Rugăciune pentru judecată dreaptă

Tafsirul șeicului Abdurrahman as-Saadi

(„Am născoci minciuni împotriva lui Allah dacă ne-am întoarce la religia voastră după ce Allah ne-a izbăvit de ea.”) Adică: „Luați mărturie împotriva noastră că, dacă ne-am întoarce la ea după ce Allah ne-a izbăvit de ea și ne-a scăpat de răul ei, am fi mincinoși și am născoci minciuni împotriva lui Allah.” Căci știm că nu există născocire mai gravă decât să-I atribui lui Allah un asociat, în timp ce El este Unul, Unicul, Singurul, Cel Veșnic și Absolut, Care nu Și-a luat nici copil, nici soție și nu are niciun asociat în stăpânire.

(„Și nu se cuvine să ne întoarcem la ea.”) Adică: nu este cu putință ca unii ca noi să se întoarcă la ea, căci acest lucru este imposibil. Prin mai multe argumente, Profetul — pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui — i-a făcut să-și piardă nădejdea că el le va da ascultare. Mai întâi, el și cei împreună cu el detestau religia lor și urau politeismul în care se aflau.

Apoi, a numit ceea ce practicau ei minciună și i-a luat drept martori că, dacă el și cei împreună cu el i-ar urma, ar fi mincinoși. De asemenea, au recunoscut binefacerea lui Allah asupra lor, căci El i-a izbăvit de acea religie. În plus, întoarcerea lor la ea după ce Allah i-a călăuzit este imposibilă, dacă ne gândim la starea lor de atunci și la ceea ce aveau în inimă: slăvirea lui Allah Preaînaltul și recunoașterea robiei față de El; numai El este Dumnezeul căruia I se cuvine adorarea, fără niciun asociat. Zeitățile politeiștilor sunt neadevărul cel mai limpede și lucrul cel mai cu neputință.

Allah le-a dăruit minți prin care să deosebească adevărul de neadevăr și călăuzirea de rătăcire.

Însă, dacă privim la voința și hotărârea lui Allah, care se împlinesc asupra creației Sale și de care nimeni nu se poate sustrage, chiar dacă toate cauzele s-ar întruni și toate puterile s-ar uni, ei nu hotărăsc cu privire la ei înșiși că vor face sau vor lăsa ceva. De aceea au făcut excepția: („Și nu se cuvine să ne întoarcem la ea decât dacă voiește Allah, Domnul nostru.”) Adică: nici noi, nici altcineva nu se poate sustrage voinței Sale, care decurge din cunoașterea și înțelepciunea Sa. („Domnul nostru cuprinde toate lucrurile cu știința Sa.”)

El știe ce le este de folos robilor și ce rânduiește pentru ei.

(„În Allah ne încredem.”) Adică: ne bizuim pe El, nădăjduind că ne va ține statornici pe calea cea dreaptă și ne va ocroti de toate căile pierzaniei. Celui care se încrede în Allah, El îi este de ajuns și îi ușurează treburile religiei și ale vieții lumești.

(„Doamne, judecă între noi și între poporul nostru întru dreptate.”) Adică: dă biruință celui nedreptățit și celui care susține adevărul asupra celui nedrept și potrivnic adevărului. („Căci Tu ești Cel mai Bun dintre judecători.”) Judecata lui Allah asupra robilor Săi este de două feluri: judecata prin cunoaștere, prin care El arată adevărul deosebindu-l de neadevăr și călăuzirea de rătăcire și arată cine rămâne drept pe cale și cine se abate de la ea.

Tafsirul imamului Ibn Kathir

(„Și nu se cuvine să ne întoarcem la ea decât dacă voiește Allah, Domnul nostru.”) Aceasta este o întoarcere la voința lui Allah, căci El știe toate lucrurile și cunoașterea Sa le cuprinde pe toate.

(„În Allah ne încredem.”) Adică: în treburile noastre, în ceea ce facem și în ceea ce lăsăm nefăcut.

(„Doamne, judecă între noi și între poporul nostru întru dreptate.”) Adică: hotărăște între noi și poporul nostru și dă-ne biruință asupra lor.

(„Căci Tu ești Cel mai Bun dintre judecători.”) Adică: cel mai bun dintre cei care judecă, fiindcă Tu ești Drept și nu săvârșești niciodată nedreptate.

Tafsirul lui al-Baghawi

(„Am născoci minciuni împotriva lui Allah dacă ne-am întoarce la religia voastră după ce Allah ne-a izbăvit de ea. Și nu se cuvine să ne întoarcem la ea”) după ce Allah ne-a scăpat de ea.

(„decât dacă voiește Allah, Domnul nostru”) Adică: decât dacă ar fi fost deja hotărât în cunoașterea și voința lui Allah că ne vom întoarce la ea; atunci hotărârea lui Allah s-ar împlini în privința noastră și judecata Sa ar deveni obligatorie asupra noastră.

Dacă se întreabă: „Ce înseamnă cuvintele lor «ori vă veți întoarce la religia noastră» și «nu se cuvine să ne întoarcem la ea», de vreme ce Șuʿayb nu s-a aflat niciodată în religia lor, încât să se poată spune că se întoarce la ea?” Răspunsul este că înseamnă: „ori veți intra în religia noastră”; iar el a spus: „Nu se cuvine să intrăm în ea.” S-a mai spus că înseamnă: „dacă am ajunge să fim în religia voastră”. Cuvântul „ʿāda” poate însemna „a ajunge să fie”.

S-a mai spus că s-a referit la poporul lui Șuʿayb, căci ei erau necredincioși și apoi au crezut, iar Șuʿayb a răspuns în numele lor.

(„Domnul nostru cuprinde toate lucrurile cu știința Sa”) Cunoașterea Lui le cuprinde pe toate.

(„În Allah ne încredem”) în privința amenințărilor voastre. Apoi, după ce și-a pierdut nădejdea că ei vor ajunge la izbăvire, Șuʿayb a spus:

(„Doamne, judecă între noi și între poporul nostru”), adică: hotărăște între noi, („întru dreptate”). „Al-Fattāḥ” înseamnă „Judecător”. („Căci Tu ești Cel mai Bun dintre judecători”), adică: dintre cei care hotărăsc.