Familie evlavioasă și călăuzire

Tafsirul șeicului Abdurrahman as-Saadi

„Și cei care spun: «Doamne, dă-ne de la soțiile noastre…»”, adică de la tovarășii, semenii și soțiile noastre, „și de la urmașii noștri mângâiere pentru ochi”, adică să ni se bucure ochii de ei. Dacă le cercetăm starea și însușirile, vom înțelege din aspirațiile lor înalte și din rangul lor elevat că ochii lor nu se bucură pe deplin până când nu îi văd supuși Domnului lor, cunoscători și făptuitori.

Așa cum aceasta este o rugăciune pentru îndreptarea soțiilor și urmașilor lor, tot astfel este și o rugăciune pentru ei înșiși, căci folosul ei se întoarce la ei; de aceea, au numit-o un dar pentru ei și au spus: „dă-ne”. Mai mult, rugăciunea lor aduce folos tuturor musulmanilor, căci îndreptarea celor pomeniți poate deveni un mijloc de îndreptare pentru mulți dintre cei care au legături cu ei și beneficiază de ei.

„Și fă-ne călăuze pentru cei evlavioși”, adică, Doamne, înalță-ne la acest rang măreț, rangul celor sinceri și al robilor desăvârșiți dintre cei drepți: rangul de călăuzitori în religie și de modele pentru cei evlavioși în cuvintele și faptele lor. Faptele lor să fie urmate, cuvintele lor să inspire încredere, iar oamenii binelui să le urmeze exemplul, călăuzind și fiind ei înșiși călăuziți. Este limpede că a cere atingerea unui rang înseamnă a cere și lucrurile fără de care acesta nu poate fi dobândit.

Iar rangul de călăuzitor în religie nu poate fi atins decât prin răbdare și certitudine, așa cum a spus Preaînaltul: „Și am făcut dintre ei călăuzitori care îndrumau după porunca Noastră, pentru că au fost răbdători și au fost convinși de semnele Noastre” (As-Sajda, 32:24). Această rugăciune presupune, așadar, multe fapte bune; răbdare în ascultarea de Allah, în abținerea de la neascultare și în suportarea hotărârilor Sale dureroase; precum și o cunoaștere desăvârșită, care îl conduce pe cel ce o dobândește la certitudine.

Ea presupune un bine bogat, un dar măreț și dobândirea celui mai înalt rang omenesc cu putință după cel al profeților.

Tafsirul imamului Ibn Kathir

„Și cei care spun: «Doamne, dă-ne de la soțiile noastre și de la urmașii noștri mângâiere pentru ochi»” înseamnă: cei care Îl roagă pe Allah să le dea, din copiii și urmașii lor, oameni care să I se supună și să I se închine numai Lui, fără asociat. Ibn Abbas a spus: ei se referă la cei care împlinesc fapte de ascultare, iar ochii lor se bucură de ei în această lume și în Viața de Apoi. Ikrima a spus: nu au cerut frumusețe sau aspect plăcut, ci au dorit ca aceștia să fie supuși lui Allah.

Al-Hasan al-Basri a fost întrebat despre acest verset și a spus: „Să-i arate Allah robului musulman ascultare față de Allah din partea soției sale, a fratelui său și a celui drag lui. Nu, jur pe Allah, nimic nu bucură mai mult ochiul unui musulman decât să vadă un copil, un nepot, un frate sau un om drag ascultându-L pe Allah, Preaputernicul și Mărețul.” Ibn Jurayj a spus despre cuvintele „dă-ne de la soțiile noastre și de la urmașii noștri mângâiere pentru ochi”: „Să Ți se închine și să-Ți împlinească închinarea în cel mai bun chip și să nu săvârșească fapte rele care să ne împovăreze.”

Abdur-Rahman ibn Zayd ibn Aslam a spus: înseamnă că Îl roagă pe Allah să le călăuzească soțiile și urmașii la Islam.

Imam Ahmad a spus: ne-a relatat Yaʿmar ibn Bishr, de la Abdullah ibn al-Mubarak, care ne-a înștiințat de la Safwan ibn Amr; acesta mi-a relatat de la Abdur-Rahman ibn Jubayr ibn Nufayr, de la tatăl său, care a spus: „Într-o zi stăteam împreună cu al-Miqdad ibn al-Aswad. A trecut pe lângă el un bărbat și i-a spus: «Fericite sunt aceste două priviri, care l-au văzut pe Trimisul lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui! Ne-am fi dorit să fi văzut ceea ce ai văzut și să fi fost martori la ceea ce ai fost martor.» Al-Miqdad s-a mâniat, iar eu m-am mirat: nu spusese decât ceva bun!

Apoi s-a întors către el și i-a spus: «Ce îl îndeamnă pe un om să-și dorească să fi fost de față la ceva de care Allah l-a ținut departe, fără să știe cum s-ar fi purtat dacă ar fi fost acolo? Jur pe Allah, în vremea Trimisului lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, au fost oameni pe care Allah i-a târât cu fața în jos în Focul Iadului, fiindcă nu l-au urmat și nu l-au crezut. Oare nu-I mulțumiți lui Allah că v-a scos la iveală fără să cunoașteți alt domn în afară de Domnul vostru și crezând în ceea ce a adus Profetul vostru? Ați fost cruțați de încercarea prin care au trecut alții.

Allah l-a trimis pe Profet, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, într-o perioadă de ignoranță atât de adâncă, încât niciun profet nu fusese trimis în împrejurări mai grele; oamenii nu credeau că există o religie mai bună decât închinarea la idoli. El a venit cu un criteriu limpede, prin care a despărțit adevărul de minciună și pe tată de fiul său, până într-acolo încât un om își vedea tatăl, fiul sau fratele necredincios. Allah îi deschisese inima către credință, iar el știa că, dacă acela ar pieri, ar intra în Foc. De aceea, ochiul lui nu se putea bucura, știind că omul drag lui se află în Foc.

Despre aceasta a spus Allah Preaînaltul: «Și cei care spun: „Doamne, dă-ne de la soțiile noastre și de la urmașii noștri mângâiere pentru ochi”».” Acest lanț de transmitere este autentic, dar cei doi [al-Bukhari și Muslim] nu l-au consemnat.

Cât despre cuvintele „și fă-ne călăuze pentru cei evlavioși”, Ibn Abbas, al-Hasan, Qatada, as-Suddi și ar-Rabiʿ ibn Anas au spus: „Fă-ne călăuzitori în bine, astfel încât oamenii să ne urmeze.” Alții au spus: „Fă-ne călăuze călăuzite spre bine.” Ei și-au dorit ca închinarea lor să continue prin închinarea copiilor și urmașilor lor și ca îndrumarea lor să se răspândească și la alții, aducându-le folos; aceasta aduce o răsplată mai mare și un sfârșit mai bun.

De aceea, în Sahih Muslim se relatează de la Abu Hurayra, Allah să fie mulțumit de el, că Trimisul lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, a spus: «Când fiul lui Adam moare, faptele lui încetează, cu excepția a trei: un copil drept care se roagă pentru el, o știință de care se beneficiază după el sau o milostenie continuă.» Și [ei sunt] călăuzitori [pentru alții].

Tafsirul lui al-Baghawi

„Și cei care spun: «Doamne, dă-ne de la soțiile noastre și de la urmașii noștri…»” Abu Amr, al-Kisa’i și Abu Bakr au recitat fără alif, iar ceilalți au recitat cu alif, la forma de plural.

„…mângâiere pentru ochi”, adică urmași buni și evlavioși. Ei spun: „Fă-i drepți, pentru ca ochii noștri să se bucure de aceasta.” Al-Qurazi a spus: „Nimic nu bucură mai mult ochiul unui credincios decât să-și vadă soția și copiii ascultându-L pe Allah, Preaputernicul și Mărețul.” Același lucru l-a spus al-Hasan.

Cuvântul este la singular deoarece este un substantiv verbal. Originea lui este legată de răcoare: arabii suferă din cauza căldurii și găsesc alinare în răcoare; expresia «răcoarea ochilor» este folosită pentru bucurie, iar «fierbințeala ochilor» pentru tristețe. Se spune că lacrimile sunt reci la bucurie și fierbinți la tristețe. Al-Azhari a spus: sensul expresiei „mângâiere pentru ochi” este ca inima să întâlnească pe cineva de care este mulțumită, iar ochiul să se bucure de el, fără să mai privească pe altcineva.

„Și fă-ne călăuze pentru cei evlavioși”, adică fă-ne călăuze pe care oamenii să le urmeze în bine. Nu a spus „călăuze” [la plural], asemenea cuvintelor: „Noi suntem mesagerii Domnului lumilor” (Ash-Shuʿara’, 26:16). S-a spus că sensul este „călăuze”, asemenea versetului: „Căci ei sunt dușmanii mei” (Ash-Shuʿara’, 26:77), adică „dușmani”; și se spune: „Aceștia sunt emirul nostru”, cu sensul „emirii noștri”. S-a mai spus că este un substantiv verbal, asemenea cuvintelor „post” și „rugăciune”; se spune „a călăuzit” (amma), la fel cum se spune „a stat în picioare” și „a postit”.

Al-Hasan a spus: „Să-i urmăm pe cei evlavioși, iar cei evlavioși să ne urmeze pe noi.” Ibn Abbas a spus: „Fă-ne călăuze care îndrumă”, asemenea cuvintelor: „Și i-am făcut călăuzitori care îndrumă după porunca Noastră” (As-Sajda, 32:24), și să nu ne faci căpetenii ale rătăcirii, precum în cuvintele: „Și i-am făcut căpetenii care cheamă la Foc” (Al-Qasas, 28:41). S-a spus și că exprimarea este inversată, sensul fiind: „Fă-i pe cei evlavioși călăuze pentru noi și fă-ne pe noi următori care îi iau drept exemplu.” Aceasta este opinia lui Mujahid.