Recunoștință și îndreptarea urmașilor

Tafsirul șeicului Abdurrahman as-Saadi

Aceasta face parte dintre dovezile blândeții Sale față de robii Săi și ale recunoașterii dreptului părinților: El le-a poruncit copiilor și i-a îndemnat să se poarte frumos cu părinții lor, prin vorbe blânde și cuviincioase, prin oferirea banilor și întreținerea lor, precum și prin alte feluri de bunătate. Apoi a atras atenția asupra motivului care face ca aceasta să fie o datorie, amintind ce a îndurat mama din pricina copilului ei: greutățile și suferințele din timpul sarcinii, apoi greaua durere a nașterii, urmate de osteneala alăptării și a îngrijirii copilului.

Cele menționate nu sunt o perioadă scurtă, de o oră sau două, ci una îndelungată, de treizeci de luni: sarcina durează nouă luni sau aproximativ atât, iar restul este perioada alăptării. Aceasta este situația obișnuită.

Din acest verset, împreună cu cuvintele Sale: „Mamele să-și alăpteze copiii doi ani întregi” (Al-Baqara, 2:233), se deduce că durata minimă a sarcinii este de șase luni: dacă din cele treizeci de luni se scad cei doi ani ai alăptării, rămân șase luni pentru sarcină.

„Până când ajunge la deplina sa putere” înseamnă: până la limita puterii, tinereții și desăvârșirii rațiunii sale. „Și împlinește patruzeci de ani, spune: «Doamne, ajută-mă»”, adică: inspiră-mă și dă-mi putința „să-Ți aduc mulțumire pentru binefacerea Ta, cu care Te-ai îndurat de mine și de părinții mei”, adică pentru binefacerile religioase și cele lumești. A-I mulțumi înseamnă să folosești binefacerile în ascultare față de Cel care le-a dăruit și le-a revărsat, să-I recunoști binefacerea, să-ți mărturisești neputința de a-I mulțumi pe măsura cuvenită și să te străduiești să-L lauzi pentru ele.

Binefacerile revărsate asupra părinților sunt binefaceri și pentru copiii și urmașii lor, căci și aceștia trebuie să primească o parte din ele, din cauzele și urmările lor. Aceasta este cu atât mai adevărat în privința binefacerilor religiei, deoarece evlavia părinților, prin cunoaștere și fapte, este unul dintre cele mai mari mijloace prin care copiii lor ajung evlavioși.

„Și să împlinesc o faptă bună care să-Ți placă” — o faptă care cuprinde tot ceea ce o face bună și este ferită de tot ceea ce o strică. Aceasta este fapta pe care Allah o iubește, o primește și pentru care răsplătește.

„Și fă ca urmașii mei să fie oameni buni” — după ce s-a rugat pentru propria îndreptare, s-a rugat și pentru urmașii săi, cerându-I lui Allah să le îndrepte starea. El arată că îndreptarea lor le aduce folos părinților, prin cuvintele: „pentru mine”. „Eu mă întorc la Tine, căindu-mă” pentru păcate și neascultare și revin la ascultarea de Tine, „și eu sunt dintre cei supuși [musulmani]”.

Tafsirul imamului Ibn Kathir

După ce în versetul anterior Allah a menționat unicitatea Sa, adorarea făcută cu sinceritate numai Lui și statornicia în ascultarea de El, a alăturat porunca de a ne purta cu părinții, așa cum se întâmplă în mai multe versete din Coran. El a spus: „Domnul tău a hotărât să nu-L adorați decât pe El și să vă purtați frumos cu părinții” (Al-Isrā’, 17:23) și: „Fii recunoscător Mie și părinților tăi; la Mine este întoarcerea” (Luqmān, 31:14), precum și în multe alte versete.

Aici a spus: „Noi i-am poruncit omului să se poarte frumos cu părinții săi”, adică le-am poruncit oamenilor să fie buni cu ei și să-i trateze cu blândețe.

Abu Dawud al-Tayālisi a relatat: Shu‘ba ne-a povestit, spunând: „Sammāk ibn Harb mi-a spus: L-am auzit pe Mus‘ab ibn Sa‘d relatând de la Sa‘d: Mama lui Sa‘d i-a spus: «Oare Allah nu ți-a poruncit să te supui părinților? Nu voi mânca și nu voi bea până când nu vei renega credința în Allah.» Ea s-a abținut de la mâncare și băutură, până când oamenii au început să-i deschidă gura cu un toiag.” Atunci a fost revelat acest verset: „Noi i-am poruncit omului să se poarte frumos cu părinții săi” (Al-‘Ankabūt, 29:8).

Muslim și autorii cărților Sunan, cu excepția lui Ibn Mājah, au transmis această relatare de la Shu‘ba, cu același lanț de transmițători, într-o versiune asemănătoare, dar mai amplă.

„Mama sa l-a purtat cu dureri” înseamnă că, din pricina lui, ea a îndurat în timpul sarcinii greutăți și oboseală: pofte și stări de rău, amețeli, greutate, suferință și alte feluri de osteneală și dificultăți la care sunt supuse femeile însărcinate. „Și l-a născut cu dureri” înseamnă că a îndurat, de asemenea, greutatea și intensitatea durerilor facerii.

„Purtarea lui și înțărcarea lui sunt treizeci de luni.” Ali, Allah să fie mulțumit de el, a dedus din acest verset, împreună cu versetul din Sura Luqmān: „Înțărcarea lui este în doi ani” (Luqmān, 31:14), și cu versetul: „Mamele să-și alăpteze copiii doi ani întregi, pentru cel care dorește să împlinească alăptarea” (Al-Baqara, 2:233), că durata minimă a sarcinii este de șase luni. Aceasta este o deducție puternică și corectă, cu care au fost de acord Uthman și un grup de companioni, Allah să fie mulțumit de ei.

Muhammad ibn Ishaq ibn Yasār a relatat de la Yazīd ibn ‘Abd Allah ibn Qusayt, de la Baj‘a ibn ‘Abd Allah al-Juhanī, care a spus: „Un bărbat dintre ai noștri s-a căsătorit cu o femeie din tribul Juhayna, iar ea a născut după ce purtase sarcina exact șase luni. Soțul ei s-a dus la Uthman și i-a povestit cele întâmplate. Uthman a trimis după ea. Când s-a ridicat să-și îmbrace hainele, sora ei a început să plângă.

Femeia a întrebat-o: «De ce plângi? Pe Allah, nicio făptură nu s-a apropiat de mine în afară de el. Allah hotărăște ceea ce voiește.» Când au adus-o la Uthman, acesta a poruncit să fie lapidată. Vestea a ajuns la Ali, care a venit la el și l-a întrebat: «Ce ai de gând să faci?»

Uthman a răspuns: «A născut după o sarcină de șase luni întregi. Se poate așa ceva?» Ali i-a spus: «Nu citești Coranul?» El a răspuns: «Ba da.» Ali a spus: «Nu L-ai auzit pe Allah spunând: «Purtarea lui și înțărcarea lui sunt treizeci de luni», și «doi ani întregi»?

Nu rămân decât șase luni.» Atunci Uthman a spus: «Pe Allah, nu mi-am dat seama de aceasta.» A poruncit să fie adusă femeia, dar au aflat că fusese deja executată. Baj‘a a spus: «Pe Allah, corbul nu seamănă cu alt corb și nici oul cu alt ou atât de mult cât semăna copilul cu tatăl lui.»

Când tatăl l-a văzut, a spus: «Este fiul meu; pe Allah, nu mă îndoiesc de asta.» Apoi Allah l-a încercat cu un abces care îi devora trupul și nu a încetat să-l mistuie până când a murit.” Ibn Abi Hatim a relatat această istorisire. Am menționat-o și printr-un alt lanț de transmitere, la explicarea versetului: „Eu sunt primul dintre adoratori” (Az-Zukhruf, 43:81).

Ibn Abi Hatim a spus: „Tatăl meu ne-a povestit; Farwa ibn al-Maghra’ ne-a povestit; Ali ibn Mushir ne-a povestit de la Dawud ibn Abi Hind, de la ‘Ikrima, de la Ibn ‘Abbas, care a spus: «Dacă femeia naște după nouă luni de sarcină, îi sunt de ajuns douăzeci și una de luni de alăptare. Dacă naște după șapte luni, îi sunt de ajuns douăzeci și trei de luni de alăptare. Iar dacă naște după șase luni, atunci alăptarea durează doi ani întregi, căci Allah Preaînaltul spune: «Purtarea lui și înțărcarea lui sunt treizeci de luni».»”

„Până când ajunge la deplina sa putere” înseamnă: devine puternic, se maturizează și ajunge în floarea tinereții. „Și împlinește patruzeci de ani” — adică rațiunea, înțelegerea și judecata sa ajung la deplinătate. Se spune că, de obicei, omul nu se schimbă după ceea ce este la vârsta de patruzeci de ani. Abu Bakr ibn ‘Ayyāsh a relatat de la al-A‘mash, de la al-Qāsim ibn ‘Abd ar-Rahmān, care a spus: „L-am întrebat pe Masruq: «Când începe omul să fie tras la răspundere pentru păcatele sale?»

El a răspuns: «Când împlinește patruzeci de ani; atunci să fii cu băgare de seamă.»”

Al-Hāfiz Abu Ya‘lā al-Mawsili a spus: ‘Ubayd Allah al-Qawārīrī ne-a povestit; ‘Azra ibn Qays al-Azdī — care ajunsese la vârsta de o sută de ani — ne-a povestit; Abu al-Hasan as-Salūlī ne-a povestit de la el și a adăugat: Muhammad ibn ‘Amr ibn ‘Uthmān a relatat de la ‘Uthmān, de la Profet (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa), care a spus: „Robului musulman, când împlinește patruzeci de ani, Allah îi ușurează socoteala; când împlinește șaizeci de ani, Allah îi dăruiește întoarcerea către El; când împlinește șaptezeci de ani, locuitorii cerurilor îl iubesc; când împlinește optzeci de ani,

Allah îi statornicește faptele bune și îi șterge faptele rele; iar când împlinește nouăzeci de ani, Allah îi iartă păcatele trecute și viitoare, îl face mijlocitor pentru membrii familiei sale și îl trece în ceruri drept «prizonierul lui Allah pe pământ».” Această relatare a fost transmisă și pe alte căi și se găsește în Musnad-ul imamului Ahmad.

Al-Hajjāj ibn ‘Abd Allah al-Hakamī, unul dintre emirii omeiazi din Damasc, a spus: „Am renunțat la păcate și la fapte de neascultare timp de patruzeci de ani de rușine față de oameni, apoi am renunțat la ele de rușine față de Allah, Cel Preaputernic și Măreț.” Cât de frumos a spus poetul: „A rămas în tinerețe până când părul cărunt i-a acoperit capul; iar când l-a acoperit, i-a spus deșertăciunii: «Încetează!»”

„Spune: «Doamne, ajută-mă»” înseamnă: inspiră-mă „să-Ți aduc mulțumire pentru binefacerea Ta, cu care Te-ai îndurat de mine și de părinții mei” și „să împlinesc o faptă bună care să-Ți placă” în viitor. „Și fă ca urmașii mei să fie oameni buni” înseamnă: urmașii și descendenții mei. „Eu mă întorc la Tine, căindu-mă, și eu sunt dintre cei supuși [musulmani].” În aceasta este îndrumare pentru cel care împlinește patruzeci de ani să-și reînnoiască pocăința și întoarcerea la Allah, Cel Preaputernic și Măreț, și să ia hotărârea fermă de a stărui în ele.

Abu Dawud a relatat în Sunan-ul său de la Ibn Mas‘ud, Allah să fie mulțumit de el, că Trimisul lui Allah (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) îi învăța să spună în tashahhud: „O, Allah, unește inimile noastre, îndreaptă relațiile dintre noi, călăuzește-ne pe căile păcii, izbăvește-ne din întuneric către lumină, ferește-ne de faptele rușinoase, cele vădite și cele ascunse, binecuvântează-ne auzul, văzul, inimile, soțiile și urmașii; primește căința noastră, căci Tu ești Primitorul căinței, Milostivul; fă-ne dintre cei recunoscători pentru binefacerile Tale, care Te laudă pentru ele și le primesc cu recunoștință, și desăvârșește-le pentru noi.”

Tafsirul lui al-Baghawi

Cuvintele lui Allah, Cel Preaputernic și Măreț: „Noi i-am poruncit omului să se poarte frumos cu părinții săi.” Recitatorii din Kufa au citit „iḥsānan” [„cu bunătate”].

„Mama sa l-a purtat cu dureri și l-a născut cu dureri” — se referă la intensitatea durerilor facerii. Recitatorii din Hijaz și Abu ‘Amr au citit „karhan”, cu vocala „a” la litera kāf în ambele locuri; ceilalți au citit „kurhan”, cu vocala „u”.

„Purtarea lui și înțărcarea lui” — adică înțărcarea sa. Ya‘qūb a citit „wa faṣluhu”, fără alif. „Sunt treizeci de luni” se referă la durata minimă a sarcinii, care este de șase luni, și la durata maximă a alăptării, care este de douăzeci și patru de luni. ‘Ikrima a relatat de la Ibn ‘Abbas, Allah să fie mulțumit de el și de tatăl său, că a spus: „Dacă femeia poartă sarcina nouă luni, alăptează douăzeci și una de luni; iar dacă poartă sarcina șase luni, alăptează douăzeci și patru de luni.”

„Până când ajunge la deplina sa putere” înseamnă limita puterii, capătul tinereții și deplina sa maturitate, adică perioada dintre optsprezece și patruzeci de ani. La aceasta se referă cuvintele: „Și împlinește patruzeci de ani.”

As-Suddī și ad-Dahhāk au spus că versetul a fost revelat cu privire la Sa‘d ibn Abi Waqqās; povestea a fost menționată mai înainte. Alții au spus că a fost revelat cu privire la Abu Bakr as-Siddiq, la tatăl său, Abu Quhafa, ‘Uthmān ibn ‘Amr, și la mama sa, Umm al-Khayr bint Sakhr ibn ‘Amr. Ali ibn Abi Tālib a spus: „Versetul a fost revelat cu privire la Abu Bakr: ambii săi părinți au îmbrățișat Islamul și nimeni dintre emigranți în afară de el nu i-a avut pe ambii părinți musulmani. Allah l-a îndemnat să se poarte frumos cu ei, iar această poruncă a rămas valabilă și după el.”

Abu Bakr l-a însoțit pe Profet (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) într-o călătorie comercială în Siria, când Abu Bakr avea optsprezece ani, iar Profetul douăzeci. Când Abu Bakr a împlinit patruzeci de ani, iar Profetul a fost trimis ca profet, el a crezut în el și L-a rugat pe Domnul său.

„A spus: «Doamne, ajută-mă»” — adică inspiră-mă „să-Ți aduc mulțumire pentru binefacerea Ta, cu care Te-ai îndurat de mine și de părinții mei”, prin călăuzire și credință, „și să împlinesc o faptă bună care să-Ți placă.” Ibn ‘Abbas a spus: „Allah, Cel Preaputernic și Măreț, i-a răspuns rugăciunii: Abu Bakr a eliberat nouă credincioși care erau chinuiți pentru credința în Allah și, ori de câte ori își dorea să facă un bine, Allah îl ajuta să-l împlinească.” Apoi s-a rugat și a spus: „Și fă ca urmașii mei să fie oameni buni.” Allah i-a răspuns rugăciunii: niciunul dintre copiii lui nu a fost decât credincios.

Astfel, Abu Bakr i-a avut musulmani pe ambii părinți și pe toți copiii săi. Abu Quhafa a ajuns să-l întâlnească pe Profet; la fel, fiul său Abu Bakr, fiul lui Abu Bakr, ‘Abd ar-Rahmān ibn Abi Bakr, și fiul lui ‘Abd ar-Rahmān, Abu ‘Atīq. Nimeni dintre companioni nu a avut parte de aceasta.

„Eu mă întorc la Tine, căindu-mă, și eu sunt dintre cei supuși [musulmani]”, asemenea cuvintelor lui Allah Preaînaltul: „Și purtați-vă frumos cu părinții” (Al-Baqara, 2:83).