Rugăciunea celor cu minte

Tafsirul șeicului Abdurrahman as-Saadi

După ce au amintit că Allah i-a călăuzit la credință și s-au apropiat de El prin aceasta, cerând desăvârșirea binecuvântării, I-au cerut răsplata pentru credința lor și împlinirea celor făgăduite prin limbile mesagerilor Săi: biruința și izbânda în această lume, iar în Viața de Apoi dobândirea mulțumirii lui Allah și a Grădinii Sale. Allah Preaînaltul nu-Și încalcă făgăduința, așa că le-a răspuns rugăciunii și le-a primit implorarea. De aceea, ei spun:

„Doamne, noi am auzit un vestitor care chema la credință” — acesta este Muhammad, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa; adică îi chema pe oameni la credință și îi îndemna spre ea, atât în principiile ei, cât și în ramurile ei.

„Și am crezut” — adică i-am răspuns fără întârziere și ne-am grăbit spre credință. Prin aceasta, ei mărturisesc binecuvântarea pe care Allah le-a dăruit-o și se bucură de binefacerea Lui, apropiindu-se de El prin aceasta, ca să le ierte păcatele și să le șteargă faptele rele, căci faptele bune șterg faptele rele. Cel care le-a dăruit credința le va dărui și siguranța deplină.

„Și ia-ne sufletele împreună cu cei evlavioși” — această rugăciune cuprinde cererea de a fi călăuziți să facă binele și să se ferească de rău, căci astfel robul ajunge dintre cei evlavioși, precum și cererea de a rămâne statornici în această stare până la moarte.

Apoi, Allah i-a descris pe cei înzestrați cu minte, spunând că „Îl pomenesc pe Allah” în toate împrejurările lor: „stând în picioare, șezând și culcați pe o parte”. Aceasta cuprinde toate felurile de pomenire, prin cuvinte și în inimă. Include și rugăciunea: în picioare, dacă omul este în stare; dacă nu poate, șezând; iar dacă nici aceasta nu-i este cu putință, culcat pe o parte. Ei „cugetă la facerea Cerurilor și a Pământului”, pentru a deduce din ele scopul pentru care au fost create.

Acest lucru arată că meditația este un act de adorare și una dintre însușirile apropiaților cunoscători ai lui Allah. Când cugetă la ele, înțeleg că Allah nu le-a creat fără rost, și spun: „Doamne, Tu n-ai făcut acestea în zadar! Slavă Ție!” — Allah este preaînalt și curat de orice nu se cuvine măreției Sale. Dimpotrivă, El le-a creat întru adevăr și pentru adevăr, iar ele sunt pline de adevăr.

„Apără-ne de pedeapsa Focului!” — ferindu-ne de faptele rele și călăuzindu-ne spre faptele bune, ca astfel să fim salvați de Foc. Această cerere include și cererea de a dobândi Grădina, căci, dacă Allah îi apără de pedeapsa Focului, ei vor dobândi Grădina. Însă, deoarece teama le-a cuprins inimile, I-au cerut lui Allah lucrurile cele mai importante pentru ei.

„Doamne, pe acela pe care îl faci să intre în Foc, Tu îl acoperi de rușine” — pentru că asupra lui se abate mânia lui Allah, a îngerilor Săi și a celor apropiați Lui, iar el ajunge în fața unei rușini de care nu există scăpare și din care nimeni nu-l poate salva. De aceea, Allah spune: „iar pentru cei nelegiuiți nu este niciun ajutor” care să-i scape de pedeapsa Lui. Versetul arată că ei au intrat în Foc din pricina nelegiuirii lor.

Tafsirul imamului Ibn Kathir

Apoi au spus: „Doamne, pe acela pe care îl faci să intre în Foc, Tu îl acoperi de rușine”, adică îl umilești și îi arăți rușinea în fața tuturor celor adunați. „Iar pentru cei nelegiuiți nu este niciun ajutor”, adică în Ziua Învierii nimeni nu-i poate ocroti de Tine și nu pot evita ceea ce ai hotărât pentru ei.

„Doamne, noi am auzit un vestitor care chema la credință” — adică un chemător care îndeamnă la credință, iar acesta este Mesagerul, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa. „[Spunând:] «Credeți în Domnul vostru!» Și noi am crezut” — adică: „Credeți în Domnul vostru, iar noi am crezut”, adică i-am răspuns și l-am urmat. „Doamne, iartă-ne păcatele noastre” — datorită credinței și urmării profetului Tău, iartă-ne păcatele, adică acoperă-le.

„Șterge faptele noastre rele” — cele dintre noi și Tine. „Și ia-ne sufletele împreună cu cei evlavioși”, adică alătură-ne celor drepți.

Apoi Allah i-a descris pe cei înzestrați cu minte: „care Îl pomenesc pe Allah stând în picioare, șezând și culcați pe o parte”. Așa cum s-a relatat cu autenticitate în Sahih al-Bukhari, de la Imran ibn Husayn, Allah să fie mulțumit de el, Mesagerul lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, a spus: „Roagă-te stând în picioare; dacă nu poți, atunci șezând; iar dacă nu poți, atunci culcat pe o parte.” Ei nu încetează să-L pomenească în toate stările lor, în taină, în inimile lor și cu limbile lor.

„Și cugetă la facerea Cerurilor și a Pământului”, adică înțeleg înțelepciunile cuprinse în ele, care arată măreția Creatorului, puterea, știința, înțelepciunea, voința și mila Lui. Șeicul Abu Sulayman al-Darani a spus: „Când ies din casa mea, nu-mi cade privirea asupra niciunui lucru fără să văd în el o binecuvântare a lui Allah asupra mea sau o lecție pentru mine.” Relatat de Ibn Abi al-Dunya în cartea sa „Cugetarea și luarea aminte”. Al-Hasan al-Basri a spus: „O oră de cugetare este mai bună decât o noapte de rugăciune.”

Al-Fudayl a spus că al-Hasan a zis: „Cugetarea este o oglindă care îți arată faptele bune și faptele rele.” Sufyan ibn Uyaynah a spus: „Cugetarea este o lumină care pătrunde în inima ta.” Și poate că a recitat acest vers: „Când omul cugetă, în orice lucru găsește o învățătură.”

Despre Isa, pacea fie asupra sa, se relatează că a spus: „Ferice de cel ale cărui cuvinte sunt pomenire, a cărui tăcere este cugetare și a cărui privire este o lecție.” Luqman cel înțelept a spus: „Singurătatea prelungită îndeamnă la cugetare, iar cugetarea îndelungată este un semn că ai bătut la poarta Grădinii.” Wahb ibn Munabbih a spus: „Niciun om nu a cugetat îndelung fără să înțeleagă; nimeni nu a înțeles fără să cunoască; și nimeni nu a cunoscut fără să acționeze.”

Umar ibn Abd al-Aziz a spus: „Cuvintele în care se pomenește Allah, Cel Atotputernic și Măreț, sunt bune, iar cugetarea la binecuvântările lui Allah este cel mai bun act de adorare.” Mughith al-Aswad spunea: „Vizitați mormintele în fiecare zi, ca să cugetați; închipuiți-vă cu inimile voastre locul adunării și priviți cu mintea spre cele două grupuri care pleacă spre Grădină sau spre Foc. Întipăriți în inimile și trupurile voastre pomenirea Focului, a ciocanelor sale și a straturilor lui.” Atunci plângea până când cădea leșinat în mijlocul însoțitorilor săi și își pierdea cunoștința.

Abd Allah ibn al-Mubarak a relatat că un om a trecut pe lângă un călugăr aflat lângă un cimitir și o groapă de gunoi. Călugărul l-a chemat și i-a spus: „O, călugăre, ai lângă tine două comori ale acestei lumi din care poți lua o învățătură: comoara oamenilor și comoara bunurilor.” Despre Ibn Umar se relatează că, atunci când voia să-și cerceteze inima, mergea la o casă părăsită, se oprea în prag și striga cu glas îndurerat: „Unde sunt locuitorii ei?” Apoi se întorcea către sine și spunea: „Totul va pieri, afară de Fața Lui.”

Ibn Abbas a spus: „Două unități de rugăciune făcute cu măsură și cugetare sunt mai bune decât rugăciunea unei nopți întregi, în vreme ce inima este neatentă.” Al-Hasan spunea: „O, fiu al lui Adam, mănâncă o treime din pântecele tău, bea o treime și lasă ultima treime liberă, ca să poți respira și cugeta.” Unii înțelepți au spus: „Cel care privește lumea fără să ia aminte la lecțiile ei își întunecă vederea inimii pe măsura neatenției sale.” Bishr ibn al-Harith al-Hafi a spus: „Dacă oamenii ar cugeta la măreția lui Allah Preaînaltul, nu I s-ar răzvrăti.”

Al-Hasan a relatat de la Amir ibn Qays: „I-am auzit pe mai mulți dintre companionii Profetului, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, spunând că lumina credinței este cugetarea.” Despre Isa, pacea fie asupra sa, se relatează că a spus: „O, fiu slab al lui Adam, teme-te de Allah oriunde te-ai afla, fii în această lume ca un oaspete, ia moscheile drept casă, învață-ți ochii să plângă, trupul să rabde și inima să cugete, și nu te îngrijora pentru hrana zilei de mâine.”

Despre conducătorul credincioșilor Umar ibn Abd al-Aziz, Allah să fie mulțumit de el, se relatează că într-o zi a plâns în fața însoțitorilor săi. Când a fost întrebat de ce, a spus: „M-am gândit la această lume, la plăcerile și dorințele ei, și am luat din ea o învățătură despre ea însăși: plăcerile ei abia dacă se sfârșesc, că amărăciunea le întunecă. Dacă în ea nu ar fi o lecție pentru cel care ia aminte, ar fi totuși îndemnuri pentru cel care își amintește.” Ibn Abi al-Dunya a spus: „Al-Husayn ibn Abd al-Rahman mi-a recitat: «Cugetarea este desfătarea credinciosului, iar lecțiile sunt bucuria credinciosului.

Îl lăudăm numai pe Allah; noi toți suntem în primejdie. Câți neglijenți își petrec viața, iar ea se scurge fără să simtă! Câte vieți, înfloritoare și mai plăcute decât dorințele, în mijlocul murmurului izvoarelor, al umbrei copacilor, al bucuriei plantelor și al dulceaței fructelor, au fost schimbate — ele și cei dragi lor — de iuțeala vremii și de schimbările ei! Îl lăudăm numai pe Allah; în aceasta este o învățătură.

În aceasta este o lecție pentru cel înzestrat cu minte, dacă ia aminte.»”

Allah i-a osândit pe cei care nu iau aminte la făpturile Sale, care indică existența și însușirile Sale, legea și hotărârea Sa și semnele Sale: „Și câte semne sunt în Ceruri și pe Pământ pe lângă care ei trec, întorcându-se de la ele! Cei mai mulți dintre ei nu cred în Allah fără să-I facă Lui asociați.”

Și i-a lăudat pe robii Săi credincioși: „care Îl pomenesc pe Allah stând în picioare, șezând și culcați pe o parte și cugetă la facerea Cerurilor și a Pământului”, spunând: „Doamne, Tu n-ai făcut acestea în zadar”, adică n-ai creat făpturile acestea fără rost, ci întru adevăr, pentru ca să-i răsplătești pe cei care săvârșesc răul după ceea ce au făcut și să-i răsplătești pe cei care fac binele cu cea mai bună răsplată. Apoi Îl declară preaînalt față de zădărnicie și de crearea lucrurilor fără rost, spunând: „Slavă Ție!” — adică ești preaînalt pentru a crea ceva în zadar.

„Apără-ne de pedeapsa Focului!” — O, Cel care ai creat făpturile întru adevăr și dreptate, O, Cel curat de orice neajuns, defect și zădărnicie, apără-ne de pedeapsa Focului prin puterea și voința Ta, îndrumă-ne către fapte care Te mulțumesc și călăuzește-ne spre fapte bune prin care să ajungem în Grădinile desfătării și să fim feriți de dureroasa Ta pedeapsă. [Vezi: Al-Qasas 28:88; Yusuf 12:105–106.]

„Doamne, dă-ne ceea ce ne-ai făgăduit prin mesagerii Tăi.” S-a spus că înseamnă: «dă-ne ceea ce ne-ai făgăduit pentru credința în mesagerii Tăi». S-a mai spus că înseamnă: «ceea ce ne-ai făgăduit prin limbile mesagerilor Tăi», iar aceasta este interpretarea mai evidentă. Imam Ahmad a relatat: Abu al-Yaman ne-a povestit, de la Ismail ibn Ayyash, de la Amr ibn Muhammad, de la Abu Iqal, de la Anas ibn Malik, Allah să fie mulțumit de el, că Mesagerul lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, a spus: „Asqalan este una dintre cele două mirese.

Allah va trimite din ea, în Ziua Învierii, șaptezeci de mii de oameni care nu vor fi socotiți și va trimite de acolo cincizeci de mii de martiri, ca soli înaintea lui Allah. Acolo vor fi rânduri de martiri, cu capetele tăiate în mâini și cu jugularele curgând de sânge. Ei vor spune: «Doamne, dă-ne ceea ce ne-ai făgăduit prin mesagerii Tăi și nu ne acoperi de rușine în Ziua Învierii; Tu nu-Ți încalci făgăduința!» Atunci El va spune: «Robul Meu a spus adevărul.

Spălați-i în râul al-Bayda.» Ei vor ieși de acolo albi și curați, apoi se vor plimba prin Grădină după cum vor voi.” Acest hadith este socotit printre relatările rare din Musnad; unii îl consideră fabricat, iar Allah știe mai bine.

„Și nu ne acoperi de rușine în Ziua Învierii”, adică în fața tuturor făpturilor. „Tu nu-Ți încalci făgăduința” — făgăduința despre care le-au vorbit mesagerii Tăi, și anume că în Ziua Învierii oamenii se vor ridica înaintea Ta.

Al-Hafiz Abu Ya'la a relatat: al-Harith ibn Surayj ne-a povestit, de la al-Mutamir, de la al-Fadl ibn Isa, de la Muhammad ibn al-Munkadir, că Jabir ibn Abd Allah i-a relatat că Mesagerul lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, a spus: „Rușinea și umilirea pe care fiul lui Adam le va îndura în Ziua Învierii, când va sta înaintea lui Allah, Cel Atotputernic și Măreț, vor ajunge atât de mari, încât robul își va dori să i se poruncească să intre în Foc.” Acesta este un hadith rar.

Este stabilit că Mesagerul lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, recita aceste zece versete de la sfârșitul surei Al Imran când se ridica noaptea pentru rugăciunea tahajjud. Al-Bukhari, Allah să aibă milă de el, a spus: Said ibn Abi Maryam ne-a povestit, de la Muhammad ibn Ja'far, care mi-a relatat de la Sharik ibn Abd Allah ibn Abi Namir, de la Kurayb, de la Ibn Abbas: „Am petrecut noaptea la mătușa mea Maymunah. Mesagerul lui Allah a stat de vorbă o vreme cu familia sa, apoi s-a culcat.

În ultima treime a nopții s-a ridicat, a privit spre cer și a spus: «În crearea Cerurilor și a Pământului și în schimbarea nopții și a zilei sunt semne pentru cei înzestrați cu minte.» Apoi s-a ridicat, a făcut abluțiunea și a folosit scobitoarea pentru dinți. S-a rugat unsprezece unități. Apoi Bilal a chemat la rugăciune, iar el s-a rugat două unități; după aceea a ieșit și i-a condus pe oameni la rugăciunea de dimineață.”

Muslim a relatat același hadith de la Abu Bakr ibn Ishaq al-San'ani, de la Ibn Abi Maryam.

Al-Bukhari l-a relatat apoi pe mai multe căi de la Malik, de la Makhramah ibn Sulayman, de la Kurayb, de la Ibn Abbas, care a spus: „Am petrecut noaptea la Maymunah, soția Profetului, mătușa mea. M-am culcat de-a latul pernei, iar Mesagerul lui Allah și familia sa s-au culcat de-a lungul ei. Mesagerul lui Allah a dormit până când s-a făcut miezul nopții — sau puțin înainte, ori puțin după — apoi s-a trezit și și-a șters somnul de pe față cu mâna.

A recitat ultimele zece versete de la sfârșitul surei Al Imran, apoi s-a ridicat la un burduf agățat și a făcut abluțiunea, făcând-o cu desăvârșire, după care s-a ridicat pentru rugăciune. Ibn Abbas a spus: «M-am ridicat și am făcut precum a făcut el, apoi m-am dus și am stat lângă el.» Mesagerul lui Allah și-a pus mâna dreaptă pe capul meu și mi-a prins urechea dreaptă, răsucind-o ușor. S-a rugat două unități, apoi încă două, apoi încă două, apoi încă două, apoi încă două, apoi încă două, după care a încheiat cu rugăciunea witr.

Apoi s-a culcat până când a venit muezinul. S-a ridicat, s-a rugat două unități scurte, apoi a ieșit și a condus rugăciunea de dimineață.” Toți ceilalți autori ai celor șase culegeri au relatat acest hadith pe mai multe căi de la Malik; Muslim și Abu Dawud l-au relatat și prin alte lanțuri de la Makhramah ibn Sulayman.

O altă versiune a acestui hadith de la Ibn Abbas: Abu Bakr ibn Mardawayh a spus: Muhammad ibn Ahmad ibn Muhammad ibn Ali ne-a povestit — Abu Yahya ibn Abi Masrah ne-a înștiințat — Khallad ibn Yahya ne-a transmis — Yunus ibn Abi Ishaq ne-a transmis, de la al-Minhal ibn Amr, de la Ali ibn Abd Allah ibn Abbas, de la Abd Allah ibn Abbas, care a spus: „Al-Abbas mi-a poruncit să petrec noaptea la familia Mesagerului lui Allah și să-i veghez rugăciunea. Mesagerul lui Allah a condus oamenii în rugăciunea de noapte, iar când în moschee nu a mai rămas nimeni în afară de el, s-a ridicat și a trecut pe lângă mine.

A spus: «Cine este acesta? Abd Allah?» Am răspuns: «Da.» A întrebat: «Ce faci aici?» I-am spus: «Al-Abbas mi-a poruncit să petrec noaptea aici cu voi.» A zis: «Atunci vino, vino!» Când a intrat, a spus: «Întinde așternutul, Abd Allah!»

I s-a adus o pernă umplută cu fibre de palmier. Mesagerul lui Allah a dormit pe ea până când i-am auzit respirația grea, apoi s-a ridicat și s-a așezat pe pat. Și-a ridicat capul spre cer și a spus de trei ori: «Slavă Regelui, Sfântului!» Apoi a recitat aceste versete de la sfârșitul surei Al Imran până le-a încheiat.”

Muslim, Abu Dawud și al-Nasa'i au relatat și ei un hadith în acest sens, de la Ali ibn Abd Allah ibn Abbas.

O altă cale: Ibn Mardawayh a relatat de la Asim ibn Bahdalah, de la unul dintre însoțitorii săi, de la Said ibn Jubayr, de la Ibn Abbas, că Profetul, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, a ieșit într-o noapte, după ce trecuse o parte din noapte, a privit spre cer și a recitat versetul: „În crearea Cerurilor și a Pământului și în schimbarea nopții și a zilei sunt semne pentru cei înzestrați cu minte”, până la sfârșitul surei.

Apoi a spus: „O, Allah, pune lumină în inima mea, lumină în auzul meu, lumină în vederea mea, lumină la dreapta mea, lumină la stânga mea, lumină înaintea mea, lumină în urma mea, lumină deasupra mea, lumină dedesubtul meu și mărește-mi lumina în Ziua Învierii.” Această rugăciune este confirmată în unele lanțuri autentice, prin relatarea lui Kurayb de la Ibn Abbas, Allah să fie mulțumit de amândoi.

Apoi Ibn Mardawayh și Ibn Abi Hatim au relatat, prin hadithul lui Ja'far ibn al-Mughirah, de la Said ibn Jubayr, de la Ibn Abbas, că Quraysh au venit la evrei și i-au întrebat: „Cu ce semne a venit Musa la voi?” Ei au răspuns: „Cu toiagul și cu mâna lui albă, vizibilă.” Apoi au venit la creștini și i-au întrebat: „Cum era Isa printre voi?” Ei au răspuns: „Îi vindeca pe cei orbi din naștere și pe leproși și îi învia pe morți.”

Apoi au venit la Profet, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, și i-au spus: „Roagă-L pe Domnul tău să facă muntele Safa din aur pentru noi.” El L-a rugat pe Domnul său, Cel Atotputernic și Măreț, iar atunci a fost revelat: „În crearea Cerurilor și a Pământului și în schimbarea nopții și a zilei sunt semne pentru cei înzestrați cu minte.” El a spus: „Să cugete la acestea.” Aceasta este formularea lui Ibn Mardawayh.

Relatarea lui al-Tabarani despre acest hadith, de la începutul versetului, a fost menționată mai înainte. Aceasta ar însemna că aceste versete sunt mekane, însă opinia răspândită este că sunt medinane. Dovada este celălalt hadith.

Ibn Mardawayh a spus: Ismail ibn Ali ibn Ismail ne-a povestit — Ahmad ibn Ali al-Harrani ne-a înștiințat — Shuja ibn Ashras ne-a povestit — Hashraj ibn Nabatah al-Wasiti, Abu Makram, ne-a povestit, de la al-Kalbi, adică Abu Janab, de la Ata, care a spus: „Am plecat împreună cu Ibn Umar și Ubayd ibn Umayr la Aisha, Allah să fie mulțumit de ea. Am intrat la ea, iar între noi și ea era o perdea. Ea a spus: «Ubayd, ce te împiedică să ne vizitezi?» El a răspuns: «Vorba poetului: «Vizitează rar, ca să sporești iubirea.»»

Ibn Umar a spus: «Lasă asta și povestește-ne despre cel mai uimitor lucru pe care l-ai văzut la Mesagerul lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa.» Ea a plâns și a spus: «Toate faptele lui erau uimitoare. Într-o noapte a venit la mine și pielea lui mi-a atins pielea. Apoi a spus: «Lasă-mă să mă dedic adorării Domnului meu.»

I-am spus: «Jur pe Allah, iubesc să fiu aproape de tine și iubesc ca tu să-L adori pe Domnul tău.» S-a ridicat, s-a dus la burduf și a făcut abluțiunea fără să folosească multă apă, apoi s-a ridicat pentru rugăciune. A plâns până când barba i s-a udat, apoi a făcut prosternarea și a plâns până când pământul s-a udat. După aceea s-a culcat pe o parte și a plâns până când a venit Bilal să-l anunțe despre rugăciunea de dimineață.»

Ea a spus: «I-am zis: «O, Mesager al lui Allah, ce te face să plângi, când Allah ți-a iertat păcatele trecute și viitoare?» El a răspuns: «Vai de tine, Bilal! Ce m-ar împiedica să plâng, când în această noapte mi-a fost revelat: «În crearea Cerurilor și a Pământului și în schimbarea nopții și a zilei sunt semne pentru cei înzestrați cu minte»?» Apoi a spus: «Vai de cel care le recită fără să cugete la ele!»”

Abd ibn Humayd a relatat acest hadith de la Ja'far ibn Awn, de la Abu Janab al-Kalbi, de la Ata, într-o versiune mai lungă și mai completă. Astfel l-a relatat și Abu Hatim ibn Hibban în Sahih-ul său, de la Imran ibn Musa, de la Uthman ibn Abi Shaybah, de la Yahya ibn Zakariyya, de la Ibrahim ibn Suwayd al-Nakha'i, de la Abd al-Malik ibn Abi Sulayman, de la Ata, care a spus: „Am intrat împreună cu Ubayd ibn Umayr la Aisha”, apoi a menționat o relatare asemănătoare. La fel l-a relatat Abd Allah ibn Muhammad ibn Abi al-Dunya în cartea sa „Cugetarea și luarea aminte”, de la Shuja ibn Ashras.

Apoi a spus: al-Hasan ibn Abd al-Aziz mi-a povestit: „L-am auzit pe Sunayd relatând de la Sufyan — adică al-Thawri — care l-a atribuit Profetului: «Vai de cel care recită ultimele versete din Al Imran fără să cugete la ele!»” A numărat până la zece pe degete. Al-Hasan ibn Abd al-Aziz a spus: „Ubayd ibn al-Sa'ib m-a înștiințat că al-Awza'i a fost întrebat: «Care este măsura cuvenită a cugetării la aceste versete?» El a răspuns: «Să le recite înțelegându-le.»”

Ibn Abi al-Dunya a spus: „Qasim ibn Hashim mi-a povestit — Ali ibn Ayyash ne-a povestit — Abd al-Rahman ibn Sulayman ne-a povestit: L-am întrebat pe al-Awza'i care este cea mai mică măsură de cugetare la care poate ajunge omul și care îl salvează de acest vai. A tăcut o clipă, apoi a spus: «Să le recite înțelegându-le.»” Allah să fie mulțumit de amândoi; al-Kalbi; Cel Atotputernic și Măreț; Abd Allah ibn Umar.

Un alt hadith, în care există ceva neobișnuit: Abu Bakr ibn Mardawayh a spus: Abd al-Rahman ibn Bashir ibn Numayr ne-a înștiințat, iar Ishaq ibn Ibrahim al-Busti ne-a înștiințat; și a spus: Ishaq ibn Ibrahim ibn Zayd ne-a înștiințat — Ahmad ibn Amr ne-a povestit. Amândoi au spus: Hisham ibn Ammar ne-a înștiințat — Sulayman ibn Musa al-Zuhri ne-a înștiințat — Muzahir ibn Aslam al-Makhzumi ne-a înștiințat — Said ibn Abi Said al-Maqburi, de la Abu Hurayrah, că Mesagerul lui Allah recita în fiecare noapte zece versete de la sfârșitul surei Al Imran. Muzahir ibn Aslam este considerat slab [în transmiterea hadithurilor].

Tafsirul lui al-Baghawi

„Doamne, pe acela pe care îl faci să intre în Foc, Tu îl acoperi de rușine” — adică îl umilești. S-a spus: îl nimicești; și s-a mai spus: îl faci de rușine, după cuvintele lui Allah Preaînaltul: „Și nu mă face de rușine în privința oaspeților mei” [Hud 11:78]. Dacă cineva întreabă: Allah Preaînaltul a spus: „În Ziua în care Allah nu-l va face de rușine pe Profet și pe cei care au crezut împreună cu el” [At-Tahrim 66:8], însă unii dintre credincioși intră în Foc, în timp ce aici se spune: „pe acela pe care îl faci să intre în Foc, Tu îl acoperi de rușine”.

Răspunsul este că Anas și Qatadah au spus: sensul este că pe acela pe care îl lași să rămână veșnic în Foc, îl acoperi de rușine. Said ibn al-Musayyib a spus că aceasta se referă în mod special la cel care nu va ieși din el. Anas, Allah să fie mulțumit de el, a relatat de la Profet, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa: „Allah va face ca unii oameni să intre în Foc, apoi îi va scoate din el.” „Iar pentru cei nelegiuiți nu este niciun ajutor.”

„Doamne, noi am auzit un vestitor” — adică pe Muhammad, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa; aceasta au spus Ibn Mas'ud și Ibn Abbas, Allah să fie mulțumit de ei, precum și cei mai mulți dintre oameni. Al-Qurazi a spus că vestitorul este Coranul, căci nu toți oamenii l-au întâlnit pe Profet. „Care chema la credință”, adică spre credință. „[Spunând:] «Credeți în Domnul vostru!»

Și noi am crezut. Doamne, iartă-ne păcatele noastre, șterge faptele noastre rele și ia-ne sufletele împreună cu cei evlavioși”, adică în rândul celor evlavioși.

„Care Îl pomenesc pe Allah stând în picioare, șezând și culcați pe o parte.” Ali ibn Abi Talib, Ibn Abbas, Allah să fie mulțumit de ei, al-Nakha'i și Qatadah au spus că aceasta se referă la rugăciune: omul se roagă în picioare; dacă nu poate, șezând; iar dacă nu poate, culcat pe o parte.

Abu Uthman Said ibn Ismail al-Dabbi ne-a relatat — Abu Muhammad Abd al-Jabbar ibn Muhammad al-Jurjani ne-a relatat — Abu al-Abbas Muhammad ibn Ahmad al-Mahbubi ne-a relatat — Abu Isa Muhammad ibn Isa al-Tirmidhi ne-a relatat — Hammad ne-a relatat — Waki ne-a relatat, de la Ibrahim ibn Tahman, de la Husayn al-Muallim, de la Abd Allah ibn Buraydah, de la Imran ibn Husayn, care a spus: „L-am întrebat pe Mesagerul lui Allah despre rugăciunea bolnavului, iar el a spus: «Roagă-te în picioare; dacă nu poți, șezând; iar dacă nu poți, culcat pe o parte.»”

Ceilalți comentatori au spus că sensul este stăruința în pomenirea lui Allah în toate stările, deoarece omul rareori se află în afara uneia dintre aceste trei stări. Un pasaj asemănător se află în sura An-Nisa: „După ce ați împlinit rugăciunea, pomeniți-L pe Allah stând în picioare, șezând și culcați pe o parte” [An-Nisa 4:103].

„Și cugetă la facerea Cerurilor și a Pământului” și la minunile pe care le cuprind, ca acestea să-i călăuzească spre puterea lui Allah și să cunoască faptul că au un Creator puternic, care le conduce și le rânduiește cu înțelepciune. Ibn Awn a spus: „Cugetarea alungă nepăsarea și aduce frica în inimă, așa cum apa face să crească plantele. Nimic nu lustruiește inimile asemenea întristării și nimic nu le luminează asemenea cugetării.”

„Doamne” — adică spunând: «Doamne, ...» „Tu n-ai făcut acestea” — a făcut ca pronumele să se refere la creație, de aceea nu a spus «aceasta» [la feminin]. „În zadar” — adică în chip deșertăciune și joacă; dimpotrivă, le-ai creat pentru o măreață menire. Cuvântul «în zadar» este la acuzativ prin omiterea unei prepoziții, cu sensul «întru zădărnicie». „Slavă Ție! Apără-ne de pedeapsa Focului!”

„Doamne, dă-ne ceea ce ne-ai făgăduit prin mesagerii Tăi”, adică prin limbile mesagerilor Tăi. „Și nu ne acoperi de rușine” — nu ne pedepsi, nu ne nimici, nu ne face de rușine și nu ne umili — „în Ziua Învierii; Tu nu-Ți încalci făgăduința.” Dacă cineva întreabă care este rostul cuvintelor lor: „Doamne, dă-ne ceea ce ne-ai făgăduit prin mesagerii Tăi”, de vreme ce știau că Allah nu-Și încalcă făgăduința, răspunsul este că forma este o rugăciune, însă sensul ei este o afirmație: «Să ne dăruiești ceea ce ne-ai făgăduit prin mesagerii Tăi.»

Sensul este: «Iartă-ne păcatele, șterge faptele noastre rele și nu ne acoperi de rușine în Ziua Învierii, ca să ne dăruiești ceea ce ne-ai făgăduit prin mesagerii Tăi — harul și mila.» S-a mai spus că sensul este: «Doamne, fă-ne dintre cei vrednici de răsplata Ta și dă-ne ceea ce le-ai făgăduit, prin limbile mesagerilor Tăi, celor vrednici de ea»; ei nu erau siguri că merită această cinste și L-au rugat să-i facă vrednici de ea.

S-a mai spus că I-au cerut să grăbească biruința făgăduită asupra dușmanilor: «Știm că Tu nu-Ți încalci făgăduința, dar nu putem răbda îngăduința Ta; grăbește rușinarea lor și dă-ne biruință asupra lor.»