Iertare și ocrotire divină

Tafsirul șeicului Abdurrahman as-Saadi

Când a fost pogorât cuvântul Celui Preaînalt: „Fie că arătați ceea ce se află în sufletele voastre, fie că ascundeți, Allah vă va cere socoteală pentru aceasta” (2:284), acest lucru i-a apăsat pe musulmani, deoarece au crezut că vor fi trași la răspundere pentru ceea ce se petrece în inimă, fie că este statornic ori trecător și se așază în ea. Atunci Allah i-a înștiințat prin acest verset că El nu impune niciunui suflet decât ceea ce îi stă în putință, adică un lucru pe care puterea lui îl poate cuprinde, și nu îi impune ceva care să-i fie peste măsură și să-l împovăreze.

Așa cum spune Allah Preaînaltul: „El nu v-a pus în religie nicio greutate” (22:78).

În esență, poruncile și interdicțiile nu sunt lucruri care să apese sufletele; dimpotrivă, ele sunt hrană pentru suflete, leac pentru trupuri și apărare împotriva vătămării. Allah Preaînaltul le-a poruncit robilor ceea ce le-a poruncit din milostivire și bunăvoință față de ei. Mai mult, dacă se ivește vreuna dintre scuzele care pot pricinui greutate, se acordă ușurare și înlesnire: fie prin anularea obligației pentru cel căruia i se cere, fie prin anularea unei părți din ea, așa cum se întâmplă cu ușurările acordate bolnavului, călătorului și altora.

Apoi Allah Preaînaltul a înștiințat că fiecare suflet va avea ceea ce a dobândit ca bine, iar împotriva lui va fi ceea ce a dobândit ca rău. Niciun purtător de povară nu va purta povara altuia, iar faptele bune ale robului nu vor trece la altcineva. Folosirea verbului „a dobândi” (kasaba) pentru bine arată că omul poate obține fapta bună printr-un efort cât se poate de mic, ba chiar numai prin intenția inimii. Iar folosirea verbului „a-și agonisi” (iktasaba) pentru fapta rea arată că fapta rea nu i se consemnează omului până când nu o săvârșește și nu depune efort în acest sens.

După ce Allah Preaînaltul a vorbit despre credința Mesagerului și a dreptcredincioșilor împreună cu el și despre răsplătirea fiecărui făptuitor pentru fapta sa, iar omul este supus greșelii, neglijenței și uitării, și după ce a înștiințat că nu ne impune decât ceea ce putem îndura și cuprinde prin puterea noastră, El ne-a înștiințat despre rugăciunea dreptcredincioșilor pentru aceasta. Profetul, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, ne-a înștiințat că Allah a spus: „Am făcut aceasta”, răspunzând acestei rugăciuni. Ei spun: „Doamne, nu ne pedepsi dacă am uitat sau am greșit”.

Deosebirea dintre cele două este următoarea: uitarea înseamnă ca inima să nu-și mai amintească ceea ce i s-a poruncit, iar omul să nu facă acel lucru din uitare. Greșeala înseamnă ca cineva să urmărească un lucru pe care îi este îngăduit să-l urmărească, dar să ajungă să facă ceva ce nu îi este îngăduit. Allah a iertat aceste două lucruri acestei comunități, din milostivire și bunăvoință față de ea.

Astfel, dacă cineva se roagă într-o haină uzurpată sau necurată, ori uită că are o impuritate pe trup, ori vorbește în rugăciune din uitare, ori face ceva care anulează postul din uitare, ori încalcă din uitare una dintre interdicțiile stării de sacralizare rituală (iḥrām), dacă prin aceasta nu provoacă o pagubă, îi este iertat. De asemenea, nu încalcă un jurământ dacă face din uitare ceea ce jurase să nu facă. Iar dacă greșește și pricinuieste moartea unei persoane sau o pagubă materială, nu are păcat, deși despăgubirea rămâne obligatorie pentru simpla producere a pagubei.

Tot astfel, dacă cineva uită să rostească numele lui Allah în situațiile în care acest lucru este obligatoriu, aceasta nu îi dăunează.

„Doamne, nu ne împovăra cu o sarcină grea” — adică nu ne impune obligații grele — „așa cum ai impus-o celor de dinaintea noastră”. Allah a făcut aceasta, ușurând acestei comunități poruncile privind purificarea și diferitele aspecte ale actelor de adorare, într-o măsură în care nu le-a ușurat altor comunități.

„Doamne, nu ne împovăra cu ceea ce nu putem îndura” — Allah a făcut aceasta; Lui I se cuvine lauda. „Și fii îngăduitor cu noi, iartă-ne și fii milostiv cu noi.” Prin îngăduință și iertare sunt îndepărtate lucrurile neplăcute și rele, iar prin milostivire se îndreaptă lucrurile.

„Tu ești Ocrotitorul nostru” — adică Domnul nostru, Stăpânul nostru și Dumnezeul nostru, a Cărui ocrotire asupra noastră nu a încetat de când ne-a adus la existență și ne-a creat. Binefacerile Tale ne însoțesc necontenit, în orice clipă. Apoi ne-ai dăruit binecuvântarea măreață și harul imens al Islamului, de care depind toate celelalte binecuvântări. Te rugăm, Doamne și Ocrotitor al nostru, să desăvârșești binecuvântarea Ta asupra noastră, ajutându-ne să biruim neamul necredincioșilor, care s-au lepădat de Tine și de mesagerii Tăi, s-au împotrivit oamenilor religiei Tale și au nesocotit porunca Ta.

Ajută-ne să-i biruim prin argument și lămurire, prin sabie și lance, dându-ne putere pe pământ, făcându-i pe ei să fie înfrânți și dăruindu-ne credința și faptele prin care se dobândește biruința. Lauda I se cuvine lui Allah, Stăpânul lumilor. Cu ajutorul și îndrumarea lui Allah s-a încheiat tâlcuirea surei Al-Baqara. Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace lui Muhammad.

Allah ne înștiințează despre credința Mesagerului și a dreptcredincioșilor împreună cu el, despre supunerea și ascultarea lor și despre faptul că, în același timp, ei cer iertare. El ne-a înștiințat că au crezut în Allah, în îngerii Lui, în Cărțile Lui și în mesagerii Lui.

Aceasta cuprinde credința în tot ceea ce Allah a spus despre Sine și în tot ceea ce mesagerii Lui au spus despre El, privind însușirile perfecțiunii Sale și atributele măreției Sale, atât în linii generale, cât și în amănunt; cuprinde și negarea asemănării [lui Allah cu făpturile], a tăgăduirii atributelor și a tuturor însușirilor de nedesăvârșire.

Aceasta cuprinde, de asemenea, credința în îngerii menționați de legile revelate, atât în linii generale, cât și în amănunt, și credința în toți mesagerii și toate Cărțile, adică în tot ceea ce mesagerii au vestit și în ceea ce Cărțile cuprind dintre vești, porunci și interdicții. Ei nu fac deosebire între niciunul dintre mesagerii Lui, ci cred în toți, căci aceștia sunt mijlocitori între Allah și robii Săi. A nu crede în unul dintre ei înseamnă a nu crede în toți, ba chiar a nu crede în Allah.

„Și au spus: «Am auzit»” ceea ce ne-ai poruncit și ne-ai interzis, „și ne-am supus” Ție în aceasta. Ei nu au fost dintre cei care spun: „Am auzit și ne-am răzvrătit”. Întrucât robul nu poate decât să fie uneori neglijent în împlinirea drepturilor lui Allah Preaînaltul și are nevoie necontenit de iertarea Lui, ei au spus: „Iertarea Ta” — adică Îți cerem să ierți neglijența și păcatele noastre și să ștergi cusururile de care suntem atinși. „Și la Tine este întoarcerea” — adică toate făpturile se vor întoarce la Tine și Tu le vei răsplăti pentru binele și răul pe care le-au făcut.

Tafsirul imamului Ibn Kathir

Relatări despre meritele acestor două versete nobile — Allah să ne facă să avem folos prin ele.

Prima relatare: Al-Bukhari a spus: Muhammad ibn Kathir ne-a relatat, Shu‘ba ne-a înștiințat, de la Sulayman, de la Ibrahim, de la ‘Abd ar-Rahman, de la Abu Mas‘ud, de la Profet, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, care a spus: „Cel care recită cele două versete...”. Și Abu Nu‘aym ne-a relatat: Sufyan ne-a relatat, de la Mansur, de la Ibrahim, de la ‘Abd ar-Rahman ibn Yazid, de la Abu Mas‘ud, care a spus: Mesagerul lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, a spus: „Cel care recită noaptea cele două versete de la sfârșitul surei Al-Baqara, acestea îi vor fi de ajuns.”

Ceilalți compilatori ai celor șase colecții de hadith l-au relatat și ei prin lanțul lui Sulayman ibn Mihran al-A‘mash, cu același isnād și cu același sens. El se găsește în cele două Sahih-uri, pe calea lui ath-Thawri, de la Mansur, de la Ibrahim, de la ‘Abd ar-Rahman, de la el. Se găsește, de asemenea, în cele două Sahih-uri, de la ‘Abd ar-Rahman, de la ‘Alqama, de la Abu Mas‘ud. ‘Abd ar-Rahman a spus: „Apoi l-am întâlnit pe Abu Mas‘ud, iar el mi l-a relatat.”

În același fel l-a relatat Ahmad ibn Hanbal: Yahya ibn Adam ne-a relatat, Sharik ne-a relatat, de la ‘Asim, de la al-Musayyib ibn Rafi‘, de la ‘Alqama, de la Abu Mas‘ud, de la Profet, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, care a spus: „Cel care recită în noaptea sa cele două versete de la sfârșitul surei Al-Baqara, acestea îi vor fi de ajuns.”

A doua relatare: Imam Ahmad a spus: Husayn ne-a relatat, Shayban ne-a relatat, de la Mansur, de la Rib‘i, de la Kharasha ibn al-Hurr, de la al-Ma‘rur ibn Suwayd, de la Abu Dharr, care a spus: Mesagerul lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, a spus: „Mi-au fost dăruite ultimele versete ale surei Al-Baqara dintr-o comoară de sub Tron; niciun profet dinaintea mea nu le-a primit.”

Ibn Mardawayh l-a relatat și el, prin al-Ashja‘i, de la ath-Thawri, de la Mansur, de la Rib‘i, de la Zayd ibn Zubyan, de la Abu Dharr, care a spus: Mesagerul lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, a spus: „Mi-au fost dăruite ultimele versete ale surei Al-Baqara dintr-o comoară de sub Tron.”

A treia relatare: Muslim a spus: Abu Bakr ibn Abi Shayba ne-a relatat, Abu Usama ne-a relatat, Malik ibn Mighwal ne-a relatat. Și ne-a relatat Ibn Numayr, iar Zuhayr ibn Harb ne-a relatat amândurora, de la ‘Abd Allah ibn Numayr, cu formulări apropiate. Ibn Numayr a spus: Tatăl meu ne-a relatat, Malik ibn Mighwal ne-a relatat, de la az-Zubayr ibn ‘Adi, de la Talha, de la Murra, de la ‘Abd Allah, care a spus: „Când Mesagerul lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, a fost purtat în Călătoria Nocturnă, a ajuns la Lotusul de la limita cea mai îndepărtată. Acesta se află în al șaselea cer.

Acolo se oprește ceea ce urcă de pe pământ, iar de acolo este preluat; și acolo se oprește ceea ce coboară de sus, iar de acolo este preluat.” El a spus: „«Când Lotusul a fost acoperit de ceea ce l-a acoperit» (53:16)” — a spus: „Era vorba de fluturi din aur.” A spus: „Mesagerului lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, i-au fost dăruite trei lucruri: cele cinci rugăciuni, ultimele versete ale surei Al-Baqara și iertarea pentru cei din comunitatea sa care nu-I asociază nimic lui Allah, chiar dacă au săvârșit păcate nimicitoare.”

A patra relatare: Ahmad a spus: Ishaq ibn Ibrahim ar-Razi ne-a relatat, Salama ibn al-Fadl ne-a relatat, Muhammad ibn Ishaq mi-a relatat, de la Yazid ibn Abi Habib, de la Marthad ibn ‘Abd Allah al-Yazani, de la ‘Uqba ibn ‘Amir al-Juhani, care a spus: Mesagerul lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, mi-a spus: „Recită cele două versete de la sfârșitul surei Al-Baqara, căci ele mi-au fost dăruite de sub Tron.” Acest isnād este bun, însă nu l-au consemnat în cărțile lor.

A cincea relatare: Ibn Mardawayh a spus: ‘Abd ar-Rahman ibn Muhammad ibn Madin ne-a relatat, al-Hasan ibn al-Jahm ne-a înștiințat, Isma‘il ibn ‘Amr ne-a înștiințat, Ibn Abi Maryam ne-a înștiințat, Yusuf ibn Abi al-Hajjaj mi-a relatat, de la Sa‘id, de la Ibn ‘Abbas, care a spus: „Când Mesagerul lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, recita sfârșitul surei Al-Baqara și versetul Tronului, râdea și spunea: «Amândouă sunt din comoara Celui Preamilostiv, de sub Tron.»

Iar când recita «Cel care săvârșește un rău va fi răsplătit pentru el» (4:123) și «Omul nu va avea decât ceea ce a dobândit prin strădania sa, iar strădania lui va fi văzută, apoi i se va da răsplata deplină» (53:39–41), rostea cuvintele de întoarcere la Allah și se smerea.”

A șasea relatare: Ibn Mardawayh a spus: ‘Abd al-Baqi ibn Nafi‘ ne-a relatat, Isma‘il ibn al-Fadl ne-a înștiințat, Muhammad ibn Hatim ibn Bazi‘ ne-a înștiințat, Ja‘far ibn ‘Awn ne-a înștiințat, de la Malik ibn Mighwal, de la Abu Ishaq, de la al-Harith, de la ‘Ali, care a spus: „Nu cred că cineva care înțelege Islamul se culcă înainte să recite ultimele versete ale surei Al-Baqara, căci ele sunt o comoară dăruită profetului vostru, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, de sub Tron.”

Waki‘ l-a relatat de la Isra’il, de la Abu Ishaq, de la ‘Umayr ibn ‘Amr al-Kharifi, de la ‘Ali, care a spus: „Nu cred că cineva înțelept, căruia i-a ajuns Islamul, se culcă înainte să recite versetul Tronului și ultimele versete ale surei Al-Baqara, căci ele sunt dintr-o comoară de sub Tron.”

A șaptea relatare: Abu ‘Isa at-Tirmidhi a spus: Bundar ne-a relatat, ‘Abd ar-Rahman ibn Mahdi ne-a relatat, Hammad ibn Salama ne-a relatat, de la Ash‘ath ibn ‘Abd ar-Rahman al-Jurmi, de la Abu Qilaba, de la Abu al-Ash‘ath as-San‘ani, de la an-Nu‘man ibn Bashir, de la Profet, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, care a spus: „Allah a scris o Carte cu două mii de ani înainte să creeze cerurile și pământul; din ea a pogorât două versete cu care a încheiat sura Al-Baqara. Ele nu vor fi recitate într-o locuință timp de trei nopți fără ca Șeitan să se apropie de ea.” Apoi a spus: „Acest hadith este rar.”

Tot astfel l-a relatat al-Hakim în Al-Mustadrak, prin Hammad ibn Salama, și a spus: „Este autentic, potrivit condițiilor lui Muslim, însă cei doi [al-Bukhari și Muslim] nu l-au consemnat.”

A opta relatare: Ibn Mardawayh a spus: ‘Abd ar-Rahman ibn Muhammad ibn Madin ne-a relatat, al-Hasan ibn al-Jahm ne-a înștiințat, Isma‘il ibn ‘Amr ne-a înștiințat, Ibn Abi Maryam ne-a înștiințat, Yusuf ibn Abi al-Hajjaj mi-a relatat, de la Sa‘id, de la Ibn ‘Abbas, care a spus: „Când Mesagerul lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, recita sfârșitul surei Al-Baqara și versetul Tronului, râdea și spunea: «Amândouă sunt din comoara Celui Preamilostiv, de sub Tron.»

Iar când recita «Cel care săvârșește un rău va fi răsplătit pentru el» și «Omul nu va avea decât ceea ce a dobândit prin strădania sa, iar strădania lui va fi văzută, apoi i se va da răsplata deplină», rostea cuvintele de întoarcere la Allah și se smerea.”

A noua relatare: Ibn Mardawayh a spus: ‘Abd Allah ibn Muhammad ibn Kufi ne-a relatat, Ahmad ibn Yahya ibn Hamza ne-a relatat, Muhammad ibn Bakr ne-a relatat, Makki ibn Ibrahim ne-a relatat, ‘Abd Allah ibn Abi Humayd ne-a relatat, de la Abu Mulayh, de la Ma‘qil ibn Yasar, care a spus: Mesagerul lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, a spus: „Mi-au fost dăruite, de sub Tron, deschiderea Cărții și ultimele versete ale surei Al-Baqara, iar partea «al-mufassal» mi-a fost dăruită ca adaos.”

A zecea relatare a fost deja menționată în privința meritelor surei Al-Fatiha, pe calea lui ‘Abd Allah ibn ‘Isa ibn ‘Abd ar-Rahman ibn Abi Layla, de la Sa‘id ibn Jubayr, de la Ibn ‘Abbas, care a spus: „În timp ce Mesagerul lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, se afla la îngerul Gabriel, s-a auzit deasupra lor un zgomot. Gabriel și-a ridicat privirea spre cer și a spus: «Aceasta este o poartă care s-a deschis din cer; nu s-a mai deschis niciodată până acum.»

Atunci a coborât un înger, a venit la Profet și i-a spus: «Bucură-te de două lumini care ți-au fost dăruite și care nu i-au fost dăruite niciunui profet dinaintea ta: deschiderea Cărții și ultimele versete ale surei Al-Baqara. Nu vei recita nicio literă din ele fără să ți se dea răsplată pentru ea.»” L-a relatat Muslim și an-Nasa’i, iar aceasta este formularea lui.

Cuvântul Celui Preaînalt: „Mesagerul a crezut în ceea ce i-a fost pogorât de la Domnul său” (2:285) este o înștiințare despre Profet, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, și despre credința lui în acestea. Ibn Jarir a spus: Bishr ne-a relatat, Yazid ne-a relatat, Sa‘id ne-a relatat, de la Qatada, care a spus: „Ni s-a istorisit că, atunci când acest verset a fost pogorât, Mesagerul lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, a spus: «Și i se cuvine lui să creadă.»”

Al-Hakim a relatat în Al-Mustadrak: Abu an-Nadr, juristul, ne-a relatat, Mu‘adh ibn Najda al-Qurashi ne-a relatat, Khallad ibn Yahya ne-a relatat, Abu ‘Aqil ne-a relatat, de la Yahya ibn Abi Kathir, de la Anas ibn Malik, care a spus: „Când acest verset i-a fost pogorât Profetului, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui — «Mesagerul a crezut în ceea ce i-a fost pogorât de la Domnul său» — Profetul a spus: «I se cuvine lui să creadă.»” Apoi al-Hakim a spus: „Isnād-ul este autentic, însă cei doi [al-Bukhari și Muslim] nu l-au consemnat.”

Cuvintele „și dreptcredincioșii” sunt coordonate cu „Mesagerul”. Apoi Allah a spus despre toți: „Fiecare a crezut în Allah, în îngerii Lui, în Cărțile Lui și în mesagerii Lui. Noi nu facem nicio deosebire între vreunul dintre mesagerii Lui.” Dreptcredincioșii cred că Allah este Unul, Unicul, Cel Veșnic către care toate făpturile se îndreaptă; nu există alt dumnezeu în afară de El și nici alt stăpân în afară de El.

Ei cred în toți profeții și mesagerii, precum și în Cărțile pogorâte din cer asupra robilor lui Allah, mesagerii și profeții Săi. Nu fac deosebire între niciunul dintre ei, crezând în unii și tăgăduindu-i pe alții, ci îi socotesc pe toți sinceri, virtuoși, drept călăuziți și călăuzitori spre căile binelui, chiar dacă unii dintre ei au abrogat legea altora prin porunca lui Allah, până când toate legile au fost abrogate de legea lui Muhammad, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, Pecetea profeților și a mesagerilor.

Ceasul se va ridica în vremea legii lui, iar un grup dintre membrii comunității sale va rămâne mereu vădit pe calea adevărului.

Cuvintele „și au spus: «Am auzit și ne-am supus»” înseamnă: am auzit cuvântul Tău, Doamne, l-am înțeles și l-am urmat, împlinind ceea ce cere. „Iertarea Ta, Doamne” este o cerere de iertare, milostivire și bunăvoință. Ibn Abi Hatim a spus: ‘Ali ibn Harb al-Mawsili ne-a relatat, Ibn Fudayl ne-a relatat, de la ‘Ata’ ibn as-Sa’ib, de la Sa‘id ibn Jubayr, de la Ibn ‘Abbas, cu privire la cuvintele lui Allah: „Mesagerul a crezut în ceea ce i-a fost pogorât de la Domnul său, și dreptcredincioșii”, până la „Iertarea Ta, Doamne”, care a spus: „V-am iertat.”

„Și la Tine este întoarcerea” înseamnă: la Tine este revenirea și întoarcerea în Ziua în care se va ridica socoteala. Ibn Jarir a spus: Ibn Humayd ne-a relatat, Jarir ne-a relatat, de la Bayan, de la Hakim, de la Jabir, care a spus: „Când i-au fost pogorâte Mesagerului lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, cuvintele: «Mesagerul a crezut în ceea ce i-a fost pogorât de la Domnul său, și dreptcredincioșii. Fiecare a crezut în Allah, în îngerii Lui, în Cărțile Lui și în mesagerii Lui. Noi nu facem nicio deosebire între vreunul dintre mesagerii Lui» și «Ei au spus: Am auzit și ne-am supus.

Iertarea Ta, Doamne, și la Tine este întoarcerea», Gabriel a spus: «Allah te-a lăudat frumos pe tine și comunitatea ta; cere-I și ți se va da.» Atunci a cerut: «Allah nu impune niciunui suflet decât ceea ce îi stă în putință»”, până la sfârșitul versetului.

A unsprezecea relatare: Abu Muhammad ‘Abd Allah ibn ‘Abd ar-Rahman ad-Darimi a spus în Musnad-ul său: Abu al-Mughira ne-a relatat, Safwan ne-a relatat, Aifa‘ ibn ‘Abd Allah al-Kala‘i ne-a relatat că un om a spus: „O, Mesager al lui Allah, care este cel mai măreț verset din Cartea lui Allah?” El a răspuns: „Versetul Tronului: «Allah! Nu există alt dumnezeu în afară de El, Cel Viu, Cel Veșnic».” Omul a întrebat: „Care verset din Cartea lui Allah ai dori să ajungă la tine și la comunitatea ta?”

El a răspuns: „Sfârșitul surei Al-Baqara; el cuprinde tot binele din această lume și din Viața de Apoi.”

Cuvintele Sale: „Allah nu impune niciunui suflet decât ceea ce îi stă în putință” (2:286) înseamnă că El nu impune nimănui ceva ce depășește puterea sa. Aceasta este o dovadă a bunătății lui Allah Preaînaltul față de făpturile Sale, a blândeții și a bunăvoinței Sale față de ele. Acest verset abrogă și ridică ceea ce îi îngrijorase pe Companioni în legătură cu cuvintele: „Fie că arătați ceea ce se află în sufletele voastre, fie că ascundeți, Allah vă va cere socoteală pentru aceasta” (2:284).

Cu alte cuvinte, chiar dacă Allah va cere socoteală și îi va întreba, El nu-i va pedepsi decât pentru ceea ce omul poate înlătura. Cât despre ceea ce nu poate înlătura — șoaptele sufletului și gândurile lui — omul nu va fi împovărat cu acestea. A detesta șoaptele rele este un semn al credinței.

„El va avea ca răsplată ceea ce a dobândit” înseamnă: binele; „și împotriva lui ceea ce a dobândit” înseamnă: răul. Este vorba despre faptele care țin de obligațiile religioase. Apoi Allah i-a îndrumat pe robii Săi să-I ceară, garantându-le răspunsul, așa cum i-a învățat și i-a călăuzit să spună: „Doamne, nu ne pedepsi dacă...”, adică dacă lăsăm o obligație din uitare sau săvârșim o faptă interzisă tot din uitare, „sau dacă am greșit”, adică dacă greșim în privința corectitudinii faptei, neștiind rânduiala ei religioasă.

A fost menționat mai sus, în Sahih Muslim, hadith-ul lui Abu Hurayra, în care Allah spune: „Da”, și hadith-ul lui Ibn ‘Abbas, în care Allah spune: „Am făcut aceasta.” Ibn Majah a relatat în Sunan-ul său, iar Ibn Hibban în Sahih-ul său, un hadith transmis de Abu ‘Amr al-Awza‘i, de la ‘Ata’.

În versiunea lui Ibn Majah, acesta îl atribuie lui Ibn ‘Abbas; at-Tabarani și Ibn Hibban îl transmit de la ‘Ata’, de la ‘Ubayd ibn ‘Umayr, de la Ibn ‘Abbas, care a spus: Mesagerul lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, a spus: „Allah a îndepărtat de comunitatea mea răspunderea pentru greșeală, uitare și ceea ce li se face cu sila.” A fost relatat și pe alte căi, însă Ahmad și Abu Hatim l-au considerat defectuos; Allah știe mai bine.

Ibn Abi Hatim a spus: Tatăl meu ne-a relatat, Muslim ibn Ibrahim ne-a relatat, Abu Bakr al-Hudhali ne-a relatat, de la Shahr, de la Umm ad-Darda’, de la Profet, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, care a spus: „Allah a trecut cu vederea pentru comunitatea mea trei lucruri: greșeala, uitarea și ceea ce li se face cu sila.” Abu Bakr a spus: „I-am menționat aceasta lui al-Hasan, iar el a spus: «Așa este. Oare nu reciți din acest motiv în Coran: «Doamne, nu ne pedepsi dacă am uitat sau am greșit»?»”

Cuvintele: „Doamne, nu ne împovăra cu o sarcină grea, așa cum i-ai împovărat pe cei dinaintea noastră” înseamnă: nu ne impune fapte grele, chiar dacă am avea puterea să le îndeplinim, așa cum le-ai legiferat comunităților care au fost înaintea noastră legăminte și obligații grele, care apăsau asupra lor. L-ai trimis pe profetul Tău Muhammad, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, profetul milei, cu o lege prin care ai înlăturat acestea: o religie dreaptă, ușoară și îngăduitoare.

Este confirmat în Sahih Muslim, de la Abu Hurayra, că Mesagerul lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, a spus: „Allah a spus: «Da.»” Și de la Ibn ‘Abbas, de la Mesagerul lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, s-a relatat că Allah a spus: „Am făcut aceasta.” Hadith-ul este relatat pe mai multe căi, cu formularea că Mesagerul lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, a spus: „Am fost trimis cu religia dreaptă, ușoară și îngăduitoare.”

„Doamne, nu ne împovăra cu ceea ce nu putem îndura” înseamnă: nu ne supune unor obligații, nenorociri și încercări pe care nu le putem suporta și nu ne pune la încercare cu ceva ce nu putem duce. Makḥul a spus, cu privire la acest verset: „Doamne, nu ne împovăra cu ceea ce nu putem îndura”, că se referă la pribegie și la dorința sexuală; aceasta a relatat-o Ibn Abi Hatim. Allah a spus: „Da.” Într-un alt hadith, Allah a spus: „Am făcut aceasta.”

„Și fii îngăduitor cu noi” înseamnă în ceea ce privește relația dintre noi și Tine, adică pentru neglijența și greșelile noastre pe care le cunoști. „Iartă-ne” înseamnă în ceea ce privește relația dintre noi și robii Tăi: nu le da la iveală cusururile și faptele noastre urâte. „Și fii milostiv cu noi” înseamnă pentru ceea ce va urma, să nu ne lași, prin lipsa îndrumării Tale, să cădem într-un alt păcat.

De aceea s-a spus că păcătosul are nevoie de trei lucruri: ca Allah să-l ierte în ceea ce privește relația dintre el și Allah; să-l acopere de ochii robilor Săi, fără să-l dea de rușine înaintea lor; și să-l ocrotească, astfel încât să nu-l lase să cadă într-un păcat asemănător. S-a menționat mai sus că Allah a spus: „Da”, iar într-o altă relatare: „Am făcut aceasta.”

„Tu ești Ocrotitorul nostru” înseamnă: Tu ești ocrotitorul și sprijinitorul nostru. Ne-am încrezut în Tine, de la Tine cerem ajutor și în Tine ne punem nădejdea. Nu avem putere și nici forță decât prin Tine. „Ajută-ne să izbândim asupra necredincioșilor” — asupra celor care au respins religia Ta, au tăgăduit Unicitatea Ta și misiunea Mesagerului Tău, au adorat pe altcineva în afară de Tine și au asociat făpturi cu Tine.

Ajută-ne să-i biruim și fă ca sfârșitul să fie al nostru, atât în această lume, cât și în Viața de Apoi. Allah a spus: „Da.” În hadith-ul relatat de Muslim, de la Ibn ‘Abbas, se spune: „Allah a spus: «Am făcut aceasta.»” Ibn Jarir a spus: al-Muthanna ibn Ibrahim mi-a relatat, Abu Nu‘aym ne-a relatat, Sufyan ne-a relatat, de la Abu Ishaq, că Mu‘adh, Allah să fie mulțumit de el, când termina această sură cu versetul „Ajută-ne să izbândim asupra necredincioșilor”, spunea: „Amin.”

Waki‘ a relatat același lucru de la Sufyan, de la Abu Ishaq, de la un om, de la Mu‘adh ibn Jabal: când încheia recitarea surei Al-Baqara, spunea: „Amin.” Am uitat.

Tafsirul lui al-Baghawi

Cuvântul Celui Preaînalt: „Mesagerul a crezut” înseamnă: a crezut în adevărul celor pogorâte. „În ceea ce i-a fost pogorât de la Domnul său, și dreptcredincioșii. Fiecare a crezut în Allah” — adică fiecare dintre ei; de aceea verbul este la singular — „în îngerii Lui, în Cărțile Lui și în mesagerii Lui”. Hamza și al-Kisa’i au recitat forma la singular, „Cartea Lui”, referindu-se la Coran.

S-a spus că înțelesul ei este colectiv, chiar dacă este menționată la singular, precum în cuvintele Celui Preaînalt: „Allah i-a trimis pe profeți ca vestitori de bine și prevenitori și a pogorât împreună cu ei Cartea” (2:213). Ceilalți au recitat forma de plural „Cărțile Lui”, ca în cuvintele Celui Preaînalt: „în îngerii Lui, în Cărțile Lui și în mesagerii Lui” (4:136).

„Noi nu facem nicio deosebire între vreunul dintre mesagerii Lui” înseamnă: nu credem în unii dintre ei și nu-i tăgăduim pe alții, așa cum au făcut evreii și creștinii. În formulare este subînțeles: ei spun: „Noi nu facem nicio deosebire”. Ya‘qub a recitat verbul la persoana a treia, „nu face deosebire”, astfel încât enunțul este o afirmație despre Mesager sau înseamnă că nimeni dintre ei nu face deosebire. S-a spus „între vreunul”, nu „între unii”, fiindcă forma „unul” poate desemna atât o singură persoană, cât și un grup.

Allah Preaînaltul spune: „Și nu va fi niciunul dintre voi care să nu fie oprit de la el” (69:47).

„Și au spus: «Am auzit»” cuvântul Tău, „și ne-am supus” poruncii Tale. S-a relatat de la Hakim, de la Jabir, Allah să fie mulțumit de amândoi, că atunci când acest verset a fost pogorât, Gabriel, pacea fie asupra lui, i-a spus Profetului, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui: „Allah te-a lăudat pe tine și comunitatea ta; cere-I și ți se va da.” Atunci Profetul a cerut, după ce Allah l-a învățat: „Iertarea Ta” — acesta este un acuzativ cu funcția de complement intern, cu sensul: „Iartă-ne cu iertarea Ta” sau „Îți cerem iertarea Ta”. „Doamne, și la Tine este întoarcerea.”

„Allah nu impune niciunui suflet decât ceea ce îi stă în putință.” În mod evident, versetul este răspunsul la cerere; în el este subînțeleasă întrebarea, ca și cum s-ar fi spus: „Ei au spus: «Nu ne impune decât ceea ce putem îndura»”, iar răspunsul a fost: „Allah nu impune niciunui suflet decât ceea ce îi stă în putință”, adică decât ceea ce poate suporta. „Putința” (wus‘) este ceea ce omul poate cuprinde fără să-i fie strâmtorat. Tălmăcirea acestui cuvânt a fost explicată în mai multe feluri.

Ibn ‘Abbas, ‘Ata’ și cei mai mulți dintre comentatori au susținut că se referă la gândurile lăuntrice menționate în cuvintele Celui Preaînalt: „Fie că arătați ceea ce se află în sufletele voastre, fie că ascundeți” (2:284), așa cum am arătat. S-a relatat de la Ibn ‘Abbas că el a spus: „Ei sunt numai dreptcredincioșii; porunca religiei le-a fost făcută ușoară și nu li s-a impus în ea decât ceea ce pot împlini”, precum spune Allah Preaînaltul: „Allah voiește pentru voi ușurarea și nu voiește pentru voi greutatea” (2:185) și: „El nu v-a pus în religie nicio greutate” (22:78).

Sufyan ibn ‘Uyayna a fost întrebat despre cuvintele lui Allah Preaînaltul: „Allah nu impune niciunui suflet decât ceea ce îi stă în putință.” El a răspuns: „Decât ceea ce îi este ușor; nu i-a impus nimic peste puterea lui.” Aceasta este o părere bună, căci „putința” desemnează ceea ce este sub limita puterii depline.

Cuvintele Celui Preaînalt: „El va avea ceea ce a dobândit” înseamnă: sufletul va avea răsplata și răsplătirea pentru binele pe care l-a făcut. „Și împotriva lui ceea ce a dobândit” înseamnă: va avea povara păcatului pentru răul pe care l-a făcut.

„Doamne, nu ne pedepsi” înseamnă: nu ne pedepsi „dacă am uitat”. Unii au spus că este vorba despre uitarea care înseamnă neatenție. Al-Kalbi a spus: „Când copiii lui Israel uitau ceva dintre cele poruncite sau greșeau, pedeapsa le era grăbită; în funcție de păcat, li se interzicea câte ceva de mâncat sau de băut. De aceea, Allah le-a poruncit dreptcredincioșilor să-I ceară să nu-i tragă la răspundere pentru astfel de lucruri.”

S-a spus că aici „uitarea” înseamnă părăsirea, precum în cuvintele Celui Preaînalt: „Ei L-au uitat pe Allah, iar El i-a uitat pe ei” (9:67).

„Sau dacă am greșit.” S-a spus că înseamnă intenție și deliberare; se zice: „Cutare a greșit” când a făcut ceva cu intenție. Allah Preaînaltul spune: „Uciderea lor este un păcat mare” (17:31). ‘Ata’ a spus că înseamnă: „Dacă am uitat sau am greșit, adică dacă am fost neștiutori ori am făcut-o cu intenție.”

Cei mai mulți au interpretat însă cuvântul ca referindu-se la greșeala provenită din neștiință și neatenție, deoarece păcatul săvârșit intenționat nu este iertat în mod necondiționat, ci rămâne la voia lui Allah, în timp ce greșeala este iertată. Profetul, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, a spus: „Au fost înlăturate de la comunitatea mea răspunderea pentru greșeală, uitare și ceea ce li se face cu sila.”

Cuvintele Celui Preaînalt: „Doamne, nu ne împovăra cu o sarcină grea” înseamnă: nu pune asupra noastră un legământ și o înțelegere grea, pe care nu le putem împlini, ca să ne pedepsești pentru încălcarea și părăsirea lor, „așa cum i-ai împovărat pe cei dinaintea noastră”, adică pe evrei, care nu l-au împlinit și au fost pedepsiți. Aceasta este părerea lui Mujahid, ‘Ata’, Qatada, as-Suddi, al-Kalbi și a altora. O dovedește cuvântul Celui Preaînalt: „Și ați luat asupra voastră legământul Meu” (3:81), adică legământul Meu.

S-a mai spus că înseamnă: „Nu face porunca aspră și împovărătoare pentru noi, așa cum ai făcut-o pentru cei dinaintea noastră dintre evrei.” Allah le-a impus cincizeci de rugăciuni, le-a poruncit să dea ca zakat un sfert din averile lor, iar dacă o impuritate le atingea veșmântul, trebuiau să taie partea atinsă; când cineva săvârșea un păcat, a doua zi păcatul său era scris pe ușa casei sale și altele asemenea — poveri și greutăți. Aceasta este părerea relatată de ‘Uthman, ‘Ata’, Malik ibn Anas, Abu ‘Ubayda și alții.

O dovedește cuvântul Celui Preaînalt: „El le îndepărtează poverile și lanțurile care apăsau asupra lor” (7:157). S-a spus și că „povara grea” este un păcat pentru care nu există căință; sensul ar fi: „Păzește-ne de ceva asemănător.” Înțelesul de bază al cuvântului este „legământ” și „întărire”.

Cuvintele Celui Preaînalt: „Doamne, nu ne împovăra cu ceea ce nu putem îndura” înseamnă: nu ne impune fapte pe care nu le putem suporta. S-a spus că se referă la gândurile lăuntrice și la șoapte. S-a relatat de la Makḥul că este vorba despre dorința sexuală aprinsă. S-a spus că înseamnă iubire; Muhammad ibn ‘Abd al-Wahhab a spus că este pasiunea iubirii.

Ibn Jurayj a spus că se referă la transformarea în maimuțe și porci. S-a spus că înseamnă bucuria dușmanilor de nenorocirea noastră; s-a mai spus că înseamnă despărțire și ruptură — ne adăpostim la Allah de acestea.

„Și fii îngăduitor cu noi” înseamnă: treci cu vederea și șterge păcatele noastre. „Iartă-ne” înseamnă: acoperă păcatele noastre și nu ne da de rușine. „Și fii milostiv cu noi”, căci nu putem împlini faptele de ascultare decât prin ajutorul Tău și nu ne putem feri de neascultare decât prin mila Ta. „Tu ești Ocrotitorul nostru” înseamnă: sprijinitorul, păzitorul și ocrotitorul nostru. „Ajută-ne să izbândim asupra necredincioșilor.”

Sa‘id ibn Jubayr a relatat de la Ibn ‘Abbas, Allah să fie mulțumit de amândoi, că, despre cuvintele Celui Preaînalt „Iertarea Ta, Doamne”, Allah a spus: „V-am iertat.” Despre „Nu ne pedepsi dacă am uitat sau am greșit”, El a spus: „Nu vă voi pedepsi.” Despre „Doamne, nu ne împovăra cu o sarcină grea”, a spus: „Nu vă voi împovăra cu o sarcină grea.” Despre „Și nu ne împovăra cu ceea ce nu putem îndura”, a spus: „Nu vă voi împovăra.”

Iar despre „Și fii îngăduitor cu noi”, până la sfârșitul versetului, a spus: „V-am iertat, v-am acoperit, m-am milostivit de voi și v-am ajutat să biruiți necredincioșii.” Mu‘adh ibn Jabal încheia sura Al-Baqara spunând: „Amin.”

Isma‘il ibn ‘Abd al-Qahir ne-a înștiințat: Abu ‘Abd al-Ghafir ibn Muhammad ne-a înștiințat, Muhammad ibn ‘Isa al-Juludi ne-a înștiințat, Ibrahim ibn Muhammad ibn Sufyan ne-a înștiințat, Muslim ibn al-Hajjaj ne-a înștiințat, Abu Bakr ibn Abi Shayba ne-a înștiințat, Abu Usama ne-a înștiințat, Malik ibn Mighwal mi-a relatat, de la az-Zubayr ibn ‘Adi, de la Talha ibn ‘Ali ibn Musarrif, de la Murra, de la ‘Abd Allah, care a spus: „Când Mesagerul lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, a fost purtat în Călătoria Nocturnă, a ajuns la Lotusul de la limita cea mai îndepărtată.

Acesta se află în al șaselea cer; acolo se oprește ceea ce urcă de pe pământ, iar de acolo este preluat, și acolo se oprește ceea ce coboară de deasupra lui, iar de acolo este preluat.” A spus: „«Când Lotusul a fost acoperit de ceea ce l-a acoperit» (53:16)” — a spus: „Era vorba de fluturi din aur.” A spus: „Mesagerului lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, i-au fost dăruite trei lucruri: cele cinci rugăciuni, ultimele versete ale surei Al-Baqara și iertarea pentru cei din comunitatea sa care nu-I asociază nimic lui Allah, chiar dacă au săvârșit păcate nimicitoare” — adică păcate majore.