imamului; dacă moscheea este mare, o spune cu voce tare, pentru ca formula „Āmīn” să ajungă la cei din toate părțile moscheii. Allah știe mai bine.

Imamul Aḥmad a transmis în Musnad-ul său de la ʿĀʾiša, fie ca Allah să fie mulțumit de ea, că, atunci când evreii au fost pomeniți în prezența Trimisului lui Allah, el a spus: „Ei nu ne pizmuiesc pentru nimic atât de mult precum ne pizmuiesc pentru ziua de vineri, la care Allah ne-a călăuzit, în timp ce ei s-au rătăcit, pentru qibla, la care Allah ne-a călăuzit, în timp ce ei s-au rătăcit, și pentru faptul că spunem «Āmīn» în spatele imamului.” Ibn Māja l-a transmis cu formularea: „Evreii nu v-au pizmuit pentru nimic atât de mult precum v-au pizmuit pentru salutul de pace și pentru rostirea lui «Āmīn».”

El a transmis și de la Ibn ʿAbbās că Trimisul lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, a spus: „Evreii nu v-au pizmuit pentru nimic atât de mult precum v-au pizmuit pentru rostirea lui «Āmīn»; spuneți-o cât mai des.” În lanțul de transmitători se află Ṭalḥa ibn ʿAmr, care este slab. Ibn Mardawayh a transmis de la Abū Hurayra că Trimisul lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, a spus: „Āmīn este sigiliul Domnului lumilor asupra robilor Săi credincioși.”

De la Anas s-a transmis că Trimisul lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, a spus: „Mi s-a dăruit rostirea lui «Āmīn» în rugăciune și în timpul rugii, lucru care nu i-a fost dăruit nimănui înaintea mea, cu excepția lui Moise: Moise se ruga, iar Aaron rostea «Āmīn». Încheiați-vă rugile cu «Āmīn», căci Allah le va răspunde.”

Unii au dedus din acest verset nobil următorul lucru. Allah Preaînaltul spune: „Moise a spus: «Doamne! Tu i-ai dat lui Faraon și căpeteniilor lui podoabe și averi în viața lumească, Doamne, pentru ca ei să-i abată pe oameni de la calea Ta. Doamne, șterge-le averile și împietrește-le inimile, ca să nu creadă până când nu vor vedea osânda dureroasă!»

El a spus: «Ruga voastră a fost ascultată. Așadar, rămâneți amândoi pe calea cea dreaptă și nu urmați calea celor care nu știu!»” [Yūnus, 88–89]. Rugăciunea este menționată ca fiind a lui Moise singur, însă contextul arată că Aaron a rostit „Āmīn”, iar Allah a considerat că acesta s-a rugat, spunând: „Ruga voastră a fost ascultată.”

Aceasta dovedește că cel care rostește „Āmīn” la o rugă este ca și cum ar fi făcut el însuși rugăciunea. De aceea, unii au spus că cel care se roagă în spatele imamului nu trebuie să recite, deoarece rostirea lui „Āmīn” după recitarea Sūrei al-Fātiḥa este asemenea recitării acesteia. În acest sens a fost transmis și hadisul: „Cine are un imam, recitarea imamului este recitarea lui.” Bilāl obișnuia să spună: „O, Trimis al lui Allah, nu rosti «Āmīn» înaintea mea.”

Această deducție indică faptul că cel care se roagă în spatele imamului nu trebuie să recite în rugăciunile în care recitarea se face cu voce tare. Allah știe mai bine.

De aceea, Ibn Mardawayh a spus: Aḥmad ibn al-Ḥasan ne-a relatat; ʿAbdullāh ibn Muḥammad ibn Sallām ne-a relatat; Isḥāq ibn Ibrāhīm ne-a relatat; Jarīr ne-a relatat de la Layṯ ibn Abī Sulaym, de la Kaʿb, de la Abū Hurayra, care a spus: Trimisul lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, a spus: „Când imamul spune «nu a celor asupra cărora este mânia și nici a celor rătăciți», apoi spune «Āmīn», iar «Āmīn» al celor de pe pământ coincide cu «Āmīn» al celor din cer, Allah îi iartă robului păcatele săvârșite mai înainte.

Cel care nu spune «Āmīn» este asemenea unui bărbat care a pornit la luptă împreună cu un grup. Ei au tras la sorți, săgețile lor au fost alese, dar a lui nu. El a întrebat: «De ce nu mi-a fost aleasă săgeata?» I s-a răspuns: «Pentru că nu ai spus «Āmīn».»

În recitarea majorității, „ġayri” este la genitiv, ca atribut; az-Zamaḫšarī a spus că s-a recitat și la acuzativ, ca circumstanțial, iar aceasta este recitarea Trimisului lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, și a lui ʿUmar ibn al-Ḫaṭṭāb; s-a relatat și de la Ibn Kaṯīr. Elementul descris este pronumele din „asupra lor”, iar termenul de care depinde este „ai revărsat binefacerea”. Sensul este: ei nu sunt dintre cei asupra cărora este mânia.

S-a relatat că Ubayy ibn Kaʿb a recitat tot astfel, pentru ca „cei asupra cărora este mânia” să nu fie înțeles ca fiind coordonat cu „cei asupra cărora ai revărsat binefacerea”, așa cum se spune despre ei: „pe care Allah i-a blestemat și asupra cărora S-a mâniat” [al-Māʾida, 60]. Și cum se spune: „Ei s-au rătăcit mai înainte, i-au rătăcit pe mulți și s-au abătut de la calea cea dreaptă” [al-Māʾida, 77]. Aceasta este limpede și clar.

Capitol: După ce termină recitarea Sūrei al-Fātiḥa, este recomandat ca recitatorul să spună „Āmīn”. În legătură cu hadisul despre felul în care se spune „Āmīn”, s-a spus că „cel a cărui rostire a lui «Āmīn» coincide cu rostirea îngerilor” înseamnă că rostirea lor are loc în același timp; s-a spus și că înseamnă că rugile lor sunt primite împreună; iar alții au spus că se referă la sinceritatea intenției.

Al-Māʾida, 2; 60; 77–79; an-Nisāʾ, 69–70; al-Mujādala, 14; al-Kahf, 17; al-Aʿrāf, 186; Āl ʿImrān, 7; Yūnus, 88–89.

Tafsirul lui al-Baghawi

Allah Preaînaltul a spus: „Călăuzește-ne pe calea cea dreaptă.”

„Călăuzește-ne” înseamnă „îndrumă-ne”. ʿAlī și Ubayy ibn Kaʿb au spus că înseamnă „întărește-ne”, asemenea poruncii adresate cuiva care stă în picioare: „Rămâi în picioare până mă întorc la tine”, adică „continuă să stai așa cum ești”. Credincioșii fac această rugăciune, deși sunt deja călăuziți, cu sensul de a cere statornicie și de a cere o călăuzire și mai mare, deoarece darurile de bunăvoință și călăuzirile venite de la Allah Preaînaltul nu au sfârșit, potrivit credinței adepților Sunnei.

„Calea” se rostește și „sirāṭ”, cu sīn; această variantă a fost transmisă de Uways de la Yaʿqūb și este forma de la care derivă cuvântul. A fost numită astfel deoarece îi înghite pe cei care merg pe ea. Se recită și cu zāy, iar Ḥamza a recitat-o cu o pronunțare intermediară între ṣād și zāy. Toate aceste forme sunt variante corecte, dar majoritatea recitatorilor au ales ṣād, pentru că aceasta corespunde grafiei Muṣḥaf-ului.

În privința „căii celei drepte”, Ibn ʿAbbās și Jābir, fie ca Allah să fie mulțumit de ei, au spus: „Este Islamul.” Aceasta este și opinia lui Muqātil. Ibn Masʿūd, fie ca Allah să fie mulțumit de el, a spus: „Este Coranul.” S-a relatat de la ʿAlī, ca hadis atribuit Profetului, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui: „Calea cea dreaptă este Cartea lui Allah.”

Saʿīd ibn Jubayr, fie ca Allah să fie mulțumit de el, a spus: „Este drumul către Paradis.” Sahl ibn ʿAbdullāh a spus: „Este calea Sunnei și a comunității.” Bakr ibn ʿAbdullāh al-Muzanī a spus: „Este calea Trimisului lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui.” Abū al-ʿĀliya și al-Ḥasan au spus: „Este Trimisul lui Allah, familia lui și cei doi tovarăși ai săi.”

În limba arabă, cuvântul înseamnă, la origine, drumul limpede.

Allah Preaînaltul a spus: „Calea celor asupra cărora ai revărsat binefacerea Ta”, adică: asupra cărora ai revărsat binefacerea călăuzirii și a izbânzii. ʿIkrima a spus: „Ai revărsat asupra lor binefacerea statorniciei în credință și a dreptății; aceștia sunt profeții, pacea fie asupra lor.” S-a spus că sunt toți cei pe care Allah i-a întărit în credință dintre profeți și credincioși, pomeniți de Allah Preaînaltul în cuvintele: „Aceștia vor fi împreună cu aceia asupra cărora Allah a revărsat binefacerea Sa, dintre profeți...” [an-Nisāʾ, 69].

Ibn ʿAbbās a spus: „Sunt oamenii lui Moise și ai lui Isus, pacea fie asupra amândurora, înainte de a-și schimba religia.” ʿAbd ar-Raḥmān ibn Zayd a spus: „Sunt Profetul, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, și cei care au fost cu el.” Abū al-ʿĀliya a spus: „Sunt familia Trimisului lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, Abū Bakr și ʿUmar, fie ca Allah să fie mulțumit de ei, precum și familia lui.” Šahr ibn Ḥawšab a spus: „Sunt companionii Trimisului lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, și familia lui.”

Ḥamza a recitat pronumele „asupra lor”, „la ei” și „către ei” cu ḍamma pe hāʾ. Yaʿqūb pronunță cu ḍamma fiecare hāʾ precedată de yāʾ fără vocală, la dual și la plural, cu excepția expresiei „între mâinile și picioarele lor”. Ceilalți recită aceste pronume cu kasra. Cel care pronunță hāʾ cu ḍamma o readuce la forma ei de bază, căci atunci când apare singură este cu ḍamma; cel care o pronunță cu kasra o face din cauza lui yāʾ fără vocală, căci kasra este perechea lui yāʾ.

Ibn Kaṯīr și Abū Jaʿfar pronunță cu ḍamma fiecare mīm de plural și o prelungesc în legătură, dacă după ea nu urmează o literă fără vocală; dacă urmează una, nu o prelungesc. Nāfiʿ lasă alegerea liberă. Warš pronunță mīm-ul cu ḍamma înaintea lui hamzat al-qaṭʿ. Dacă după ea urmează hamzat al-waṣl, iar înaintea lui hāʾ se află kasra sau yāʾ fără vocală, Ḥamza și al-Kisāʾī pronunță hāʾ și mīm cu ḍamma; Abū ʿAmr le pronunță pe amândouă cu kasra, la fel și Yaʿqūb când litera dinaintea lor are kasra.

Ceilalți pronunță mīm cu ḍamma și hāʾ cu kasra în toate aceste cazuri, fie din pricina lui yāʾ, fie a kasrei de dinaintea lui, iar mīm-ul rămâne cu ḍamma potrivit formei sale de bază.

Allah Preaînaltul a spus: „nu a celor asupra cărora este mânia”, adică: nu pe calea celor asupra cărora Te-ai mâniat. Mânia înseamnă voința de a-i pedepsi pe cei neascultători. Mânia lui Allah Preaînaltul nu îi cuprinde pe credincioșii neascultători; ea îi cuprinde pe necredincioși.

„Și nici a celor rătăciți”, adică: nici a celor care s-au rătăcit de la călăuzire. Rătăcirea cea mai gravă înseamnă pieirea și dispariția. Se spune: „Apa s-a rătăcit în lapte”, atunci când a pierit și a dispărut în el.

Aici „ġayr” are sensul lui „nu”, iar „lā” are sensul lui „ġayr” [„altul decât”]; de aceea este permisă coordonarea, ca în expresia: „Cutare nu este nici binefăcător, nici mărinimos.” Dacă „ġayr” are sensul de „în afară de”, nu este permisă coordonarea cu el prin „lā”; nu este corect să se spună: „Am la mine, în afară de ʿAbdullāh, nici Zayd.” ʿUmar ibn al-Ḫaṭṭāb, fie ca Allah să fie mulțumit de el, a recitat: „Calea celor asupra cărora ai revărsat binefacerea Ta, nu a celor asupra cărora este mânia și nici a celor rătăciți.”

S-a spus că cei asupra cărora este mânia sunt evreii, iar cei rătăciți sunt creștinii, deoarece Allah i-a descris pe evrei ca fiind sub mânie, spunând: „pe care Allah i-a blestemat și asupra cărora S-a mâniat” [al-Māʾida, 60], iar despre creștini a spus: „Nu urmați poftele unor oameni care s-au rătăcit mai înainte” [al-Māʾida, 77]. Sahl ibn ʿAbdullāh a spus: „Cei asupra cărora este mânia sunt cei care au căzut în inovația religioasă, iar cei rătăciți sunt cei care s-au abătut de la Sunna.”

Este Sunna ca recitatorul, după ce termină recitarea Sūrei al-Fātiḥa, să spună „Āmīn”, după o scurtă pauză care o desparte de recitare. Cuvântul se rostește fără prelungire; gramaticienii permit și rostirea lui cu prelungire, precum și forma scurtă. Sensul lui este: „O, Allah, ascultă și răspunde!” Ibn ʿAbbās și Qatāda au spus: „Înseamnă: «Așa să fie!»”

Mujāhid a spus: „Este unul dintre numele lui Allah Preaînaltul.” S-a spus că este pecetea rugăciunii. S-a spus și că este pecetea lui Allah asupra robilor Săi, prin care îi apără de nenorociri, asemenea sigiliului unei scrisori, care o ferește să se strice și împiedică dezvăluirea celor scrise în ea.

Imām Abū ʿAlī al-Ḥusayn ibn Muḥammad al-Qāḍī și Abū Ḥāmid Aḥmad ibn ʿAbdullāh aṣ-Ṣāliḥī ne-au informat, spunând: Abū Bakr Aḥmad ibn Ḥasan al-Ḥīrī ne-a informat; Abū ʿAlī Muḥammad ibn Aḥmad ibn Muḥammad ibn Maʿqil al-Mayḏānī ne-a relatat; Muḥammad ibn Yaḥyā ne-a relatat; ʿAbd ar-Razzāq ne-a relatat de la Maʿmar, de la az-Zuhrī, de la Ibn al-Musayyib, de la Abū Hurayra, fie ca Allah să fie mulțumit de el, că Profetul, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, a spus: „Când imamul spune «nu a celor asupra cărora este mânia și nici a celor rătăciți», spuneți «Āmīn», căci îngerii spun «Āmīn», iar imamul spune «Āmīn».

Celui a cărui rostire a lui «Āmīn» coincide cu rostirea îngerilor îi vor fi iertate păcatele săvârșite mai înainte.” Lanțul de transmitători este autentic. [an-Nisāʾ, 69; al-Mumtaḥina, 12; al-Māʾida, 60 și 77.]