Rugăciunea lui Iosif pentru statornicie

Tafsirul șeicului Abdurrahman as-Saadi

După ce Dumnezeu i-a dăruit lui Iosif stăpânirea pe pământ și domnia, i-a bucurat ochii prin reunirea cu părinții și frații săi și i-a dat o cunoaștere măreață, Iosif a spus, recunoscând binecuvântarea lui Dumnezeu, mulțumindu-I pentru ea și rugându-L să-l statornicească în Islam: „Doamne, Tu mi-ai dăruit o parte din stăpânire” — căci el răspundea de grânarele țării și de administrarea lor și era un mare dregător al regelui — „și m-ai învățat tâlcuirea relatărilor”, adică tâlcuirea relatărilor din Cărțile pogorâte, interpretarea viselor și alte ramuri ale cunoașterii.

„Creatorule al cerurilor și al pământului, Tu ești Ocrotitorul meu în această lume și în Lumea de Apoi. Ia-mi viața fiind musulman” — adică păstrează-mă în Islam și statornicește-mă în el până când mă vei chema la Tine, astfel încât să mor în această stare. Aceasta nu era o rugăminte de a grăbi moartea. „Și alătură-mă celor drepți”, dintre profeții virtuoși și aleșii cei mai buni.

Tafsirul imamului Ibn Kathir

Aceasta este o rugăciune a lui Iosif, cel drept, pe care el I-a adresat-o Domnului său, Preaînaltul și Mărețul, după ce binecuvântarea asupra lui s-a împlinit: s-a reunit cu părinții și frații săi, iar Dumnezeu l-a dăruit cu profeția și domnia. El L-a rugat pe Domnul său, Preaînaltul și Mărețul, ca, așa cum Și-a desăvârșit binecuvântarea asupra lui în această lume, să o păstreze și pentru el în Viața de Apoi și să-l cheme la Sine în starea de musulman, atunci când îi va veni moartea. Așa a spus al-Dahhāk.

Și L-a rugat să-l alăture celor drepți, adică fraților săi dintre profeți și trimiși — asupra tuturor fie rugăciunea și pacea lui Dumnezeu.

Este posibil ca Iosif (pacea fie asupra lui) să fi rostit această rugăciune când se afla în agonie, așa cum s-a relatat autentic în cele două Sahih-uri de la Aisha (Dumnezeu să fie mulțumit de ea): Trimisul lui Dumnezeu (Dumnezeu să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace) își ridica degetul în timp ce murea și spunea: „O, Allah, către Însoțitorul Preaînalt! O, Allah, către Însoțitorul Preaînalt! O, Allah, către Însoțitorul Preaînalt!”

Este posibil și să-L fi rugat să-l cheme la Sine în starea de musulman și să-l alăture celor drepți atunci când i-ar fi venit sorocul și i s-ar fi sfârșit viața, nu să-i împlinească cererea pe loc, așa cum cineva îi spune altuia: „Să te cheme Dumnezeu la Sine în starea de musulman”, sau cum se roagă omul: „O, Allah, ține-ne în viață ca musulmani, cheamă-ne la Tine ca musulmani și alătură-ne celor drepți.”

Este posibil și să fi cerut împlinirea imediată a acestui lucru, iar aceasta să fi fost îngăduită în legea lor, așa cum a spus Qatāda cu privire la cuvintele: „Ia-mi viața fiind musulman și alătură-mă celor drepți”: după ce Dumnezeu i-a reunit familia și i-a bucurat ochii, Iosif era cufundat în bunurile, domnia și belșugul acestei lumi, dar a tânjit după cei drepți care îl precedaseră. Ibn Abbas spunea: „Niciun profet nu și-a dorit moartea înainte de Iosif (pacea fie asupra lui).” Ibn Jarīr și al-Suddī au relatat, de asemenea, de la Ibn Abbas că el a fost primul profet care a rostit această rugăciune.

Este posibil ca aceasta să însemne că a fost primul care a cerut să moară în starea de supunere față de Dumnezeu, așa cum Noe a fost primul care a spus: „Doamne, iartă-mă pe mine, pe părinții mei și pe cel care intră în casa mea ca dreptcredincios” (Nūḥ, 71:28). Este posibil și să fi fost primul care a cerut împlinirea imediată a acestei dorințe, iar acesta este sensul aparent al relatării lui Qatāda. Totuși, acest lucru nu este îngăduit în legea noastră.

Imam Ahmad ibn Hanbal (Dumnezeu să aibă milă de el) a spus: «Ismā‘īl ibn Ibrāhīm ne-a povestit: ‘Abd al-‘Azīz ibn Ṣuhayb ne-a povestit, de la Anas ibn Mālik, că Trimisul lui Dumnezeu (Dumnezeu să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace) a spus: „Niciunul dintre voi să nu-și dorească moartea din pricina unei nenorociri care l-a lovit. Dacă totuși nu poate să nu și-o dorească, să spună: «O, Allah, ține-mă în viață câtă vreme viața este mai bună pentru mine și cheamă-mă la Tine când moartea este mai bună pentru mine.»”»

Imam Ahmad a mai spus: «Abū al-Mughīrah ne-a povestit: Ma‘ān ibn Rifā‘ah ne-a povestit, iar el a spus: ‘Alī ibn Yazīd mi-a povestit, de la al-Qāsim, de la Abū Umāmah: Am stat împreună cu Trimisul lui Dumnezeu și am vorbit despre cele ce înmoaie inimile noastre. Sa‘d ibn Abī Waqqāṣ a plâns mult și a spus: „O, de-aș fi murit!” Profetul (Dumnezeu să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace) i-a spus: „Sa‘d, în prezența mea îți dorești moartea?”

A repetat aceasta de mai multe ori, apoi a spus: „Sa‘d, dacă ai fost creat pentru Paradis, cu cât viața ta este mai lungă și faptele tale mai bune, cu atât este mai bine pentru tine.”»

Imam Ahmad a mai spus: «Ḥasan ne-a povestit: Ibn Lahī‘ah ne-a povestit: Abū Yūnus — adică Sulaym ibn Jubayr — mi-a povestit, de la Abū Hurayrah, că Profetul (Dumnezeu să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace) a spus: „Niciunul dintre voi să nu-și dorească moartea și să nu se roage să moară înainte ca aceasta să vină, decât dacă este sigur de faptele sale. Când omul moare, faptele sale se întrerup, iar viața credinciosului nu-i sporește decât binele.”» Această relatare a fost transmisă numai de Ahmad.

Aceasta se aplică atunci când nenorocirea îl privește pe om numai pe el. Dacă este vorba despre o încercare care îi amenință credința, este îngăduit să ceară moartea, așa cum Dumnezeu a relatat despre vrăjitori, atunci când Faraon a încercat să-i abată de la religia lor și i-a amenințat cu moartea: „Doamne, revarsă asupra noastră răbdare și cheamă-ne la Tine ca musulmani” (al-A‘rāf, 7:126). Iar Maria, când au cuprins-o durerile nașterii și s-a sprijinit de trunchiul unui curmal, a spus: „O, de-aș fi murit înainte de aceasta și aș fi fost cu totul uitată!”

(Maryam, 19:23), căci știa că oamenii o vor învinui de desfrânare: nu avea soț, însă rămăsese însărcinată și născuse, iar ei puteau întreba: „Cum s-a întâmplat aceasta?” De aceea, mai întâi i-au spus: „O, Maria, ai săvârșit un lucru nemaiauzit! O, soră a lui Aaron, tatăl tău nu a fost un om rău, iar mama ta nu a fost o desfrânată” (Maryam, 19:27–28). Dumnezeu i-a dat însă o ieșire din acea situație și a făcut pruncul să vorbească din leagăn, spunând că este robul lui Dumnezeu și trimisul Său.

Acesta a fost un semn măreț și o minune uimitoare — asupra lui fie rugăciunea și pacea lui Dumnezeu.

În relatarea despre vis și rugăciunea cuprinse în hadithul lui Mu‘ādh, transmis de imam Ahmad și al-Tirmidhī, se spune: „Iar dacă hotărăști să încerci un popor, cheamă-mă la Tine fără să fiu încercat.”

Imam Ahmad a spus: «Abū Salamah ne-a povestit — ‘Abd al-‘Azīz ibn Muḥammad mi-a povestit, de la ‘Amr, de la ‘Āṣim, de la ‘Umar ibn Qatādah, de la Maḥmūd ibn Labīd, că Profetul (Dumnezeu să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace) a spus: „Sunt două lucruri pe care fiul lui Adam le detestă: moartea, deși moartea este mai bună pentru credincios, și puținătatea averii, deși puțina avere înseamnă o socoteală mai ușoară.”»

Așadar, când apar încercări în privința credinței, este îngăduit să ceri moartea. De aceea, ‘Alī ibn Abī Ṭālib (Dumnezeu să fie mulțumit de el), spre sfârșitul domniei sale, când a văzut că lucrurile nu se îndreptau și că situația devenea tot mai grea, a spus: „O, Allah, ia-mă la Tine; m-am săturat de ei și ei s-au săturat de mine.” Iar al-Bukhārī (Dumnezeu să aibă milă de el), când a trecut prin acele încercări și prin cele întâmplate între el și conducătorul Khorasanului, a spus: „O, Allah, cheamă-mă la Tine.”

În hadith se spune: „Omul va trece pe lângă un mormânt — în vremea lui Dajjāl — și va spune: «O, de-aș fi în locul celui din mormânt!»”, din pricina încercărilor, tulburărilor, nenorocirilor și lucrurilor înspăimântătoare pe care le va vedea, încercări pentru toți cei încercați.

Abū Ja‘far ibn Jarīr a spus: S-a relatat că fiii lui Iacov, care făcuseră ceea ce făcuseră împotriva lui Iosif, i-au cerut tatălui lor să ceară iertare pentru ei, iar Dumnezeu i-a primit căința, i-a iertat și le-a șters păcatele. Al-Qāsim ne-a povestit: al-Ḥasan ne-a povestit: Ḥajjāj mi-a povestit, de la Ṣāliḥ al-Murrī, de la Yazīd al-Raqāshī, de la Anas ibn Mālik, care a spus: «După ce Dumnezeu i-a reunit familia lui Iacov și i-a bucurat ochii, fiii săi s-au retras și au vorbit între ei. Unul a spus: „Nu știți ce ați făcut și cât a suferit bătrânul din pricina voastră, precum și cât a suferit Iosif?”

Ei au răspuns: „Ba da.” El a spus: „Nu vă lăsați amăgiți de faptul că ei v-au iertat. Ce veți face însă în fața Domnului vostru?” Au hotărât să meargă la bătrân. S-au așezat înaintea lui, iar Iosif ședea lângă tatăl său.

Ei au spus: „Tată, am venit la tine cu o chestiune cum nu ți-am mai adus niciodată și am fost loviți de o nenorocire cum nu ne-a mai lovit niciodată.” L-au mișcat până când el — iar profeții sunt cei mai milostivi dintre oameni — i-a întrebat: „Ce aveți, fiii mei?” Ei au spus: „Știi ce ți-am făcut ție și ce i-am făcut fratelui nostru Iosif?” El a răspuns: „Da.”

Ei au întrebat: „Nu ne-ați iertat tu și el?” Amândoi au răspuns: „Ba da.” Ei au spus: „Iertarea voastră nu ne este de niciun folos dacă Dumnezeu nu ne-a iertat.” El a întrebat: „Ce doriți, fiii mei?” Ei au răspuns: „Dorim să te rogi lui Dumnezeu pentru noi.

Dacă îți va veni revelația de la Dumnezeu că ne-a iertat pentru ceea ce am făcut, ochii ni se vor bucura și inimile ni se vor liniști; altfel, nu vom mai avea niciodată bucurie în această lume.” Bătrânul s-a ridicat și s-a îndreptat spre qibla. Iosif s-a ridicat în spatele tatălui său, iar ei s-au așezat în spatele amândurora, smeriți și umili. El s-a rugat, iar Iosif a spus „Amin”, însă rugăciunea pentru ei nu a fost primită timp de douăzeci de ani — Ṣāliḥ al-Murrī a spus că aceasta era menită să-i înfricoșeze.

Când s-au împlinit douăzeci de ani, Gabriel (pacea fie asupra lui) a coborât la Iacov și i-a spus: „Dumnezeu m-a trimis la tine să-ți aduc vestea bună că ți-a primit rugăciunea pentru fiii tăi, i-a iertat pentru ceea ce au făcut și a încheiat cu ei legământul că, după tine, vor fi profeți.”» Această relatare este atribuită lui Anas, dar Yazīd al-Raqāshī și Ṣāliḥ al-Murrī sunt foarte slabi ca transmițători.

Al-Suddī a menționat că, atunci când Iacov (pacea fie asupra lui) se afla în pragul morții, i-a cerut lui Iosif să-l îngroape lângă Avraam și Isaac. După ce a murit, Iosif i-a îmbălsămat trupul și l-a trimis în Șām, unde a fost îngropat lângă ei — asupra tuturor fie pacea. Această relatare este transmisă și de al-Bukhārī și Muslim, în ale căror versiuni se spune: „Niciunul dintre voi să nu-și dorească moartea din pricina unei nenorociri care l-a lovit. Dacă este binefăcător, poate spori în bine, iar dacă este răufăcător, poate că i se va da prilejul să se îndrepte.

Ci să spună: «O, Allah, ține-mă în viață câtă vreme viața este mai bună pentru mine și cheamă-mă la Tine când moartea este mai bună pentru mine.»”

Tafsirul lui al-Baghawi

„Doamne, mi-ai dăruit o parte din stăpânire” — adică stăpânirea Egiptului. Stăpânirea înseamnă întinderea autorității și a puterii de acțiune pentru cel care conduce și administrează.

„Și m-ai învățat tâlcuirea relatărilor” — adică interpretarea viselor. „Creatorule” înseamnă: „O, Creatorule”.

„Creatorule al cerurilor și al pământului” — adică Cel care le-a creat.

„Tu ești Ocrotitorul meu” — adică Ajutorul meu și Cel care Se îngrijește de treburile mele.

„În această lume și în Lumea de Apoi. Ia-mi viața fiind musulman” — adică: „Cheamă-mă la Tine fiind musulman”.

„Și alătură-mă celor drepți” — se referă la strămoșii săi, profeții. Qatāda a spus: „Dintre profeți, numai Iosif a cerut moartea.” În relatare se spune că, după ce Dumnezeu i-a reunit familia și i-a adus părinții și rudele, el a tânjit după Domnul său, Preaînaltul și Mărețul, și a rostit aceste cuvinte. Al-Ḥasan a spus că a mai trăit mulți ani după aceea.

Un altul a spus că, după ce a rostit aceste cuvinte, nu a mai trecut nici măcar o săptămână până când a murit.

Părerile sunt diferite cu privire la cât timp a fost Iosif despărțit de tatăl său. Al-Kalbī a spus: douăzeci și doi de ani. Potrivit unei alte relatări: patruzeci de ani. Al-Ḥasan a spus că Iosif a fost aruncat în fântână la vârsta de șaptesprezece ani, a stat despărțit de tatăl său optzeci de ani, a mai trăit douăzeci și trei de ani după întâlnirea cu Iacov și a murit la vârsta de o sută douăzeci de ani.

În Tora se spune că a murit la o sută zece ani. Iosif a avut trei copii cu soția lui al-‘Azīz: Efraim, Mișa și Rahma, soția lui Iov cel încercat (pacea fie asupra lui). Potrivit unei alte relatări, Iosif a mai trăit șaizeci de ani după moartea tatălui său; alții au spus că a trăit mai mult. Părerile sunt diferite în această privință.

A murit la o sută douăzeci de ani și l-au îngropat în Nil, într-un sicriu de marmură. Când a murit, oamenii s-au certat între ei cu privire la locul unde să-l îngroape: locuitorii fiecărui cartier doreau să fie îngropat în cartierul lor, în speranța de a primi binecuvântarea lui, până când au fost pe punctul de a se lupta. Atunci au hotărât să-l îngroape în Nil, în locul de unde apa se răspândește prin Egipt, pentru ca apa să curgă peste el și binecuvântarea lui să ajungă la toți. ‘Ikrimah a spus că a fost îngropat pe malul drept al Nilului, iar acel mal a devenit roditor, în timp ce celălalt a rămas neroditor.

L-au mutat apoi în mijlocul râului, măsurând locul cu un lanț, și ambele maluri au devenit roditoare. În cele din urmă, Moise l-a scos de acolo și l-a îngropat lângă strămoșii săi, în Șām. După aceea, a fost mutat pe malul stâng, care a devenit roditor, în timp ce celălalt mal a rămas neroditor.