Rugăciunile lui Avraam

Tafsirul șeicului Abdurrahman as-Saadi

Avraam a adus-o pe Hajar, mama lui Ismail, și pe fiul ei, Ismail (pacea fie asupra lui), pe când acesta era încă sugar, din Șam [Siria Mare] și i-a lăsat în Mecca, care pe atunci nu avea nici locuitori, nici pe cineva care să cheme și nici pe cineva care să răspundă. După ce i-a lăsat acolo, s-a rugat Domnului său cu această rugăciune, smerit și încrezător în El: „Doamne, eu am așezat o parte din urmașii mei” — nu pe toți, căci Isaac și ceilalți fii ai lui se aflau în Șam; în Mecca i-a așezat doar pe Ismail și urmașii lui.

Cuvintele „într-o vale fără verdeață” înseamnă că ținutul Meccăi nu este potrivit pentru agricultură.

„Doamne, pentru ca ei să împlinească Rugăciunea [As-Salat]” — adică fă-i monoteiști și statornici în Rugăciune, căci împlinirea Rugăciunii este una dintre cele mai însemnate și mai alese acte de adorare. Cel care o împlinește își păstrează religia. „Și fă inimile unor oameni să încline cu dragoste către ei” — să-i iubească pe ei și locul în care locuiesc. Allah i-a răspuns rugăciunii: din urmașii lui Ismail l-a făcut să se nască pe Mohammed (Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace), care i-a chemat pe urmașii săi la religia islamului și la credința tatălui lor, Avraam.

Ei i-au răspuns și au ajuns să împlinească Rugăciunea. Allah a făcut obligatoriu pelerinajul la această Casă, lângă care Avraam și-a așezat urmașii, și a pus în ea un mister minunat care atrage inimile. Oamenii o vizitează fără să se sature vreodată; cu cât un rob se întoarce mai des acolo, cu atât îi sporește dorul, dragostea și râvna. Acesta este misterul pentru care Allah a legat Casa de Numele Său cel Sfânt.

„Și dă-le lor din roade, poate că ei vor fi mulțumitori.” Allah i-a răspuns rugăciunii, astfel încât la Mecca sunt aduse roade de tot felul. Poți vedea în orice vreme roade din belșug în Mecca cea cinstită și provizii care sosesc din toate părțile.

Faptul că Allah i-a dăruit urmași a fost una dintre cele mai mari binefaceri; faptul că i-a avut la bătrânețe, când pierduse nădejdea de a avea copii, a fost o altă binefacere; iar faptul că aceștia au fost profeți și oameni virtuoși a fost un dar și mai măreț și mai bun. „Cu adevărat, Domnul meu este Cel care aude rugăciunea” — adică răspunde degrabă celui care Îl cheamă. L-am chemat și nu mi-a dezamăgit nădejdea.

„Cu adevărat ei i-au dus în rătăcire pe mulți oameni”, adică mulți s-au rătăcit din pricina lor. „Iar cel ce mă va urma” în ceea ce am adus, și anume adorarea exclusivă și sinceră a lui Allah, Domnul lumilor, „va fi dintre ai mei”, datorită deplinei asemănări în credință; cel care iubește un popor și îl urmează i se alătură. „Iar cel ce nu mi se va supune — cu adevărat, Tu ești Gafur [Iertător], Rahim [Îndurător].” Aceste cuvinte arată compasiunea prietenului intim al lui Allah (pacea fie asupra lui), care L-a rugat să-i ierte și să aibă milă de cei nesupuși.

Allah, binecuvântat și Preaînalt, este mai milostiv față de robii Săi decât Avraam și nu-l pedepsește decât pe cel care se răzvrătește împotriva Lui.

„Doamne, iartă-mi mie și părinților mei și dreptcredincioșilor în Ziua când se va face socoteala.” Allah i-a împlinit toate cererile, însă rugăciunea lui pentru tatăl său fusese făcută în temeiul unei promisiuni pe care i-o făcuse. Când i-a devenit limpede că tatăl său era dușmanul lui Allah, s-a dezis de el.

Și amintește-l pe Avraam (pacea fie asupra lui) în această stare frumoasă, când a spus: „Doamne, fă acest oraș” — adică Sanctuarul — „un loc sigur”. Allah i-a răspuns rugăciunii atât în privința legii religioase, cât și în privința celor hotărâte în lume: l-a făcut sacru prin lege și a rânduit, în fapt, mijloacele prin care îi este păstrată sacralitatea. Se știe că Allah nimicește pe orice tiran care vrea să-i facă rău, așa cum a făcut cu oamenii elefantului și cu alții.

După ce s-a rugat pentru siguranța orașului, s-a rugat pentru siguranța sa și a fiilor săi: „și ferește-mă pe mine și pe fiii mei [ca] să nu-i adorăm pe idoli”, adică ține-ne departe de adorarea lor și de orice apropiere de aceasta. Apoi a amintit motivul pentru care se temea pentru sine și pentru fiii săi: mulți fuseseră ispitiți și încercaseră adorarea idolilor.

Apoi s-a rugat pentru sine și pentru urmașii săi, spunând: „Doamne, fă ca eu să împlinesc Rugăciunea [As-Salat] cu sârguință, ca și o parte din urmașii mei! Doamne, primește ruga mea.”

Adică: „Tu ne cunoști mai bine decât ne cunoaștem noi înșine. Te rugăm să rânduiești și să ne porți de grijă, înlesnindu-ne lucrurile pe care le știm și pe cele pe care nu le știm, potrivit cunoașterii și milei Tale.” „Căci nu-I este nimic ascuns lui Allah, nici de pe Pământ și nici din Cer.” Printre acestea se numără și această rugăciune, prin care prietenul intim al lui Allah a urmărit numai binele și sporirea recunoștinței față de Allah, Domnul lumilor.

Tafsirul imamului Ibn Kathir

Apoi a spus: „Doamne, fă ca eu să împlinesc Rugăciunea [As-Salat] cu sârguință”, adică să fiu statornic în împlinirea ei și să-i respect rânduielile, „ca și o parte din urmașii mei”, adică fă-i și pe ei statornici în Rugăciune. „Doamne, primește ruga mea”, adică primește tot ceea ce Ți-am cerut.

Ibn Jarir a spus: Allah Preaînaltul ne înștiințează că prietenul Său intim, Avraam, a spus: „Doamne, cu adevărat, Tu știi și ce ținem ascuns și ce lăsăm să se vadă” — adică Tu cunoști scopul rugăciunii mele și ceea ce urmăresc prin ruga mea pentru locuitorii acestui oraș: nu urmăresc decât mulțumirea Ta și sinceritatea față de Tine. Tu cunoști toate lucrurile, cele văzute și cele ascunse; nimic de pe Pământ și nici din Cer nu Îți este ascuns.

Apoi L-a lăudat pe Domnul său, Cel Puternic și Măreț, pentru copiii pe care i-a dăruit la bătrânețe: „Laudă lui Allah, care mi i-a dat mie, în ciuda bătrânețelor mele, pe Ismail și pe Isaac. Cu adevărat, Domnul meu este Cel care aude rugăciunile.” Adică El răspunde celui care Îl cheamă; mi-a răspuns și mie la cererea de a avea copii.

„Doamne, iartă-mi mie și părinților mei” — unii au recitat forma „wa-li-wālidayya” [„și părinților mei”], la dual. Aceasta s-a întâmplat înainte ca Avraam să se dezică de tatăl său, după ce i-a devenit limpede că era dușmanul lui Allah, Cel Puternic și Măreț. „Și dreptcredincioșilor” înseamnă: tuturor credincioșilor. „În Ziua când se va face socoteala” înseamnă Ziua în care Tu Îți vei socoti robii și îi vei răsplăti după faptele lor: dacă au făcut bine, cu bine, iar dacă au făcut rău, cu rău. Și Allah știe cel mai bine.

Abd Allah ibn Wahb ne-a relatat: Amr ibn al-Harith ne-a relatat că Bakr ibn Sawada i-a povestit de la Abd ar-Rahman ibn Jubayr, de la Abd Allah ibn Amr, că Trimisul lui Allah (Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace) a recitat cuvintele lui Avraam: „Doamne, cu adevărat ei i-au dus în rătăcire pe mulți oameni. Iar cel ce mă va urma va fi dintre ai mei, iar cel ce nu mi se va supune — cu adevărat, Tu ești Iertător, Îndurător”, precum și cuvintele lui Isus (pacea fie asupra lui): „Dacă îi osândești, ei sunt robii Tăi, iar dacă îi ierți, Tu ești Cel Puternic, Înțeleptul”.

Apoi și-a ridicat mâinile și a spus: «Allahumma, comunitatea mea! Allahumma, comunitatea mea! Allahumma, comunitatea mea!» și a plâns. Allah a spus: «Du-te la Mohammed — Domnul tău știe mai bine — și întreabă-l ce îl face să plângă.»

Gabriel (pacea fie asupra lui) a venit la el și l-a întrebat, iar Trimisul lui Allah (Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace) i-a spus ce rostise. Atunci Allah i-a spus: «Du-te la Mohammed și spune-i: Te vom mulțumi cu privire la comunitatea ta și nu te vom întrista.» Apoi [relatatorul] a spus: „O, Gabriel...”

Aceasta arată că este vorba despre o a doua rugăciune, după rugăciunea rostită când Avraam a plecat de lângă Hajar și fiul ei, înainte de construirea Casei. Aceasta a fost rostită după construirea ei, ca o întărire a cererii și o rugăminte stăruitoare către Allah, Cel Puternic și Măreț. De aceea a spus: „în apropiere de Casa Ta cea Sfântă”.

Despre cuvintele „Doamne, pentru ca ei să împlinească Rugăciunea”, Ibn Jarir a spus că ele se leagă de expresia „Casa Ta cea Sfântă”: adică am așezat-o acolo pentru ca locuitorii ei să poată împlini Rugăciunea lângă ea. „Și fă inimile unor oameni să încline cu dragoste către ei.” Ibn Abbas, Mujahid și Said ibn Jubayr au spus: Dacă ar fi zis „inimile oamenilor”, atunci persanii, romanii, evreii, creștinii și toți ceilalți s-ar fi înghesuit acolo; însă a spus „inimile unor oameni”, limitând astfel acest lucru la musulmani. „Și dă-le lor din roade” — ca să le fie ajutor în ascultarea Ta.

Așa cum valea este „fără verdeață”, dă-le roade ca să se hrănească. Allah i-a răspuns rugăciunii, după cum a spus: „Oare nu le-am dat Noi lor un Sanctuar sigur, spre care sunt aduse roadele tuturor lucrurilor, ca înzestrare de la Noi?” (Al-Qasas, 28:57). Aceasta este una dintre dovezile blândeții, generozității, milei și binecuvântării lui Allah: în Mecca, Orașul Sacru, nu cresc pomi roditori, însă acolo sunt aduse roade din împrejurimi, drept răspuns la rugăciunea prietenului Său intim, Avraam (pacea fie asupra lui).

În acest pasaj, Allah îi invocă drept argument împotriva politeiștilor arabi faptul că Sanctuarul, Mecca, a fost întemeiat de la început pentru adorarea numai a lui Allah, fără niciun asociat; Avraam, datorită căruia orașul a devenit populat și înfloritor, s-a dezis de cei care adorau pe altcineva în afară de Allah și s-a rugat pentru siguranța Meccăi, spunând: „Doamne, fă acest oraș un loc sigur.” Allah i-a răspuns rugăciunii, după cum a spus: „Oare nu văd ei că Noi am făcut un Sanctuar sigur, în vreme ce oamenii din jurul lor sunt răpiți?”

și: „Cu adevărat, prima Casă ridicată pentru oameni este cea de la Bakkah, binecuvântată și călăuzire pentru lumi. În ea se află semne limpezi, printre care locul lui Avraam; iar cel care intră în ea este în siguranță.” În această relatare, Avraam spune: „Doamne, fă acest oraș un loc sigur”, folosind „acest oraș” ca și cum ar fi rostit rugăciunea după ce orașul fusese construit. De aceea a spus: „Laudă lui Allah, care mi i-a dat mie, în ciuda bătrânețelor mele, pe Ismail și pe Isaac.”

Se știe că Ismail era cu treisprezece ani mai mare decât Isaac. Când l-a dus pe Ismail și pe mama lui, pe când era sugar, în locul unde se află Mecca, Avraam s-a rugat și atunci, spunând: „Doamne, fă acest loc un oraș sigur”, așa cum am relatat pe larg în sura Al-Baqara.

A spus și: „Ferește-mă pe mine și pe fiii mei [ca] să nu-i adorăm pe idoli.” Fiecare om care se roagă ar trebui să se roage pentru sine, pentru părinții săi și pentru urmașii săi. Apoi a amintit că multe făpturi au fost ispitite de idoli și a arătat că se dezice de cei care i-au adorat, lăsând hotărârea lor în seama lui Allah: dacă voiește, îi pedepsește, iar dacă voiește, îi iartă. Așa cum a spus Isus (pacea fie asupra lui): „Dacă îi osândești, ei sunt robii Tăi, iar dacă îi ierți, Tu ești Cel Puternic, Înțeleptul.”

Aceasta nu înseamnă mai mult decât a lăsa lucrul în seama voinței lui Allah și nu presupune că acest lucru se va și întâmpla. (Al-Ankabut, 29:67; Al Imran, 3:96–97; Ibrahim, 14:39; Al-Baqara, 2:126; Al-Maida, 5:118).

Tafsirul lui al-Baghawi

Despre cuvintele lui Allah, Cel Puternic și Măreț: „Doamne, eu am așezat o parte din urmașii mei”, particula „min” [„din”] exprimă o parte. Sensul versetului este: am așezat în vale un copil dintre urmașii mei.

„Într-o vale fără verdeață” — adică Mecca, fiindcă Mecca este o vale între doi munți.

„În apropiere de Casa Ta cea Sfântă.” A numit-o sfântă pentru că lângă ea sunt interzise lucruri care nu sunt interzise în alte locuri.

Abd al-Wahid ibn Ahmad al-Malihiy ne-a relatat; Ahmad ibn Abd Allah an-Numayriy ne-a relatat; Muhammad ibn Yusuf ne-a relatat; Muhammad ibn Ismail ne-a relatat; Abd Allah ibn Muhammad ne-a relatat; Abd ar-Razzaq ne-a transmis de la Ma‘mar, de la Ayyub as-Sakhtiyani și Kathir ibn al-Muttalib ibn Abi Wada‘a — unul dintre ei adăugând unele detalii față de celălalt — de la Said ibn Jubayr, că Ibn Abbas a spus: „Primele femei care au purtat o cingătoare au fost cele din familia mamei lui Ismail. Ea și-a făcut o cingătoare ca să-și ascundă urmele de Sara.

Apoi Avraam a venit cu ea și cu fiul ei, Ismail, pe când îl alăpta, și i-a lăsat lângă Casă, sub un copac mare, deasupra Zamzamului, în partea de sus a moscheii. La acea vreme nu era nimeni în Mecca și nu era apă acolo. I-a lăsat acolo, punând lângă ei o desagă cu curmale și un burduf cu apă. Apoi Avraam s-a întors și a plecat.

Mama lui Ismail l-a urmat și i-a spus: «O, Avraam, unde te duci și ne lași în această vale în care nu se află nici oameni, nici altceva?» I-a spus aceasta de mai multe ori, dar el nu s-a întors către ea. Atunci ea l-a întrebat: «Allah ți-a poruncit să faci asta?» El a răspuns: «Da.»

Ea a zis: «Atunci El nu ne va lăsa să pierim.» Apoi s-a întors.

Avraam a plecat mai departe și, când a ajuns la trecătoarea de unde nu-l mai puteau vedea, s-a întors cu fața spre Casă și s-a rugat cu aceste cuvinte, ridicându-și mâinile: «Doamne, eu am așezat o parte din urmașii mei într-o vale fără verdeață...» până la cuvintele „poate că ei vor fi mulțumitori”.

Mama lui Ismail a continuat să-l alăpteze pe Ismail și să bea din apă, până când apa din burduf s-a terminat. Atunci ei i s-a făcut sete, iar fiului ei la fel; se uita la el cum se zbătea — sau, după o altă relatare, cum se zvârcolea. A plecat de lângă el, căci nu voia să-l vadă în acea stare. Safa era cel mai apropiat munte de ea.

S-a urcat pe el, apoi s-a uitat în vale, să vadă dacă zărește pe cineva, dar nu a văzut pe nimeni. A coborât de pe Safa și, ajungând în vale, și-a ridicat poalele veșmântului și a alergat cât putea un om istovit, până a trecut de vale. Apoi a ajuns la Marwa, s-a urcat pe ea și s-a uitat dacă zărește pe cineva, dar nu a văzut pe nimeni. A făcut aceasta de șapte ori.”

Ibn Abbas a spus: „Profetul (Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pacea) a spus: «De aceea oamenii aleargă între Safa și Marwa.»

Când a ajuns pe Marwa, a auzit un glas și a zis: «Taci!» — vorbindu-și sieși. Apoi a ascultat și a auzit din nou glasul. Atunci a spus: «Te-am auzit! Dacă ai ajutor, ajută-ne!» Și iată că era un înger lângă locul Zamzamului.

A scormonit pământul cu călcâiul — sau, potrivit unei alte relatări, cu aripa — până când a țâșnit apa. Ea a început să facă un mic dig în jurul ei cu mâinile și să ia apă în burduf, în timp ce izvorul continua să țâșnească după ce lua din apă.” Ibn Abbas a spus: „Profetul (Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pacea) a spus: «Allah să aibă milă de mama lui Ismail! Dacă ar fi lăsat Zamzamul» — sau a spus: «dacă nu ar fi luat apă cu mâinile, Zamzamul ar fi fost un izvor curgător.»”

Ea a băut și și-a alăptat copilul. Îngerul i-a spus: „Nu vă temeți că veți fi pierduți, căci aici se află Casa lui Allah, pe care acest băiat și tatăl lui o vor ridica, iar Allah nu-i va lăsa să piară pe cei care aparțin Casei Sale.”

Locul Casei era ridicat deasupra pământului, asemenea unei movile, iar torenții se abăteau dinspre dreapta și dinspre stânga ei. Așa au rămas până când a trecut pe acolo un grup de oameni din Jurhum — sau o familie din Jurhum — venind pe drumul Kadaa. S-au așezat în partea de jos a Meccăi și au văzut o pasăre care zbura în cercuri. Au spus: «Pasărea aceasta se rotește deasupra apei; noi știm că în valea aceasta nu este apă.»

Au trimis unul sau doi cercetași, iar aceștia au găsit apa. S-au întors și i-au înștiințat despre ea, iar oamenii au venit. Mama lui Ismail era lângă apă. Ei au întrebat-o: «Ne dai voie să ne așezăm lângă tine?» Ea a răspuns: «Da, dar nu aveți drept asupra apei.»

Ei au spus: «Bine.» Ibn Abbas a spus: „Profetul (Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pacea) a spus: «Aceasta i-a plăcut mamei lui Ismail, căci îi era dragă tovărășia oamenilor.» S-au așezat acolo și și-au chemat familiile, care au venit și s-au așezat împreună cu ei. În cele din urmă, acolo s-au stabilit mai multe familii.

Băiatul a crescut și a învățat araba de la ei. Când a ajuns la vârsta bărbăției, ei l-au apreciat și l-au îndrăgit, iar după ce a ajuns la maturitate, l-au căsătorit cu o femeie dintre ei. Mama lui Ismail a murit, iar Avraam a venit, după ce Ismail se căsătorise, să vadă ce lăsase în urmă...” Povestea aceasta am relatat-o în sura Al-Baqara.

Despre cuvintele lui Allah: „Doamne, pentru ca ei să împlinească Rugăciunea [As-Salat]. Și fă inimile unor oameni...” — „inimile” (af’ida) este pluralul lui „inimă” (fu’ad). „Să încline cu dragoste către ei” înseamnă să-i dorească și să tânjească după ei. As-Suddi a spus: Sensul este: îndreaptă inimile oamenilor către acest loc.

Mujahid a spus: Dacă ar fi zis „inimile oamenilor”, atunci persanii, romanii, turcii și indienii s-ar fi înghesuit la voi. Said ibn Jubayr a spus: Evreii, creștinii și magii ar fi făcut pelerinajul; însă Allah a spus: „inimile unor oameni”, adică ale musulmanilor.

„Și dă-le lor din roade” — roade precum cele pe care le-ai dat locuitorilor așezărilor cu apă. „Poate că ei vor fi mulțumitori.”

Despre cuvintele „Doamne, cu adevărat ei i-au dus în rătăcire pe mulți oameni”: mulți s-au îndepărtat din pricina idolilor de calea călăuzirii, până când au ajuns să-i adore. Aceasta este o exprimare inversată, asemenea cuvintelor lui Allah: „Acela nu este decât Șeitanul, care îi înfricoșează pe cei apropiați lui” (Al Imran, 3:175), adică îi înfricoșează prin cei apropiați lui. S-a spus și că rătăcirea a fost atribuită idolilor fiindcă ei sunt pricina ei, așa cum cineva spune: „Lumea m-a ispitit”, atribuind ispitirea lumii, fiindcă ea este pricina ispitei.

„Iar cel ce mă va urma va fi dintre ai mei”, adică va fi dintre cei care urmează religia mea. „Iar cel ce nu mi se va supune — cu adevărat, Tu ești Iertător, Îndurător.” As-Suddi a spus: Sensul este: „Cel care nu mi s-a supus, dar apoi s-a căit.” Muqatil ibn Hayyan a spus: „Cel care nu mi s-a supus în ceea ce este mai puțin decât asocierea de parteneri [lui Allah].”

S-a mai spus că Avraam a rostit aceste cuvinte înainte ca Allah să-l înștiințeze că asocierea de parteneri nu este iertată.

„Doamne, cu adevărat, Tu știi și ce ținem ascuns și ce lăsăm să se vadă” — dintre lucrurile noastre. Ibn Abbas și Muqatil au spus că se referă la dorul și tristețea lui pentru Ismail și mama lui, pe care îi așezase într-o vale fără verdeață. „Căci nu-I este nimic ascuns lui Allah, nici de pe Pământ și nici din Cer.” S-a spus că această frază este parte din cuvintele lui Avraam.

Cei mai mulți au spus însă că Allah Preaînaltul este Cel care spune: „Căci nu-I este nimic ascuns lui Allah, nici de pe Pământ și nici din Cer.”

Despre cuvintele lui Allah, Cel Puternic și Măreț: „Doamne, fă acest oraș” — adică Sanctuarul — „un loc sigur”, adică un loc în care oamenii să se afle în siguranță. „Și ferește-mă pe mine și pe fiii mei [ca] să nu-i adorăm pe idoli.” A feri pe cineva de un lucru, a-l îndepărta de el, a-l ține departe de el și a se feri de el au sensuri apropiate.

Dacă se întreabă: Avraam (pacea fie asupra lui) era ocrotit de adorarea idolilor; cum se potrivește atunci această rugăciune? Și mulți dintre urmașii lui au adorat idoli; unde este răspunsul la rugăciune? Răspunsul este că Avraam s-a rugat pentru sporirea ocrotirii și a statorniciei. Cât despre urmașii lui, el s-a referit la fiii săi direcți, iar niciunul dintre ei nu a adorat idoli.

S-a mai spus că rugăciunea lui îi privea pe urmașii săi care erau credincioși.

„Doamne, iartă-mi mie și părinților mei.” Dacă se întreabă cum a cerut iertare pentru părinții săi, deși ei nu erau credincioși, s-a răspuns că mama lui se convertise la islam. S-a mai spus că a vrut să spună: „dacă se vor supune și se vor căi”; sau că a rostit aceasta înainte să-i devină limpede situația tatălui său. Allah l-a dezvinovățit pe prietenul Său intim pentru rugăciunea în favoarea tatălui său în sura At-Tawba.

„Și pentru dreptcredincioși” — adică iartă-i pe toți credincioșii. „În Ziua când se va face socoteala” înseamnă ziua când socoteala va apărea și va deveni vădită. S-a mai spus că sensul este „în ziua când oamenii se vor ridica pentru socoteală”, iar cuvântul „socoteală” a fost folosit cu sensul de „oameni”, fiindcă înțelesul este limpede.

Despre cuvintele „Laudă lui Allah, care mi i-a dat mie, în ciuda bătrânețelor mele, pe Ismail și pe Isaac”: „mi-a dat” înseamnă „mi-a dăruit”. „Cu adevărat, Domnul meu este Cel care aude rugăciunile.” Ibn Abbas a spus că Ismail s-a născut când Avraam avea nouăzeci și nouă de ani, iar Isaac când avea o sută doisprezece ani. Said ibn Jubayr a spus că Avraam a primit vestea despre Isaac când avea o sută șaptesprezece ani.

Despre cuvintele „Doamne, fă ca eu să împlinesc Rugăciunea [As-Salat] cu sârguință”: adică fă-mă dintre cei care împlinesc Rugăciunea cu toate elementele ei și o păzesc. „Ca și o parte din urmașii mei” înseamnă: fă ca o parte dintre urmașii mei să împlinească Rugăciunea. „Doamne, primește ruga mea” înseamnă: primește fapta și adorarea mea; adorarea a fost numită „rugă” [du‘a]. Într-un hadith se spune: „Rugăciunea este miezul adorării.” S-a mai spus că sensul este: primește rugăciunea mea.