Cererea călăuzirii și nădejdea în Allah
عَسَىٰ، أَنْ يَهْدِيَنِ رَبِّي لِأَقْرَبَ مِنْ هَٰذَا رَشَدًا.
عَسَىٰ أَنْ يَهْدِيَنِ رَبِّي لِأَقْرَبَ مِنْ هَٰذَا رَشَدًا
Nu s-a putut încărca fișierul audio. Încearcă din nou mai târziu.
Decât [adăugând]: „Dacă Voiește Allah.” Și pomenește-L pe Domnul tău, dacă uiți și spune: „Poate mă va călăuzi Domnul meu către o dovadă mai puternică decât aceasta, [pentru profeția mea]”.
Formă de nădejde și rugăminte: «ʿasā an yahdiyanī» (عَسَىٰ أَنْ يَهْدِيَنِ). Învățarea musulmanilor să se bizuie pe Allah atunci când își fac planuri de viitor și să spună: „In shā’ Allah” [Dacă voiește Allah].
Tafsirul șeicului Abdurrahman as-Saadi
Tafsirul versetelor 23 și 24: Această interdicție, asemenea altora, chiar dacă a fost prilejuită de o situație anume și adresată Trimisului (Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască), se adresează în general tuturor celor responsabili de faptele lor. Allah i-a interzis robului să spună despre lucrurile viitoare: „Voi face aceasta”, fără să lege afirmația de voia lui Allah. Aceasta implică un lucru primejdios: a vorbi despre viitorul nevăzut, despre care omul nu știe dacă îl va face sau dacă se va întâmpla.
În plus, astfel, el atribuie împlinirea lucrului voinței sale independente, ceea ce este interzis, căci întreaga voință Îi aparține lui Allah: „Dar voi nu veți voi decât dacă voiește Allah, Domnul lumilor” [at-Takwīr, 29]. Menționarea voii lui Allah face ca lucrul să devină mai ușor și mai lesnicios, aduce binecuvântare în el și arată că robul cere ajutorul Domnului său.
Iar fiindcă omul este supus uitării și poate să nu menționeze voia lui Allah, Allah i-a poruncit să facă excepția [să spună „dacă voiește Allah”] atunci când își amintește, pentru ca ceea ce urmărește să se împlinească și să se înlăture ceea ce este primejdios. Din caracterul general al cuvintelor Sale: „Și pomenește-L pe Domnul tău dacă uiți” se înțelege porunca de a-L pomeni pe Allah când uiți, căci aceasta alungă uitarea și îi amintește robului ceea ce i-a scăpat din minte. Tot astfel, celui care uită să-L pomenească pe Allah i se poruncește să-și amintească de Domnul său și să nu fie dintre cei nepăsători.
Întrucât robul are nevoie de Allah ca să-l ajute să nimerească adevărul și să nu greșească prin vorbele și faptele sale, Allah i-a poruncit să spună: „Poate că Domnul meu mă va călăuzi către ceva mai aproape de dreptate decât aceasta.” I-a poruncit să-L roage pe Allah, să-și pună nădejdea în El și să aibă încredere că El îl va călăuzi către cea mai apropiată dintre căile care duc la dreptate.
Este vrednic ca un rob aflat într-o asemenea stare, care apoi își dă toată silința și își pune toate puterile în căutarea călăuzirii și a dreptății, să fie ajutat să le dobândească, să primească sprijinul Domnului său și să fie călăuzit în toate treburile sale.
Tafsirul imamului Ibn Kathir
Cuvintele Sale: „Și pomenește-L pe Domnul tău dacă uiți” au fost interpretate astfel: dacă ai uitat să spui excepția [„dacă voiește Allah”], spune-o când îți amintești. Așa au spus Abū al-ʿĀliya și al-Hasan al-Baṣrī. Hushaym a relatat de la al-Aʿmash, de la Mujāhid, de la Ibn ʿAbbās, cu privire la omul care face un jurământ: „El poate face excepția chiar și după un an.” Ibn ʿAbbās spunea în această privință: „Și pomenește-L pe Domnul tău dacă uiți.”
Al-Aʿmash a fost întrebat: „Ai auzit aceasta de la Mujāhid?” El a răspuns: „Mi-a relatat-o Layth ibn Abī Sulaym, [care credea că această relatare] a pierdut-o pe mantia mea.” At-Ṭabarānī a transmis-o și prin relatarea lui Abū Muʿāwiya, de la al-Aʿmash. Sensul cuvintelor lui Ibn ʿAbbās, „poate face excepția chiar și după un an”, este că, dacă cineva uită să spună „dacă voiește Allah” în jurământul sau în vorbirea sa și își amintește chiar și după un an, este potrivit să spună atunci aceasta, împlinind astfel practica excepției, chiar dacă jurământul a fost deja încălcat.
Ibn Jarīr, Allah să aibă milă de el, a precizat acest lucru: nu înseamnă că astfel se anulează încălcarea jurământului și se înlătură ispășirea. Ceea ce a spus Ibn Jarīr, Allah să aibă milă de el, este corect și se potrivește cel mai bine cu sensul cuvintelor lui Ibn ʿAbbās. Allah știe cel mai bine. ʿIkrima a spus despre cuvintele „Și pomenește-L pe Domnul tău dacă uiți” că înseamnă: „dacă te înfurii”.
Aceasta este o interpretare a ceea ce decurge din verset. At-Ṭabarānī a relatat: Aḥmad ibn Yaḥyā al-Ḥalwānī ne-a povestit, Saʿīd ibn Sulaymān ne-a povestit, ʿAbbād ibn al-ʿAwwām ne-a povestit, de la Sufyān ibn Ḥusayn, de la Yaʿlā ibn Muslim, de la Jābir ibn Zayd, de la Ibn ʿAbbās, cu privire la cuvintele: „Și nu spune niciodată despre un lucru: «Voi face aceasta mâine», fără să adaugi: «Dacă voiește Allah», și pomenește-L pe Domnul tău dacă uiți”: adică dacă uiți să spui „dacă voiește Allah”.
At-Ṭabarānī a relatat, de asemenea: Muḥammad ibn al-Ḥārith al-Jubaylī ne-a povestit, Ṣafwān ibn Ṣāliḥ ne-a povestit, al-Walīd ibn Muslim ne-a povestit, de la ʿAbd al-ʿAzīz ibn Ḥuṣayn, de la Ibn Abī Najīḥ, de la Mujāhid, de la Ibn ʿAbbās, cu privire la versetul: „Și nu spune niciodată despre un lucru: «Voi face aceasta mâine», fără să adaugi: «Dacă voiește Allah», și pomenește-L pe Domnul tău dacă uiți”: adică să spui „dacă voiește Allah”. At-Ṭabarānī a transmis, de asemenea, de la Ibn ʿAbbās, cu privire la „Și pomenește-L pe Domnul tău dacă uiți”, că se referă la excepție: „Fă excepția când îți amintești.”
El a spus: „Aceasta este o poruncă specifică Trimisului lui Allah (Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască); nimeni dintre noi nu poate face excepția decât în cazul unei completări a jurământului său.” Apoi a spus: „Al-Walīd este singurul care a transmis-o de la ʿAbd al-ʿAzīz ibn Ḥuṣayn.” Versetul poate avea și o altă interpretare: Allah, Cel Atotputernic și Măreț, l-a îndrumat pe cel care uită ceva din vorbirea sa să-L pomenească pe Allah Preaînaltul, fiindcă uitarea își are originea în Șeitan, după cum a spus tânărul lui Moise: „Și nu m-a făcut să-l uit decât Șeitan, ca să nu-l pomenesc” [al-Kahf, 63].
Pomenirea lui Allah Preaînaltul îl alungă pe Șeitan; când Șeitan pleacă, pleacă și uitarea. Așadar, pomenirea lui Allah este un mijloc de a-și aminti. De aceea a spus: „Și pomenește-L pe Domnul tău dacă uiți.” Cât despre cuvintele Sale: „Și spune: «Poate că Domnul meu mă va călăuzi către ceva mai aproape de dreptate decât aceasta»”, ele înseamnă: dacă ești întrebat despre ceva ce nu știi, cere-I lui Allah în această privință și îndreaptă-te către El, rugându-L să te ajute să nimerești adevărul și calea cea dreaptă.
Au fost date și alte interpretări ale acestui verset, iar Allah știe cel mai bine. [Al-Kahf, 63]
Tafsirul lui al-Baghawi
„Și pomenește-L pe Domnul tău dacă uiți.” Ibn ʿAbbās, Mujāhid și al-Ḥasan au spus: înseamnă că, dacă ai uitat să faci excepția [să spui „dacă voiește Allah”] și apoi îți amintești, fă-o atunci. Ibn ʿAbbās a îngăduit excepția adăugată ulterior, chiar și după un an; al-Ḥasan a îngăduit-o cât timp omul se află încă în aceeași adunare; unii au îngăduit-o dacă intervalul este scurt, dar au spus că nu este valabilă dacă a trecut mult timp. Un grup nu a îngăduit-o decât dacă este legată de vorbire.
ʿIkrima a spus că sensul versetului este: „Pomenește-L pe Domnul tău când te înfurii.” Wahb a spus: „În Evanghelie este scris: «Fiul lui Adam, pomenește-Mă când te înfurii, iar Eu Îmi voi aminti de tine când Mă voi înfuria.»” Aḍ-Ḍaḥḥāk și as-Suddī au spus că versetul se referă la rugăciune.
ʿAbd al-Wāḥid al-Malīḥī ne-a transmis: al-Ḥasan ibn Aḥmad al-Makhladī ne-a înștiințat, Abū al-ʿAbbās as-Sarrāj ne-a povestit, Qutayba ne-a povestit, Abū ʿAwāna ne-a povestit, de la Qatāda, de la Anas, care a spus: Profetul (Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască) a spus: „Cel care uită o rugăciune să o împlinească atunci când își amintește.” „Și spune: «Poate că Domnul meu mă va călăuzi către ceva mai aproape de dreptate decât aceasta»”, adică: să mă statornicească pe o cale mai apropiată de El și mai dreaptă.
S-a spus, de asemenea, că Allah i-a poruncit Profetului Său ca, atunci când uită ceva, să-L pomenească și să-I ceară să-l călăuzească spre ceea ce este mai bine pentru el decât amintirea lucrului uitat. Se mai spune că, atunci când oamenii l-au întrebat despre povestea Oamenilor Peșterii cu intenția de a-l sfida, Allah Cel Atotputernic și Măreț i-a poruncit să le spună că Allah îi va da dovezi despre adevărul profeției sale mai grăitoare decât povestea Oamenilor Peșterii.
Și așa s-a întâmplat: Allah i-a dat cunoaștere despre cele nevăzute, cunoscută profeților, care le-a fost mai limpede ca dovadă și mai apropiată de calea cea dreaptă decât istorisirea Oamenilor Peșterii. Unii au spus că i s-a poruncit să rostească aceste cuvinte împreună cu „dacă voiește Allah”, atunci când își amintește, după ce uitase să facă excepția. Dacă omul uită să spună „dacă voiește Allah”, pocăința lui pentru aceasta constă în a spune: „Poate că Domnul meu mă va călăuzi către ceva mai aproape de dreptate decât aceasta.” Este permis să facă excepția [în acest fel].
În „Ṣaḥīḥ al-Bukhārī” (nr. 3424) este relatată povestea Profetului Solomon, care a uitat să spună „In shā’ Allah” [Dacă voiește Allah], subliniind importanța de a ne bizui neîncetat pe Creator.